Mies vailla menneisyyttä (2002)

Un film cu o actiune destul de simplistă, din care nu îmi dau seama dacă dorește să transmită ceva ori alege să prezinte destinul unui barbat de vreo 45 ani ales aleatoriu care este bătut și își pierde memoria, încercând apoi să o ia de la zero. Desfășurat într-o atmosferă predominant rigidă, comunistă, Finlanda mult idolatrizată astăzi de noi și de mulți pentru educația și civilizația ei perfectă, ni se descoperă fiind exact ca orice societate normală, nu drept una elitistă, ci pe alocuri chiar mai sălbatică decât altele. Totuși, trebuie remarcate câteva aspecte - puterea de autogospodărire și de nou început a persj principal, care transformă o viață de vagabond al străzii, fără identitate, într-una chiar decentă - cu un container devenit casă, un nou job și chiar parteneră de viață, amintindu-mi de Popa Tanda din literatura românească, și de principiul că „omul sfințește locul”. O altă caracteristică este umanitatea impresionantă de care dau dovadă finlandezii, în antiteză cu actele huliganice ale celor de la început. Iar ultima, o surpriză de subliniat - un popor recunoscut pentru ateismul său, mai ales din zilele noastre (cel puțin prezent în statistici), face destul de multe aluzii la divinitate și la răspunderea morală a omului, au destule icoane în diverse cadre, ceea ce ar putea demitiza percepția unora că omul/statul perfect e complet delimitat de religie/credință. Cred că filmul își conturează o valoare mai mare prin mesajele subliminale, însă am ales să evaluez doar spectacolul cinematografic, care n-a fost ieșit din comun.

Foarte simplu acest film si fara artificii.Totul este urat si apasator de zici ca vine sfarsitul lumii....

Un film finlandez exceptional , singurul film de o simplitatte dezarmanta al lui Aki Kaurismäki , dar aceasta simplitate nu este puerila sau stupida cum se intampla in cazul filmelor americane , actorii sunt monumentali , mana regizorului se cunoaste , scenariul , cel mai stufos din filmele lui Aki Kaurismäki este genial , in simplitatea lui.Este mult mai greu sa faci un film simplu bun , care nu te plictiseste nicio secunda , are multe intorsaturi de situatie, decat sa faci un film greu bun .

Daca vedeti trailerul, o sa vedeti ca incepe cu un citat a la Jim Jarmusch, care spune niste vorbe interesante despre film, "...from one of my favorite directors" (vedeti voi ce spune); e, pentru mine daca a zis tata Jarmusch asta a fost de ajuns ca sa pun mana sa-l vad imediat; si a meritat; recomand!
Daca va plac filmele facute de Jim Jarmusch, garantat o sa-l savurati si pe acesta!
Daca nu sunteti familiari, si vreti ceva care sa va faca sau nu sa-l urmariti, este o poveste tristo-comica si comico-trista despre schimbare si readaptare, cu un fir al evenimentelor urmaribil si clar, fara puzzle-uri, amanunte ascunse si reintoarceri in timp.
Recomand!!!

alta productie tipaca cinematografiei finlandeze in care se prezinta perfect caracterul dur al acestor oameni. Pronind de la o realitate dureroasa, cea a saraciei si a lipsurilor, filmul nu se concentreaza pe deplangerea situatiei in care se gaseste o mare categorie defavorizata a populatiei. Mesajul este de un pozitivism molipsitor. Cred ca asta este cel mai mare atu al acestui film. Faptul ca te provoaca sa lupti si nu doar sa speri ci sa stii cu siguranta ca odata si odata, lucrurile se vor schimba in bine. Dar totul este posibil atata timp cat si tu lupti pentru viata ta. Iar lupta pentru viata este laitmotiv aici. Lupta pentru o viata fizica - in spital; lupta pentru supravietuire - in incercarea de a dobandi un acoperis deasupra capului; pentru ca in final sa vedem si lupta pentru o viata mai buna, de ce nu, chiar pentru fericire.
Cel mai interesant mi s-a parut felul in care se reda acea raceala tipica nordicilor. Nicaieri nu o sa gasesti vreun resentiment sau vreo urma de recunostinta. E destul de impresionant acest aspect si impactul pe care il produce el asupra privitorului atunci cand reiese dintr-o ecranizare. Acesti oameni dintr-o bucata, care vorbesc putin, oameni retrasi si ganditori in permanenta, au o oarecare decenta de viata si de comportament cum nu prea suntem obisnuiti sa intalnim in realitate. (e chiar acel dialog de dupa insanatosirea "omului", in care multumeste sec pentru faptul ca a fost ingrijit, la care multumiri, gazda se arata uimita ca poate vorbi, pentru capa atunci nu il auzise niciodata spunand ceva. Iar replica imediata este: "Pana acum nu am avut nimic de spus."). Tacerea lor denota un fel de adevar suprem care a fost demonstrat deja, este arhicunoscut de toata lumea si deci nu mai e cazul sa-l rostesti si nici altceva de adaugat nu-si are rostul.
Tot din aceasta insusire neobisnuita a acestor oameni, face parte si lipsa numelui protagonistului. Pana in final nu stim cum il cheama, dar si mai important e ca nu i se spune in nici un fel. Nu isi revendica nici un nume, nici un apelativ desi este chiar sfatuit sa o faca. El nu are nume si punct! Totul este cinstit si simplu.
Asadar avem in fata un film foarte bun, o analiza reala a vietii dure a unei importante categorii sociale din Finlanda vremurilor trecute, dar care totusi in ciuda dificultatilor nu dezarmeaza. Spre deosebire de peliculele est europene care prezinta astfel de situatii punand accentul doar pe mizerie si pe umilirea protagonistilor, aici decenta si lupta pentru normalitate triumfa. Iar important e ca acest triumf nu se face cu o denaturare sau o spoire a realitatii, ci pur si simplu prin mesaj si prin pozitivism. O nota binemeritata de 8,32!
Ps. Ca o gluma: bine ca in aceasta amnezie nu a uitat cum sa manance cu betele, ca mie nu-mi reuseste deloc.

Din punctul meu de vedere, este o pierdere de timp, poate daca povestea ar putea fi interesanta si poate desprinsa din realitate...la capitolul actori, jocul lor...lasa de dorit mult de tot...rigizi de tot, parca si-au invatat rolurile mecanic...

Extrem de satisfacatoare si superb creata un film ce merita urmarit

Ce ai face dacă ai rămâne fără memorie? Ești nevoit să iei de la zero totul: casă, masă, prieteni, sentimente, etc. Personajul nostru nu numai că privește viitorul cu încredere, dar devine un alt om. Este nevoit să-și construiască o identitate nouă. Asta nu-l demoralizează și nici nu-l împiedică să vadă partea plină a paharului. Viața merge înainte, nu înapoi. Desigur, poate nu mai ține minte tabla înmulțirii dar știe că plantând doi cartofi în pământ, vor ieși mai mulți. Lumea modernă, spune el, trăiește numai prezentul, în timp ce omul de la țară trebuie să se gândească la viitorul recoltelor sale. Recolta omului fără memorie este vastă: un sărut furat, ce va trezi sentimente în inima femeii de care s-a îndrăgosit, o speranță oferită unor cântăreți de jazz, un cămin cald oferit unui câine pe nume Hannibal, etc.

Mi se pare un film destul de interesant care totusi merita vazut .

Filmul este spectaculos tocmai prin totala lipsa de spectaculozitate, care vorbeste - intr-o limba extraterestra (finlandeza) - despre oameni, relatii, situatii, atitudini, trecut, inceput...Desi cred ca am fost unica tele-spectatoare(simbata seara, film finlandez?!?! si cred ca e primul film din aceasta tara pe care-l vad), chiar a meritat.