Medalia de onoare (2009)

Cum se dau pe NEDREPT tot felul de titluri și medalii în România postdecembristă(capitalistă).

Un film impresionant despre perioada de tranzitie a anilor 90 cu toate aspectele ei, perioada reliefat prin intermediul unui pensionar modest pentru care primirea nemeritată a unei medalii comemorative il transforma pentru cei din jur într-un mic erou. Personajul interpretat remarcabil de maestrul Rebengiuc reușește să își creeze o aură de erou desi în sinea sa stie ca se autoiluzioneaza si într-un fel nu este altceva decât un bătrân impostor care se agață de perspectiva de a fi altcineva decât este în realitate si a-și spăla păcatele în ochii fiului său pe care il revede dupa multi ani. Un film bun.

Film foarte bun, o surpriza placuta. Victor Rebenciuc joaca fenomenal

Mi s-au parut extrem de deprimante situatiile din film... de la batranul care desi primeste pe nemerit o medalie si se agata cu disperare de onoare si beneficiile pe care i le poate aduce aceasta medalie, pana la nevasta care il pedepseste cu o crunta tacere.

Majoritatea filmelor româneşti făcute după Revoluţia din 1989 se pot încadra în două categorii: comedii vulgare de prost gust (gen "Miss Litoral", "Garcea şi oltenii", "Minte-mă frumos", "S-a furat mireasa") şi drame cu un pronunţat accent tragic cu referire la realitatea vieţii din perioada de tranziţie către capitalism. "Medalia de onoare" se încadrează în cea de-a doua categorie, scoţând la suprafaţă toată mizeria existenţei cotidiene a românilor: datoriile la întreţinere, frigul din apartamente (din cauza infrastructurii depăşite), birocraţia (care impune ca pentru orice problemă trebuie să completezi o cerere şi să aştepţi minim 30 de zile pentru a primi un răspuns), bacşişul dat poştaşului prost-plătit atunci când îţi aduce pensia ş.a. În definitiv, toată această atmosferă sugerează cu tristeţe o lipsă de viitor a locuitorilor României, inexistenţa unui sens şi lipsa unui rost al existenţei.

Subiectul este simplu: bătrânul Ion I. Ion (interpretat admirabil de Victor Rebengiuc) primeşte din greşală o medalie de onoare pentru nişte presupuse fapte eroice săvârşite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Viaţa sa formată din elemente componente ale rutinei (frigul cotidian, gura zilnică de rachiu, fuga de administratorul blocului, telenovela zilnică), cum este de altfel situaţia majorităţii pensionarilor români, se schimbă. Soţia începe brusc să-i vorbească după o tăcere de şase ani, fiul său emigrat în Canada vrea să vină acasă pentru a-şi vedea tatăl, poştaşul devine mai amabil, vecinii îl privesc cu mai mult respect, administratorul blocului îi plăteşte toate datoriile de la întreţinere din fondul de rulment. Bătrânul începe el-însuşi să se creadă un erou şi povesteşte tuturor cum a tras el în război cu un tun capturat de la nemţi. Personajul devine tragic atunci când este anunţat de la minister că a primit medalia în urma unei greşeli de dactilografiere, iar aceasta trebuia să i se decerneze lui Ion J. Ion (interpretat de Radu Beligan). Bătrânul se revoltă în faţa nedreptăţii pe care consideră că a suferit-o, îl acuză pe Ion J. Ion că ar fi un impostor şi îşi sacrifică toate economiile pentru a cumpăra o medalie de la o casă de amanet din dorinţa de a-şi păstra intactă reputaţia de erou şi a nu pierde respectul cunoscuţilor.

Scenariul lui Tudor Voican este bine scris, iar regizorul Călin Peter Netzer se limitează să redea o serie de gesturi banale şi repetitive, alternând secvenţele în care nu se întâmplă nimic cu trăirile sufleteşti pline de revoltă ale personajului principal. Numele bătrânului (Ion I. Ion) îl transformă pe acesta într-un personaj emblematic, o victimă anonimă a unei epoci mizerabile caracterizate prin indiferenţă şi dezinteres în care omul nu este pentru autorităţi decât un contribuabil bun de jecmănit. Interpretarea lui Victor Rebengiuc este excepţională, actorul redând cu minuţiozitate stările prin care trece tragicul personaj de la monotonia unei vieţi în care nu se întâmplă nimic la speranţa de a ieşi din anonimat şi până la agonia de a fi transformat din nou într-un anonim. Un alt rol interesant este cel făcut de Radu Beligan care conturează un erou ce nu doreşte să primească nimic de la statul care l-a tratat până atunci cu dispreţ. Finalul este dramatic, filmul terminându-se cu izbucnirea în plâns a bătrânului Ion I. Ion la masa festivă a familiei pe fondul sonor al melodiei "Oameni" interpretată de Aurelian Andreescu.

Femei albe - dezavantaje - solutii !? = O angajata de la ministerul apararii greseste o litera intrun act , in loc de J scrie I si apoi ii este penalizata la salariu cu 13 % tocmai cand urma sa nasca , asa ca il pune pe soldatul de la paza insttutiei sal imobilizeze pe un batran , bolnav , si il ia cu forta o medalie ..In film mai este prezentat si lipsa de respect , desconsiderarea clientilor etc .. a angajatelor din institutiile publice

Categoria peste 60 de ani = filme cu actori in rol principal peste 60 de ani = Victor Rebengiuc la 73 de ani pensionar in Bucuresti , veteran de razboi ...

La inceputul filmului este o secventa utila tuturor barbatiilor dupa varsta de 60 de ani = pipi facut in borcan si inspectat pt a vedea daca sunt urme de sange ..

. . Interesanta si nevasta care face pe muta . Cea mai tihnita casnicie = nevasta surda barbatul orb , sau invers ..

O romanca in varsta , in film , ar fi alunecat in baie si siar avut fractura de femur ..

Daca as fi fost regizor distribuiam alt actor in rolul principal, nu stiu de ce crede ca Rebengiuc face lumea sa vina la film.Uite ca a iesit un splendid esec.

Romania este o tara care fiinteaza impotriva tuturor legilor fizicii (si ale dreptului , dar asta e alta poveste)
Cum poate exista o tara in care si pentru care de 22 de ani nu mai munceste nimeni?
Cum poate exista o tara timp de 22 ani fara ecoomie?
Cum poate exista o tara timp de 20 de ani fara invatamant, ,sistem sanitar?
Cum poate exista o tara in care se fura orice (pana si aparatele auditive:)?
Va zic eu exista doar datorita capacitatii noastre de a face haz de necaz.Daca nu am avea grija zilei de maine ne-am tavali pe jos in chinuri de ras.Asa facem haz de necaz.

CTP despre „Medalia de Onoare”, filmul în care joacă Ion Iliescu şi Victor Rebengiuc:

" Mi-a pus această întrebare o studentă la regie. I-am pus-o şi eu d-lui Rebengiuc. Răspunsul domniei-sale a fost: "Unu. Nu suntem împreună în poză, Iliescu stă în cârca mea. Doi. Cred că domnul Iliescu a folosit hârtia igienică, s-a şters cu ea, căci acum e curat la gură. Trei. Poza asta au făcut-o marketingii."

Acest panou publicitar al "Medaliei de onoare" este emblematic pentru atitudinea faţă de cinema pe care o exprimă filmul regizat de Călin Peter Netzer pe un scenariu al lui Tudor Voican. Dl. Netzer nu doreşte să impună sau să propună spectatorului unghiuri de vedere originale, riscante, să îl provoace, să îl atragă pe un teren puţin sau deloc explorat al artei cinematografice. Mecanismul său "creativ" este invers, fiind caracteristic mai degrabă industriei publicităţii: să identificăm şi să punem în film toate clişeele cu priză la public sigură, verificată."

Nu-mi aduc aminte de alt film romanesc (dupa 2000...) care sa ma fi impresionat atat, nu mai zic de jocul actorilor...si muzica mi-a placut mult, dar cata realitate are acest film in el, nu valorezi cu nimik mai mult ca ai in piept o medalie de onoare, obtinuta pe merit sau nu...cu atat mai mult cei care ti-o ofera nu dau doi bani pe tine...asa a fost si asa va fi intodeauna...

Cred ca e cel mai dramatic film romanesc pe care l-am vazut. Iar tabloul final, in care cei doi, tata si fiu stau unul langa altul ca doi straini e impresionant.

Pe tot parcursul proiecţiei nu mi-a ieşit din cap titlul unui film de Bertolucci, Tragedia unui om ridicol, văzut în urmă cu mai mulţi ani. O asociere bizară de genul celor pe care nu le poţi reprima. Revăzându-l ieri (unul din motivele întârzierii!) lucrurile s-au limpezit: nu atât subiectul, cât mai ales jocul nuanţat, perfect calibrat al lui Victor Rebengiuc era cauza. La fel ca Ugo Tognazzi, Rebengiuc îşi cerne emoţiile prin sita deasă a acelui contorsionism psihic declanşat de sentimentul tot mai acut că pământul îi fuge de sub picioare exact când are mai puţină nevoie de aşa ceva. Şi asta pentru că scenariul lui Tudor Voican e construit cu o rigurozitate aproape maniacală, autorul aplecându-se cu grijă asupra fiecărui detaliu ce vertebrează ritmul de viaţă al unor pensionari în aşteptarea poştaşului sau a jocului de rummy.

Tot acel microcosmos de gesturi banale, repetitive, rutiniere e redat în scenariu la scara 1:1, iar Netzer respectă această dialectică internă a (non)întâmplărilor, alternând planurile-secvenţă cu tăieturi scurte şi gros-planuri ce potenţează orizontalitatea sufocantă a nimicului [a se vedea în acest sens izbucnirile seci, zvârcolite ale personajului principal pornit în căutare de sine, pe care eu îl văd aici (că tot s-a făcut trimitere la Moromete din CV-ul lui Rebengiuc)… un Paraschiv fugit din Teleormanul natal şi eşuat în Capitală.

Medalie de excelenta pentru Victor Rebengiuc, o creatie de zile mari, felicitari!
Scenariu f. bun, fara vorbe in plus, imaginea " curge" perfect si toata actiunea , o combinatie de drama in registru comic, se invarte intr-o atmosfera de penibil f. bine condusa.

Nu am mai vazut de mult un film romanesc atat de bun precum acesta. Un film pe langa care "Eu cand vreau sa fluier, fluier" devine un amarat de "Eu cand vreau sa latru, latru" iar anostul " Marti, dupa Craciun " devine" Joi, dupa Paste". Un rol mare facut de colosalul actor Victor Rebengiuc, un film extraordinar de bine facut, cu un scenariu puternic si cu final emotionant. Obligatoriu de vazut.

Imi pare rau ca nu pot sa ma uit la filmul asta, imi este o mare sila si scarba de jigodia aia KGBista de Iliescu.

Un film foarte bun, cu un dramatism foarte bine evidentiat!

Un film bun, sau poate mai bine spus solid. Un scenariu bine construit, cu povesti ascunse in spatele povestii principale, cu o privire fugara asupra societatii (nu e nevoie de explicatii, le stim pe toate pe pielea noastra). Rebengiuc e impresionant de fiecare data, intra foarte bine in personaj. Mi-a placut. 7/10

Prin Ion I. Ion (un nume frate cu anonimatul) se creează o figură emblematică a victimei ultimilor 20 de ani, postcomunişti de altfel, a cărui ancore atârnânde încă în figura lui Ceauşescu îl ţintuiesc în derivă într-un apartament din oarece cartier al Bucureştilor. Cum nu era de ajuns că viaţa lui a devenit un şir de elemente componente ale rutinei ca de altfel a majorităţii pensionarilor români, nici persoana cu care ar trebui să îşi împartă gândurile nu mai vorbeşte cu el de şase ani. Motivul ce l-a hărăzit cu tăcerea Ninei este datul cu subsemnatul pe la miliţie care doar de i-or băga minţile în cap lui Corneluş şi îl vor ţine pe meleaguri româneşti. Nu doar că nu i-a reuşit să îşi ţină băiatul acasă dar s-a mai ales şi cu silenzio stampa din partea nevestei şi băiatului.

Acea atmosferă din film este atât de familiară, aceeaşi rutină, telenovela de zi cu zi, câte o vizită din partea poştaşului ce vine cu pensia, „aud zgomote din dormitor”-ul vecin, administratorul de bloc a cărui vizită îi aducea aminte lui Ion exacte de gândurile de care vroia să scape, exact cum Tudor Bălosu îi aducea aminte lui Moromete că vine ăl cu birul, problemele cu termoficarea ce îi ţine împopoţonaţi în halate şi vestoane. Atmosfera este atât de rustică de parcă toată acţiunea ar avea loc în camera alăturată.

Ion nu este altceva decât un axis mundi, toate intervenţiile personajelor nu fac decât să ne evidenţieze abilitatea lui Ion de a reacţiona în diferite ipostaze. Personajul este transpus printr-un caleidoscop de stări şi sentimente: monotonie, speranţă, bucurie, extaz, agonie. Scânteia ce declanşează 75% din locomoţia filmului este vestea cum că ar fi pasibil să fie încununat cu o medalie de onoare, pe care din dorinţa de a-i atribui şi mai multă glorie o numeşte „medalie de onoare”. Este acea rază de lumină care poate să îl scoată din starea de anonimat, care poate să îi schimbe imaginea în rândul vecinilor, care poate să anime relaţia cu fiul său emigrat în Canada. Vestea glorificării lui cu o „medalie de onoare”” este primită iniţial cu reticenţă, ba la un moment dat se interesa cam care ar fi preţul la care ar putea să o vândă însă evoluţia imaginii lui în ochii celor din jur l-a făcut să înceapă să ţină cu dinţii de ea .

Când eram eu mic, bunicul meu obişnuia să mă ia cu el pe la prieteni cu care începea mai apoi să depene amintiri. Savuram fiecare povestire ca pe o poveste, cel puţin când aveam eu 3,4 ani cunoştinţele mele despre războaie tindeau melancolic spre zero. Asta în condiţiile în care, atunci când eram mic, sub amprenta filmelor cu cowboy, eu credeam că fiecare război era purtat între cowboy şi indieni. Ba la un moment dat, auzindu-l pe bunicul vorbind de străbunicul care a luptat în război, chiar l-am întrebat de ce parte a luptat, a cowboylor sau a indienilor? Cu aceeaşi plăcere m-am uitat şi la film. Un bătrânel ce îşi trăieşte singurătatea şi se vede pus într-o postură inedită… atât de familiar.

Într-adevăr, după cum zicea si master Mihnea Columbeanu, este spectaculoasă revenire lui Hrebenciuc. Din punctul meu de vedere are cea mai expresivă faţă din cinematografie. L-am descoperit în Moromeţii şi de-atunci e actorul meu preferat… dintre cei români mă refer. Aştept să îl văd într-un spectacol în Cluj ca să pot să bifez încă un obiectiv din bucket list.

Un film romanesc, cum putine sunt, o drama a unei familii de batrani, o drama a Romaniei. Filmul Medalia de onoare ii are in rolurile principale pe Ion I. Ion-interpretat de Victor Rebengiuc si Nina, sotia sa, interpretata de Camelia … Continue reading →

UN FILM BUN DESPRE MINDRIA VIETII CIND AJUNGI LA BATRINETE SI DESPRE CONFLICTELE ACERBE SI COTIDIENE DINTRE GENERATII!!

foarte frumos ! Victor Rebengiuc a jucat superb, cu adevarat un actor mare, Camelia Zorlescu un rol remarcabil , recomandat !!!

Merita, merita vizionatil cu incredere,mi- mi-a placut mult

Ce pot sa adaug in plus fata de cele spuse mai sus?Am fost cu adevarat impresionat in primul rand de Victor Rebengiuc si apoi de scenariul superb.EXCELENT!

mi-a placut mult acest film unul dintre cele mai bine regizate filme romanesti, cu actori de mare calibru: Victor Rebengiuc, Radu Beligan
trebuie vazut

C
AND IL PUTEM VIZIONA PE NET??? am citit mult despre acest film si as dori sa-l pot vedea credeti ca exista sansa?

unul dintre cele mai bune filme romanesti ale acestui an.bravo regizorului si mai ales domnului Rebenciuc

am vz multe filme romanesti, imi plac, dar asta e cu adevarat oribil. Fara o actiune, fara final. In tot filmu apare Ion care e entuziasmat k a primit o medalie si mai vorbeste cu nevasta`sa care nu`l baga in seama.
Unii o sa zica... natura, ideea, nu ai cultura, MAI DUCE`TI`VA IN... DE PATRIOTI, asta e film de 8 pe imdb?

[...] Medalia de Onoare este si nu este un film trist, este si nu este un film istoric. Inspirata dintr-un caz real, pelicula este mai ales “a” maestrului Victor Rebengiuc: rolul din acest film este, dupa cum insusi spunea intr-un interviu, “rolul pentru care am luat cele mai multe premii”. [...]

Inca un film realist despre problemele cotidiene suprapuse cu cele ale batraneti si a emigratiei.Victor Rebengiuc este Ion un batran fost contabil care traieste cu sotia lui Nina(Eu cred ca nu a fost ales l-a intamplare acest nume in acelasi fel i se zicea si sotiei domnului Ion Iliescu prezent si el in film).si departe de singurul sau copil Cornel care a emigrat in Canada.Ion are mai multe probleme unele cu familia(sotia nu vorbeste de 6 ani cu el din cauza ca si-a denuntat fiul la militie/secutitate ca vrea sa plece din tara si cu baiatul care il ignora din acelasi motiv).Apoi apar problemele cotidiene:bacsisul pe care trebuie sa-l dai postasului , lipsa caldurii din apartament(pentru ca infrastructura este depasita),neplata intretineri la bloc(care pe unii ii omoara pur si simplu) , birocratia din Romania atunci cand vrei sa rezolvi o problema.Toate aceste necazuri par sa dispara pentru Ion atunci cand primeste Medalia de onoare si este invitat la Presidentie la o festivitate.Postasul este mai amabil , administratorul blocului mai intelegator(si care sfarseste prin ai sterge omului toate datoriile din fondul de rulment si al folosi drept pilda pentru ceilalti locatari care trebuie sa-si plateasca datoriile),sotia reia dialogul si chiar il invita la o partida de remy pe care aceasta o disputa in mod regulat cu prietenele sale iar copilu anunta ca va veni acasa cu soti si copilu.Ion ajunge sa creada si el ca merita aceasta Medalie de onoare si este de urmarit cum infloreste de fiecare data povestea actului de vitejie cu tunul ce l-au capturat de la nemti.Momentul critic apare cand se dovedeste ca Ion a primit medalia dintr-o greseala aceasta trebuia sa fie primita de Ion J. Ion personaj ce este interpretat de venerabilu Radu Beligan.Secventa in care Ion(Victor Rebengiuc) se duce la adevaratul destinatar al Medaliei de onoare si ii spune acestuia ca este un impostor care i-a furat medalia este de un grotesc aparte.Ion ajunge dintr-un erou in impostor la sfarsitul filmului cand cumpara o Medalie de onoare si se afiseaza cu ea pentru asi impresiona copilu si pe cei din jur.Foarte buna secventa de final cu Rebengiuc care plange la masa festiva data in onoarea intoarceri fiului acasa.De la ''Morometi'' nu l-am mai vazut pe Victor Rebengiuc sa reuseasca un rol asa de bun.Un film de vazut o buna radiografie a socetatii Romanesti actuale.

FILMUL MEDALIA DE ONOARE ASCUNDE MULTE ASPECTE :
1. - CONFLICTUL DINTRE GENERATII CAND II SPUNE CA A FOST SECURIST DAR LASA CA SI TU AI FOST UTC-IST (DIVIZIA TINERETULUI COMUNIST DINAINTE DE 1989)
2.- SISTEMUL CARE ITI DA CU O MANA SI CU ALTE 7 ITI IA
3.-FUNCTIONARII PUBLICI CARE SE POARTA URAT CU CLIENTII DEOARECE NU SUNT BINE PLATITI
4.- ASCUNDE CE BENEFICII AU CEI CARE PRIMESC ACEEA MEDALIE : PENSIE MAI MARE, POATE SI DREPTURI LA TERENURI INTRAVILANE SAU EXTRAVILANE
5.- RESPECTUL CARE SCADE PENTRU TARA SI PENTRU LIMBA ROMANA --- CEL MIC NU STIA DELOC ROMANA VORBEA NUMAI ENGLEZA
SI MULTE ALTE ASPECTE
FILMUL MERITA VAZUT

Ma bucur sa vad ca incetul cu incetul ajungem si noi romanii unde ar trebui sa fim.
De ceva vreme incoace romanii scot si fac din ce in ce mai multe filme .Sunt foarte curios cum va fi acest film si de aceea nu ma voi uita deloc la trailer.
Cand voi avea posibilitatea de a-l viziona as vrea sa il descopar putin cate putin.......

Nu am sa spun nimic despre film, deoarece el trebuie vazut pentru a descoperi, cu fiecare secventa, drama lui Ion I.Ion - pentru ca filmul este o drama in ciuda umorului de calitate si a situatiilor la care se rade cu pofta.
Nu-mi permit sa spun nimic deosebit nici despre vreunul dintre interpretii personajelor deoarece TOTI, fara exceptie fac o echipa, sunt stralucitori si fac ca acest film sa fie foarte bun, dar nu ma pot abtine sa nu o remarc pe Camelia Zorlescu, care face din Nina, sotia lui Ion I.Ion un personaj remarcabil, pentru care ar merita un mare premiu.
In concluzie, dati cu generozitate bani pe bilet sa vedeti acest film,(nu-l asteptati pana apare la tv.) ca n-o sa regretati.

Ce poata sa faca o medalie! Interpretarea dl. Rebengiuc a fost excelenta!

Victor Rebegiunc intr-o interpretare exceptionala. Nu am crezut ca se poate rade la filmul asta. Nota 10.

Am fost azi la studio si l-am vazut, si parerea mea este ca e un film bunicel fata de altele care se fac in ziua de azi. iar maestrul Victor Rebengiuc este fenomenal.

Mdaa.....asa ok subiect interesant..dar abordat aiurea....era mult mai bine dak faceau scenele de lupta sub forma unor amintiri ceva nu numai cum vad un mos povestind...e si normal ca conematografia romanesca nu are cum sa evolueze..traileru e plictisitor de ex pt cineva care nu stie romana..si multe alte aspecte negative..si pt. ce a primit nota 7.4? doar pt un trailer? let's be serios...mai avem de invatat...faceti si voi o comparatie dintre: filmele pana in 90 si cele de acum..nu vedeti cate alea le lipsesc..asa ca nu mai blafati ca e interesant etc..da adevarat subiect bun dar tratat aiurea..ce ma intereseaza pe mine moaca lui Iliescu care nu a facut mai nimic in tara asta...pff..

Filmul, in ansamblu, este ok. O poveste umana despre lucruri reale care se pot intampla oricui. Vedem si atitudinea functionarilor publici, care, din pacate, nu s-a schimbat.
Insa as fi vrut sa nu vad Dacia Logan in acest film. As fi vrut sa nu aud la metrou vocea feminina care anunta inchiderea usilor. As fi vrut sa nu vad in institutiile publice calculatoare. As fi vrut sa nu vad tramvaiul acela nou, as fi vrut sa nu-i aud pe copii intreband cum i-a "killarit" pe nemti. De ce? Pentru ca actiunea acestui film se desfasoara in decembrie 1995, cand detaliile acestea nu aveau cum sa existe. Si as mai fi vrut sa nu fie pomenita, din nou, perioada comunista, la fel cum as fi vrut sa nu-l vad pe Iliescu.

"Medalia de onoare" - Cehovian
Atât de uman, atât de dens

*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***

Dac-aş fi ştiut ieri ce-mi rezerva Călin Peter Netzer, nu-mi începeam analiza filmului "Takers" citând mantra lui Syd Field despre personaje - care mi s-a repetat prin minte pe tot parcursul "Medaliei de onoare". Dar, cum în cazul haoticului caper american aplicarea ei era negativă, socotesc că abia aici se impune cu adevărat - astfel încât, cu scuzele de rigoare pentru eventuala lipsă de originalitate, o reiau:
Fără personaje, nu poate exista conflict.
Fără conflict, nu poate exista acţiune.
Fără acţiune, nu poate exista poveste.
Fără poveste, nu poate exista scenariu.
Fără scenariu, nu poate exista film.
Nu e o întâmplare că, pe genericul final, Aurelian Andreescu cântă "Oameni, oameni...!" - căci calitatea definitorie a filmului este umanitatea, în tot ce are ea mai profund şi mai complex. Un coleg de la "România liberă" întreba, la conferinţa de presă, dacă autorii au dorit un film cehovian - şi pe bună dreptate, căci Ion I. Ion este prin excelenţă un personaj de această factură. Aminteşte de Ivan Dimitri Cerveakov, din "Moartea unui slujbaş", de Ivan Petrovici Voiniţki, din "Unchiul Vanea", de Mişa Vasilievici din "Platonov" - şi nu numai atât: are ceva şi din cu mult anteriorul Akaki Akakievici, de sub a cărui gogoliană manta s-au tras toţi urmaşii. Este acel arhetip al omului mărunt şi mediocru care, când părea definitiv împăcat cu zădărnicia unei întregi vieţi, pare să primească şansa nesperată a strălucirii... numai ca să descopere că, şi de astă dată, este doar o iluzie. Atât de universal, şi totodată atât de bogat e acest portret, încât nu cred că-şi va epuiza vreodată resursele, în timp şi spaţiu. Cu ajustările necesare, i s-ar putea aplica oricărui bătrânel bigot din Midwest, fermier extenuat din Australia, profesoraş francez sau funcţionar japonez - vi-l mai amintiţi pe Watanabe (care, însă, era unul dintre rarii învingători - căci, paradoxal, pentru el "medalia de onoare" era cancerul iar rezultatul consta în autodescoperirea sinelui)? Şi, cu atât mai mult, e valabil pentru pensionarul român care trăieşte terorizat de restanţele la întreţinere, din neghiobie şi-a înstrăinat familia, a votat ca tembelul cu Vadim - şi deodată...
"Medalia de onoare" este eminamente un film de personaje - funcţionează, trăieşte şi se înalţă din vitalitatea atât de duioasă şi credibilă a celor câteva figuri umane din anturajul lui Ion I. Ion (un nume ales anume spre a semnifica anonimatul - inclusiv ca efect al confuziei finale). Nina, soţia care nu-i mai vorbeşte de şase ani (amintind de resentimentele mocnite din "Motanul", de Georges Simenon, sau de Anita din "Cu cărţile pe faţă", de Antonio Buero Vallejo), este o prezenţă care potenţează enorm personajul principal, plasând tacit în jurul lui întrebări ale căror răspunsuri se vor devoala treptat, iar Camelia Zorlescu, o actriţă pe care cinematografia a folosit-o, pe vremuri, mult şi mărunt (rolişoare sexy prin nenumărate filmuleţe), îşi aduce aici masiva experienţă scenică pentru a construi figura vârstnicei soţii cândva frumoase, din tăceri încărcate, priviri lungi şi reci, ba chiar şi felul cum adoarme citind câte un romance gen Sandra Brown. Ion Lucian, această legendă vie a teatrului românesc comic, dramatic şi pentru copii, îl conturează pe bătrânul general în retragere, şef de filială a Asociaţiei Veteranilor de Război, drăgălaş şi plin de hachiţe, din numai patru secvenţe scurte şi percutante. Mircea Andreescu e recognoscibil pentru orice locatar de apartament la bloc, în Leoneanu - portretul robot al administratorului plin de idei (să-i facă lui Ion I. Ion o poză cu medalia-n piept şi s-o afişeze-n hol, cu sloganul: "Vecine! Nu uita să-ţi plăteşti întreţinerea!") şi fixuri pensionariceşti. În cercul următor din jurul nucleului uman central se situează Cerasela Iosifescu, în rolul unei funcţionare care cere palme mai ceva ca-n viaţă, Constantin Drăgănescu, pe post de cocoş chiar şi la bătrâneţe, regretata Cătălina Murgea, capabilă să dea viaţă unei neveste ciufute chiar şi făcând un singur gest din planul secund al unui plan întreg, Gabriel Spahiu şi Ovidiu Niculescu, dezinvolţi ca de obicei în rolurile de oameni simpli însă cu personalitate, Anca Pandrea ca tandru-irascibila Ginuţa de la veteranii de război, sau Simona Bondoc şi Eugenia Bosânceanu, sumar-expresive ca vecine bârfitoare. Merită câte o remarcă aparte cele trei "participări extraordinare" - interpreţi speciali în câte o singură secvenţă scurtă: Radu Beligan, un Ion J. Ion sătul de fleacuri cu siktir amar, Mimi Brănescu, conferind concreteţe unui Cornel până atunci sugerat in absentia, şi bineînţeles, ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu as himself, decernând medalia buclucaşă la Cotroceni - un rol cu totul special: fără elemente actoriceşti propriu-zise (politicianul se joacă pe sine însuşi într-o ipostază solemnă care-i este mai mult decât familiară), dar foarte important ca impact - un preşedinte fictiv, sau jucat de o sosie, ar fi împins în convenţional şi semi-derizoriu drama personajului principal. Inevitabil, colaborarea pe platou între Iliescu şi Victor Rebengiuc, figură emblematică a Golaniei, ar suscita întrebări şi comentarii - aşa că se impune să precizăm că actorul, conform celor declarate categoric la conferinţa de presă, a luat totul cât se poate de firesc şi refuză fabricarea unui eveniment pornit de la această situaţie inedită.
În fond, adevăratul eveniment este revenirea lui Victor Rebengiuc pe ecran într-un rol de mare greutate, după nenumăratele apariţii onorabile, dar nesemnificative, pe care le-a prilejuit în ultimii ani generozitatea lui faţă de cineaştii care-l solicită. S-au făcut unele analogii cu Niki Ardelean - complet deplasate în fond, nu atât fiindcă respectivul era ofiţer (spre deosebire de fostul simplu soldat de aici), cât mai ales dată fiind deosebirea de abordare - cu obişnuitul teribilism agresiv al lui Pintilie, faţă de subtilitatea şi bunul-simţ pe care i le imprimă Netzer. Ponderat şi profund cum îl ştim încă de la Apostol Bologa, Victor Rebengiuc creează aici cu mijloace pe cât de economice, pe atât de consistente, un omuleţ mărunt care parcurge o traiectorie de erou tragic, reuşind performanţa ca, din vecin pe care-l saluţi convenţional în lift, întrebându-te ce rost o mai avea şi el pe aceeaşi lume cu tine, să-ţi sfâşie inima în momentul când funcţionara şi soldatul îi smulg cu forţa medalia din piept, când îşi sacrifică economiile ascunse ca să-şi cumpere alta de la casa de amanet, sau când izbucneşte în plâns la masa festivă a familiei, în cadrul final - un cadru care aminteşte deliberat de celebra petrecere din "Patru luni, trei săptămâni şi două zile". Călin Netzer povesteşte că, pe lângă acel cadru fix, trăsese şi prim-planurile complementare ale celorlalte personaje, dar varianta de montaj pe care o presupunea folosirea lor crea o discordanţă accentuată cu restul concepţiei regisorale a întregului film, astfel încât a preferat să-şi asume riscul unor evetuale acuzaţii de pastişare - un exemplu de motivaţe legitimă: să foloseşti un anumit mijloc fiindcă ai nevoie de el şi nu găseşti o soluţie mai bună, nu pentru a epata sau a copia. Deosebirile esenţiale faţă de formula lui Cristian Mungiu, care înlătură temeiul oricărui plagiat, convertind soluţia în reconfigurare, constă la nivel structural în faptul că aici avem de-a face cu un cadru final, având ca atare valenţe cu totul diferite de cele din filmul anterior, unde funcţionase ca plot point 2, iar pe plan stilistic, în acel travelling înainte, până la plan mediu strâns, care paginează altfel empatia cu personajul central, spre deosebire de fixitatea contrastantă care o potenţase pe Anamaria Marinca în raport cu restul mesenilor.
De altfel, viziunea regisorală a lui Călin Netzer, deşi se revendică din curentul minimalist, căruia în mod firesc îi duce mai departe sarcina estetică, recurge vizibil şi la elementul personal, într-o relaţie creativă similară cu a altor filme incipient-postminimaliste din ultimii doi ani, cum ar fi "Cealaltă Irina", "Francesca", "Morgen", "Despre alte mame", dar mai ales vârfurile "Eu, când vreau să fluier, fluier" şi "Felicia înainte de toate", pe care aş aprecia că reuşeşte chiar să le depăşească, prin coeziunea sa mult mai organică şi omogenă. Regăsim atât cadrele lungi şi ample, dătătoare de tensiuni lăuntrice, proprii minimaliştilor, cât şi diverse mijloace de factură clasică - de pildă, planurile strânse, mai ales în sfera portretelor. La fel ca în cazul minimaliştilor, fundalul cotidian prozaic este extrem de viu, responsabil pentru empatia cu spectatorii - însă relaţia sa cu avanscena unde acţionează personajele este altfel constituită. Călin Netzer compune, economic şi eficient, un minuscul cerc de personaje dincolo de care se întrezăreşte laconic realitatea socială a anului 1995. În fond, e cât se poate de limpede că tânărul regisor stăpâneşte cu mână sigură metoda sugestiei - şi nu numai la crearea atmosferei, ci şi ca tehnică narativă, inclusiv prin relaţia cu scenariul.
Ca de obicei, Tudor Voican a oferit un script extrem de dens (la drept vorbind, de aici originează substanţa atât de generoasă a personajelor, despre care am vorbit pe larg mai devreme). Fiind vorba de o poveste cotidiană, deloc spectaculoasă (inspirată, în treacăt fie zis, dintr-un caz real), scenaristul a aplicat paradigmei dramaturgice o serie de ajustări proprii genului, inclusiv sub aspectul câtorva porţiuni tranzitive de tip "mărgele pe aţă", alcătuite din mici peripeţii succesive (ca secvenţele cu vecinele, sau cea cu copiii dornici de povestiri din război); pornind de la acelaşi principiu, Voican optează pentru un final nu convergent (ca în "Schimb valutar", unde după o lungă acumulare de incidente juxtapuse, toate firele epice se adunau în episodul de pe aeroport), ci compozit, reîntregind concluzia din mai multe întâmplări succesive - formulă aplicată şi în "California Dreamin' (nesfârşit)". Modul de lucru al lui Călin Netzer, atât la nivel de mizanscenă şi colaborare cu actorii, cât şi prin decupaj şi montaj, sudează foarte unitar aceste elemente compoziţionale, într-o povestire cinematografică fluidă şi acumulatoare de mari tensiuni (de unde şi identificarea cu drama personajului, care în final atinge dimensiuni sfâşietoare). Se remarcă în special felul cum atât scenariul, cât şi regia, îmbină abil această înşelătoare liniaritate cu metoda sugestiei la care mă refeream adineaori: toate plot-point-urile povestirii, atât principale cât şi secundare, sunt mai mult implicite decât declarative. Incidentul din 1988, care a declanşat ruptura dintre tată şi fiu, se subînţelege din comentarii indirecte. Conţinutul scrisorilor nu e expus imediat, ci se deduce din reacţiile ulterioare ale personajelor. În convorbirile telefonice, auzim exclusiv replicile celor de lângă noi, pentru a reconstitui din imaginaţie contribuţia interlocutorilor - şi aşa mai departe. Aceeaşi discreţie funcţionează şi la construirea ironiei amare care învăluie tot filmul, prin plasarea pe ici, pe colo, de indicii şi detalii care vor dobândi semnificaţie abia în final (de exemplu: Ion I. Ion a votat cu P.R.M., lui Iliescu îi spune că a votat cu el, de la un televizor se aud la un moment dat lătrăturile lui Vadim, iar în cadrul final vedem că din Canada i-a venit un nepoţel mulatru) fără a se insista prin nici un accent special asupra oricăruia dintre aceste amănunte şi nuanţe. Ar fi nedrept să nu recunoaştem în acest sens profesionalismul lipsit de ostentaţie al imaginii lui Liviu Marghidan (care aici îşi asumă şi ipostaza de coproducător, alături de Ada Solomon), şi al montajului lui Cătălin Cristuţiu - două personalităţi cărora filmul românesc contemporan deja le datorează enorm.
Inevitabil, dincolo de numeroasele sale premii internaţionle, se pune întrebarea perspectivelor de box-office ale "Medaliei de onoare" - la care ar fi normal să ne aşteptăm, în condiţiile unor spectatori educaţi. Din păcate, experienţa tristă din ultimii ani vădeşte o drastică degradare a publicului românesc de cinema (şi nu numai), astfel încât, cel puţin în principiu, nu prea întrezăresc mulţimile îmbulzindu-se la acest film de conţinut, ale cărui aparenţe de banalitate ascund substraturi calde şi sensibile, de o mare bogăţie şi profunzime. Totuşi, îndrăznesc să mă alătur autorilor în a miza măcar pe trucul folosirii lui Ion Iliescu (inclusiv pe afiş), alături de cei câţiva actori de super-calibru, pentru ca odată atras în sală, spectatorul să descopere valenţele cu adevărat importante ale filmului şi să ducă vorba mai departe - ceea ce ar avea şanse apreciabile de a răsturna balanţa popularităţii. Pentru că, în ultimă instanţă, "Medalia de onoare" nu poate dezamăgi pe nimeni.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 noiembrie, 2010, h. 7:10-9:16
Bucureşti, România

mda..suna bine..din ce in ce mai bine..Romania incepe sa sune frumos :)

Nu stiu cat de bun este filmul, dar sunt curioasa si vreau sa il vad.

lol eu cand am vazut prima data denumirea medalia de onoare, am crezut prima data ca e filmul Medal of Honor facut de americani cu al doilea razboi mondial insipirat dupa joc.
Dar cand am vazut coperta cu Iliescu deja mi sa facut greata,k eu nu il sufar pe nenorocitul ala.In sfarsit k vad k nu e vb despre el :P.Se speram k va fi reusit filmul.

misto secventa cu ion iliescu:)
joaca tare, mosu.
misto si pe afis.

Daca joaca Victor Rebengiuc are din start un bonus. La prima vedere nu pare cine stie ce scenariu insa vom vedea cand o sa apara filmul si la noi in cinematografe.

Pe asta chiar vreau sa il vad, suna destul de interesant. Mai ales ca joaca si Victor Rebengiuc.

Cinematograful Studio, ora 10. Surpriza placuta: o treime din sala este plina ceea ce pentru orice film care ruleaza acum in Romania e bine tinand cont de ora matinala, iar pentru un film romanesc este remarcabil. Sper ca aceia care au fost in sala n-au regretat pentru ca un asemenea film merita si trebuia vazut. Ion I.Ion este o persoana in varsta care se chinuie sa-si traiasca viata in Romania tranzitiei care in 1995 parea a fi catre neant si care in 2010 se dovedeste a fi catre o mizerie din ce in ce mai accentuata. Omul a visat sa aiba o familie normala numai ca sistemul nu incurajeaza asa ceva, povestea cu "familia celula de baza a societatii" a ajuns doar un enunt golit de continut. Medalia de onoare venita din greseala e un motiv pentru Ion I.Ion sa simta ca inca mai traieste, ca inca mai poate fi folositor celor din jur,ca se poate impaca cu o sotie ciufuta care pare sa-l fi "luat" dintr-un capriciu, ca isi mai poate vedea macar o data baiatul plecat in Canada ,unde umbla cainii cu covrigi in coada, in cautarea unei vieti mai bune... Victor Rebengiuc izbuteste aici unul dintre cele mai mari roluri ale carierei sale prodigioase, un rol la nivelul celor din "Padurea spanzuratilor" si "Morometii". Actorul afirma intr-un interviu ca acesta este un cantec de lebada pentru el,asa cum a fost, de pilda, rolul realizat de Peter O'Toole in "Venus". Desi timpul a inceput sa nu prea mai aiba rabdare cu Victor Rebengiuc,sa speram ca acesta ne va incanta si in continuare cu bijuterii actoricesti in salile de teatru sau in cinematografe. O alta mare reusita a filmului este distributia actorilor in roluri secundare, o distributie care reuneste elemente importante din mai multe generatii de actori, de la inegalabilul Radu Beligan, cel care provoaca inca ropote de aplauze in "Egoistul" pe scena "Nationalului" Bucurestean, la Mimi Branescu, din nou fiul lui Rebengiuc pe ecran dupa experienta din "Marti dupa Craciun". M-am bucurat sa-l revad pe Radu Gabriel,chiar daca talentul sau extraordinar nu-i suficient exploatat in rolul postasului care aduce vesti mai bune sau mai proaste pentru Ion I Ion. In concluzie, am vazut la cinematograful Studio inca un film romanesc remarcabil intr-un an foarte fertil pentru cinematografia autohtona.

[...] la data 18/05/2010 de Gloria Saboff in Cultura Filmul “Medalia de onoare“, regizat de Catalin Netzer, va fi proiectat la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, care [...]