Sinopsis
După cum relateză scriitorul Ion Bota, directorul actual al „Mihai Eminescu” din Oravita, acesta este cel mai vechi teatru din spațiul românesc. Construcția a fost terminată la 1 iulie 1817 și pusă la dispoziția „Clubului diletanților”, o trupă de teatru locală formată din amatori. În aceea perioadă orașul Oravița făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. La inaugurarea edificiului a venit însuși împăratul Francisc I, împreună cu împărăteasa Augusta Carolina. Primul spectacol s-a numit „Gelozia umilită”. Teatrul a devenit foarte repede faimos în imperiu. Multe trupe de seamă din Berlin, Budapesta, Viena, Belgrad, Vârșeț, Iași, București au jucat pe această scenă. La finele lunii august 1868, chiar Mihai Eminescu ajunge la Oravița însoțind trupa de teatru a lui Mihai Pascaly unde era sufleur și secretar II, venit cu spectacolul „Doi profesori procopsiți și neprocopsiți” dramatizare după lucrarea „Mihai Viteazu” a lui Dimitrie Bolintineanu. În 1891, „Bolshoi Teatr” din Moscova, prezintă un spectacol de balet al cărui stea era celebra Nadia Slavianski. În „Cartea de aur a teatrului” sunt semnate nume importante precum: Matei Millo, Zaharia Bârsan, compozitorul George Enescu, cântăreața Maria Tănase, Mișu Fotino, Traian Grozăvescu, regizorul Ion Cojar, ș.m.a. Filmul este construit pe baza imaginilor de arhivă, fotografii locale și interviuri cu foștii actori amatori, ajunși în prezent la vârsta senectuții.