"What do they want from me now? After all, I am just an actor."
Un film bun despre un personaj care "isi vinde" sufletul pentru succes si niciun compromis nu pare sa-i stea in cale. Totodata, si un film despre felul in care cultura si politica s-au intersectat in astfel de regimuri totalitare. Aceste teme interesante si cateva scene memorabile nu au fost suficiente pentru mine incat sa pot sa consider acest film mai mult decat bun. Cele aproape doua ore si jumatate s-au resimtit la un moment dat si nici Klaus Maria Brandauer nu pot sa spun ca m-a impresionat, desi s-a potrivit excelent cu rolul.
mihaelatb
pe 15 Decembrie 2019 15:21
Pentru Hendrik Hoefgen nu exista alt Dumnezeu, decat succesul sau ca actor.
Se insoara din interes, se foloseste de relatiile socrului pentru a ajunge din Hamburgul provincial in Berlin.
Strabate toata scara, de la anonim la celebritate.
In dumul sau, va renunta la balast, chiar daca balast inseamna, prieteni, sotie,
Sotiei ii spune „ Tu poti sa pleci, tatal tau este un scriitor celebru. Tu poti sa faci decoruri oriunde. Dar eu am nevoie de limba germana.”
Pe masura ce urca pe scara „gloriei” isi da seama ca „ Trebuie sa le ofer mai mult decat niste fosti colegi. Ar trebui sa-mi fac relatii. Asta este esenta sistemului”
O scena definitorie este aceea cand isi consulta agenda sa gaseasca macar un prieten caruia sa-i ceara un sfat.
O secventa deosebita este si aceea in care se arata Parisul cu strazile sale, iar Hendrik Hoefgen, uitandu-se in jur spune „libertate, pentru ce?”. Personajul coboara la metro, dar coborarea este simbolica, deasupra libertatea cu tot ce insemna ea, in adancuri, Mefisto! Caci secventa urmatoare este Germania!
cezarika21
pe 23 Noiembrie 2015 18:01
Nemulțumit de viața sa, genialul doctor Faust încheie un pact cu Mefisto (emisarul Diavolului), cedându-și propriul suflet în schimbul succesului neîngrădit și a plăcerilor lumești. Legenda germană clasică a inspirat scriitori precum Goethe și Thomas Mann, intrând în patrimoniul cultural al umanității. Ispitirea doctorului Faust de către Mefisto a devenit un simbol al compromisului și al slăbiciunii omenești, o victorie a păcatului asupra virtuții.
Filmul ”Mephisto”, capodopera regizorului maghiar István Szabó, prezintă o poveste oarecum similară. Actorul german Hendrik Höfgen a cunoscut succesul scenei, care a început să-l mistuie cu forța și nebunia unei patimi și nu mai este dispus să renunțe. Toate cunoștințele sale emigrează sau sunt arestate odată cu instaurarea regimului nazist, dar Höfgen acceptă compromisul infam și își continuă activitatea, renunțând la propria conștiință în schimbul succesului zilnic. Personajul dovedește o capacitate de adaptare surprinzătoare, pierzându-și sufletul și propria sa personalitate și realizând prea târziu că, deși l-a interpretat în teatru pe Mefisto, el a fost în realitate un doctor Faust.
Încă de la început, filmul dezvoltă teoria teatrului total ce presupune dispariția graniței între actori și public. Teatrul pătrunde în viața oamenilor, cele două medii (ficțiunea și realitatea) ajungând să se confunde între ele. Oamenii ajung să se adapteze vieții în loc să încerce să schimbe viața. Abuzul este acceptat ca un lucru normal, cât timp îți aduce beneficii, în timp ce normalitatea devine o slăbiciune.
Klaus Maria Brandauer creează magistral portretul psihologic al unui om genial, posedat de demonii succesului. Exaltarea sa îl face să piardă legătura cu realitatea tangibilă, iar această slăbiciune este speculată cu abilitate de un diabolic ministru nazist. Opera de manipulare a maselor avea nevoie de genii cu o putere de convingere hipnotică, iar rolul interpretului lui Mephisto era neprețuit.
Prezentând modul în care arta este aservită puterii, ”Mephisto” devine un discurs cinematografic interesant despre relația între politică și cultură. Secvența din finalul filmului arată că omenirea nu este liberă atâta timp cât cultura nu este liberă. Îngrădirea dreptului la liberă exprimare este o măsură tipică unui regim tiranic ce guvernează împotriva oamenilor și nu în folosul lor.
lili22
pe 11 Aprilie 2013 20:46
Cind te gindesti ca a fost facut intr-o tara comunista, dar ce film extraordinar a putut face Szabo, pacat ca in Romania a ajuns o versiune cenzurata, la inceputul filmului este o scena fierbinte de dragoste intre eroul principal si iubita lui negresa.Brandauer a facut un rol fabulos, il iubesc pentru asta.
Cind vad ce putini oameni cunosc si apreciaza acest film, ungurii au luat Oscarul pentru film strain cred ca am ajuns o natie de degenerati.
Iulidesprefilme
pe 20 Decembrie 2012 22:06
Un rol de excepţie pentru Klaus Maria Brandauer într-un film de referinţă, premiat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin al anului.
pe 14 Septembrie 2006 11:26
Un film de nota 10, sau cel putin de 9,5. Regizorul a reusit sa creeze un caracter de neuitat. Personajul principal, actorul Hendrik Hoefgen vrea totul: faima, popularitatea, iubirea, satisfactia de a fi primul in profesie. Conjunctura insa nu-l va lasa sa se desfasoare asa cum ar dori el. De fapt, regizorul Szabo Istvan nu vorbeste despre persoana lui Hendrik Hoefgen, ci despre soarta tuturor artistilor de valoare intr-o lume obscura, tiranica. Inevitabil, soarta lui Hoefgen va fi pecetluita. Szabo trateaza in majoritatea filmelor sale destinul/posibilitatile/caracterul oamenilor in situatii limita, in timpul unor regimuri in care omul nu isi gaseste linistea. Totul se rezuma asupra compromisurilor pe care omul poate sau nu poate sa faca in anumite conditii. Scoate in evidenta personalitatea si modul de actiune in situatii dramatice.
Un film bun despre un personaj care "isi vinde" sufletul pentru succes si niciun compromis nu pare sa-i stea in cale. Totodata, si un film despre felul in care cultura si politica s-au intersectat in astfel de regimuri totalitare. Aceste teme interesante si cateva scene memorabile nu au fost suficiente pentru mine incat sa pot sa consider acest film mai mult decat bun. Cele aproape doua ore si jumatate s-au resimtit la un moment dat si nici Klaus Maria Brandauer nu pot sa spun ca m-a impresionat, desi s-a potrivit excelent cu rolul.
Se insoara din interes, se foloseste de relatiile socrului pentru a ajunge din Hamburgul provincial in Berlin.
Strabate toata scara, de la anonim la celebritate.
In dumul sau, va renunta la balast, chiar daca balast inseamna, prieteni, sotie,
Sotiei ii spune „ Tu poti sa pleci, tatal tau este un scriitor celebru. Tu poti sa faci decoruri oriunde. Dar eu am nevoie de limba germana.”
Pe masura ce urca pe scara „gloriei” isi da seama ca „ Trebuie sa le ofer mai mult decat niste fosti colegi. Ar trebui sa-mi fac relatii. Asta este esenta sistemului”
O scena definitorie este aceea cand isi consulta agenda sa gaseasca macar un prieten caruia sa-i ceara un sfat.
O secventa deosebita este si aceea in care se arata Parisul cu strazile sale, iar Hendrik Hoefgen, uitandu-se in jur spune „libertate, pentru ce?”. Personajul coboara la metro, dar coborarea este simbolica, deasupra libertatea cu tot ce insemna ea, in adancuri, Mefisto! Caci secventa urmatoare este Germania!
Filmul ”Mephisto”, capodopera regizorului maghiar István Szabó, prezintă o poveste oarecum similară. Actorul german Hendrik Höfgen a cunoscut succesul scenei, care a început să-l mistuie cu forța și nebunia unei patimi și nu mai este dispus să renunțe. Toate cunoștințele sale emigrează sau sunt arestate odată cu instaurarea regimului nazist, dar Höfgen acceptă compromisul infam și își continuă activitatea, renunțând la propria conștiință în schimbul succesului zilnic. Personajul dovedește o capacitate de adaptare surprinzătoare, pierzându-și sufletul și propria sa personalitate și realizând prea târziu că, deși l-a interpretat în teatru pe Mefisto, el a fost în realitate un doctor Faust.
Încă de la început, filmul dezvoltă teoria teatrului total ce presupune dispariția graniței între actori și public. Teatrul pătrunde în viața oamenilor, cele două medii (ficțiunea și realitatea) ajungând să se confunde între ele. Oamenii ajung să se adapteze vieții în loc să încerce să schimbe viața. Abuzul este acceptat ca un lucru normal, cât timp îți aduce beneficii, în timp ce normalitatea devine o slăbiciune.
Klaus Maria Brandauer creează magistral portretul psihologic al unui om genial, posedat de demonii succesului. Exaltarea sa îl face să piardă legătura cu realitatea tangibilă, iar această slăbiciune este speculată cu abilitate de un diabolic ministru nazist. Opera de manipulare a maselor avea nevoie de genii cu o putere de convingere hipnotică, iar rolul interpretului lui Mephisto era neprețuit.
Prezentând modul în care arta este aservită puterii, ”Mephisto” devine un discurs cinematografic interesant despre relația între politică și cultură. Secvența din finalul filmului arată că omenirea nu este liberă atâta timp cât cultura nu este liberă. Îngrădirea dreptului la liberă exprimare este o măsură tipică unui regim tiranic ce guvernează împotriva oamenilor și nu în folosul lor.
Cind vad ce putini oameni cunosc si apreciaza acest film, ungurii au luat Oscarul pentru film strain cred ca am ajuns o natie de degenerati.