Părerea criticului
În Melancholia se renunţă la naraţiunea clasică pentru a se face un poem vizual, într-o succesiune de imagini care te fac să trăieşti o experienţă cinematografică nouă. Filmul are premiera în România pe 30 septembrie. Dacă Terrence Malick în The Tree of Life propunea anul acesta o întoarcere la originile Universului, iată că Lars von Trier ne arată extincţia Planetei Pământ, metoda aleasă fiind a macrocosmosului în care atenţia e asupra individului, microuniversul.
Von Trier ne aduce sfârşitul lumii în manieră europeană. Apocalipsa nu mai e ca la Hollywood, o dramă colectivă, mediatizată, o isterie generală, viziunea e intimistă - o singură familie în faţa acestei drame. Această abordare te atinge mai mult decât orice film pe aceeaşi temă. Pământul este ameninţat de ciocnirea cu o planetă mult mai mare, Melancholia, în această abordare foarte europeană a lui Lars von Trier a genului disaster movie.
Melancholia este o dramă SF, pe alocuri cu accente de thriller, care povesteşte viaţa şi relaţia a două surori ce vor fi puse la încercare în momentul în care o planetă apropiată ameninţă să se ciocnească de Terra. Acţiunea filmului se centrează pe nunta personajului jucat de Kristen Dunst, prezentată iniţial ca un moment fericit, dar care ulterior este perturbată de intrigi din sânul familiei şi de apariţia neprevăzută a unei planete ce fusese până atunci ascunsă de Soare şi care, acum, ameninţă să între în coliziune cu Pământul.
Cu ocazia căsătoriei, Justine (Kirsten Dunst) şi Michael (Alexander Skarsgård) dau o recepţie somptuoasă în casa lui Claire, sora lui Justine (Charlotte Gainsbourg) şi a cumnatului ei (Kiefer Sutherland). În acest timp, planeta Melancholia se îndreaptă spre Pământ... Prima parte a filmului se numeşte Justine şi vorbeşte despre sora melancolică şi căsătoria ei. Cealaltă este Claire şi acoperă numărătoarea inversă, până la sfârşit. Cum spune regizorul: "Dacă tot trebuie să ajungem în iad, măcar să începem bine". Justine, interpretată de Kirsten Dunst, o fire melancolică, căreia îi este greu să îşi găsească un rost în lume şi să îşi asume toate ritualurile care pentru ea sunt lipsite de conţinut, se simte liniştită atunci când lumea se apropie de sfârşit. Sensibila Claire, sora sa mai mare, jucată de Charlotte Gainsbourg (Premiul pentru Cea mai bună actriţă, la Cannes, în 2009, în filmul precedent al lui Lars von Trier, Antichrist), care îşi construieşte o viaţă frumoasă şi, prin urmare, consideră că este greu să-i spui adio. "Cred că Justine este foarte mult din mine", spune von Trier. "Personajul ei se bazează mult pe cine sunt eu şi pe experienţele mele vis-à-vis de profeţiile apocalipsei şi pe depresie. În timp ce Claire este menită să fie o... persoană normală", râde regizorul. "Psihanalistul meu mi-a spus că melancolicii sunt de obicei mult mai echilibrati decât oamenii obişnuiţi în faţa unui dezastru iminent", spune von Trier, "în parte pentru că ei pot spune: ”Ți-am zis eu!”, dar şi pentru că nu au nimic de pierdut". Melancholia a fost filmat într-un castel magnific din Suedia, care găzduieşte nunta lui Justine. Lui von Trier îi place contrastul dintre romantic, grandios, stilizat şi o anumită formă a realităţii. Cea mai mare parte din film este realizată cu camera în mână. "Planeta care se apropie aduce un suspans fundamental, cel puţin. Un suspans care cu greu poate fi depăşit, atunci când ştii că o planetă de zece ori mai mare decât a noastră se apropie şi se va ciocni cu noi. Cred că acest lucru împiedică spectatorii să plece din sală la jumătatea filmului", susţine von Trier - iar noi îi dăm dreptate.
Von Trier ne aduce sfârşitul lumii în manieră europeană. Apocalipsa nu mai e ca la Hollywood, o dramă colectivă, mediatizată, o isterie generală, viziunea e intimistă - o singură familie în faţa acestei drame. Această abordare te atinge mai mult decât orice film pe aceeaşi temă. Pământul este ameninţat de ciocnirea cu o planetă mult mai mare, Melancholia, în această abordare foarte europeană a lui Lars von Trier a genului disaster movie.
Melancholia este o dramă SF, pe alocuri cu accente de thriller, care povesteşte viaţa şi relaţia a două surori ce vor fi puse la încercare în momentul în care o planetă apropiată ameninţă să se ciocnească de Terra. Acţiunea filmului se centrează pe nunta personajului jucat de Kristen Dunst, prezentată iniţial ca un moment fericit, dar care ulterior este perturbată de intrigi din sânul familiei şi de apariţia neprevăzută a unei planete ce fusese până atunci ascunsă de Soare şi care, acum, ameninţă să între în coliziune cu Pământul.
Cu ocazia căsătoriei, Justine (Kirsten Dunst) şi Michael (Alexander Skarsgård) dau o recepţie somptuoasă în casa lui Claire, sora lui Justine (Charlotte Gainsbourg) şi a cumnatului ei (Kiefer Sutherland). În acest timp, planeta Melancholia se îndreaptă spre Pământ... Prima parte a filmului se numeşte Justine şi vorbeşte despre sora melancolică şi căsătoria ei. Cealaltă este Claire şi acoperă numărătoarea inversă, până la sfârşit. Cum spune regizorul: "Dacă tot trebuie să ajungem în iad, măcar să începem bine". Justine, interpretată de Kirsten Dunst, o fire melancolică, căreia îi este greu să îşi găsească un rost în lume şi să îşi asume toate ritualurile care pentru ea sunt lipsite de conţinut, se simte liniştită atunci când lumea se apropie de sfârşit. Sensibila Claire, sora sa mai mare, jucată de Charlotte Gainsbourg (Premiul pentru Cea mai bună actriţă, la Cannes, în 2009, în filmul precedent al lui Lars von Trier, Antichrist), care îşi construieşte o viaţă frumoasă şi, prin urmare, consideră că este greu să-i spui adio. "Cred că Justine este foarte mult din mine", spune von Trier. "Personajul ei se bazează mult pe cine sunt eu şi pe experienţele mele vis-à-vis de profeţiile apocalipsei şi pe depresie. În timp ce Claire este menită să fie o... persoană normală", râde regizorul. "Psihanalistul meu mi-a spus că melancolicii sunt de obicei mult mai echilibrati decât oamenii obişnuiţi în faţa unui dezastru iminent", spune von Trier, "în parte pentru că ei pot spune: ”Ți-am zis eu!”, dar şi pentru că nu au nimic de pierdut". Melancholia a fost filmat într-un castel magnific din Suedia, care găzduieşte nunta lui Justine. Lui von Trier îi place contrastul dintre romantic, grandios, stilizat şi o anumită formă a realităţii. Cea mai mare parte din film este realizată cu camera în mână. "Planeta care se apropie aduce un suspans fundamental, cel puţin. Un suspans care cu greu poate fi depăşit, atunci când ştii că o planetă de zece ori mai mare decât a noastră se apropie şi se va ciocni cu noi. Cred că acest lucru împiedică spectatorii să plece din sală la jumătatea filmului", susţine von Trier - iar noi îi dăm dreptate.
