Martin e un web designer dependent de jocuri video, cauză din care el nu-și părăsește niciodată apartamentul lui cât o cutie de chibrituri. El are atacuri de panică, e stresat, nesigur și nu e capabil să asculte ce au de spus alți oameni, iar în încercarea de a se simți mai bine merge de două ori pe săptămână la psihiatru. Pe lângă toate fobiile sale, el mai trebuie să aibă grijă și de câinele pe care i l-a lăsat timp de două săptămâni prietena lui plecată în SUA. Doar că fata nu s-a mai întors.
Mariana e o arhitectă care a ajuns să lucreze ca decorator de vitrine și e proaspăt despărțită de partenerul cu care a fost patru ani. Are și ea angoase și fobii, printre care o frică de lifturi și o obsesie pentru cărțile "Where's Wally?". Martin și Mariana stau în vecinătate, însă în nebunia aglomerațiilor urbane din secolul 21 e mult prea ușor să nu găsești persoana potrivită cu care să ai o relație, chiar dacă locuiește vizavi.