Părerea criticului
După luni de zile de trailere şi teasere, oare mai e cineva din publicul-ţintă care să nu ştie de prima aventură "solitară" a minionilor? Îţi spunem doar că animaţia regizată de Pierre Coffin şi Kyle Balda retrasează itinerariul lor din negura timpurilor, când, încă de la stadiul de orgonism monocelular, Minionii şi-au ştiut scopul în viaţă: să devină aghiotanţii celui mai rău, periculos, mare şi/sau crud villain din istorie. Dar cea mai mare parte a acţiunii are loc în 1968, adică 42 î.G (înainte de Gru), când minionii Kevin, Stuart şi Bob pornesc în aventura vieţii lor pentru a găsi un villain pe măsura aşteptărilor, salvându-şi astfel semenii de la depresie şi neîmplinire...
Chiar dacă adulţii vor reproşa filmului că are o intrigă străvezie şi că se mulţumeşte să fie mai degrabă o succesiune de gaguri, sunt toate şansele ca întreaga familie să se distreze de minune la cinema. Şi de ce seamănă Minions cu un exerciţiu de meditaţie? Pentru că te invită să trăieşti fiecare moment fără să-l pui în context cu următorul sau cel de dinaintea lui. Dacă faci aşa, distracţia e garantată.
Având în vedere condiţiile, este uimitor totuşi ce au reuşit să facă regizorii şi echipa de desenatori a companiei Illumination Entertainment, având în vedere că pe ecran vedem încontinuu mici creaturi neînstare să poarte un dialog. Chiar dacă minionii reuşesc să comunice eficient cu un amestec peltic de engleză, franceză, spaniolă şi italiană, replicile lor sunt mai degrabă onomatopeice. De asemenea, având în vedere că îi cunoaştem pe minioni aşa cum sunt ei în 2010 (în cele două filme Despicable Me), scenariul nu le permite eroilor cu aspect de pastilă să evolueze: gânguresc încontinuu fericiţi şi plini de energie, în timp ce provoacă prăpăd în jur...
Dacă minionii nu decât un plan, acela de a-şi găsi un villain pe măsură, povestea înaintează mai degrabă datorită lui Scarlet Overkill (în româneşte Scarlet Hoţovici, vocea Daniela Nane), eroina negativă interpretată cu aplomb de Sandra Bullock. Şi ea are propriile planuri, iar întâlnirea cu Kevin, Stuart şi Bob îi va arăta că... viaţa e mai complexă decât se aştepta şi că niciun plan, oricât de inventiv şi bine pus la punct, nu poate fi dus la îndeplinire atâta vreme cât există măcar un minion în preajmă.
Scenariul scris de Brian Lynch (cunoscut şi pentru Puss in Boots, spin off-ul francizei Shrek) primeşte bilă albă pentru modul cum îi transformă pe Kevin, Stuart şi Bob în personaje în toată puterea cuvântului. Toate replicile lor sunt interpretate de regizorul Pierre Coffin, dar avem nevoie doar de câteva minute pentru a ne da seama că Kevin este creierul, că Stuart participă la treabă mai degrabă cu bune intenţii (oricât de relativ e termenul în ceea ce-i priveşte pe minioni) decât cu inteligenţa şi că micul şi ceacârul Bob îşi compensează neajutorarea cu o inimă gigantică.
Oricât de distractiv, Minions ne face să dorim ca sequelul să vină cu o poveste mai închegată. Până atunci, ne reîntâlnim cu aghiotanţii lui Gru în Despicable Me 3, aşteptat pe 30 iunie 2017.
Boo ya!
Chiar dacă adulţii vor reproşa filmului că are o intrigă străvezie şi că se mulţumeşte să fie mai degrabă o succesiune de gaguri, sunt toate şansele ca întreaga familie să se distreze de minune la cinema. Şi de ce seamănă Minions cu un exerciţiu de meditaţie? Pentru că te invită să trăieşti fiecare moment fără să-l pui în context cu următorul sau cel de dinaintea lui. Dacă faci aşa, distracţia e garantată.
Având în vedere condiţiile, este uimitor totuşi ce au reuşit să facă regizorii şi echipa de desenatori a companiei Illumination Entertainment, având în vedere că pe ecran vedem încontinuu mici creaturi neînstare să poarte un dialog. Chiar dacă minionii reuşesc să comunice eficient cu un amestec peltic de engleză, franceză, spaniolă şi italiană, replicile lor sunt mai degrabă onomatopeice. De asemenea, având în vedere că îi cunoaştem pe minioni aşa cum sunt ei în 2010 (în cele două filme Despicable Me), scenariul nu le permite eroilor cu aspect de pastilă să evolueze: gânguresc încontinuu fericiţi şi plini de energie, în timp ce provoacă prăpăd în jur...
Dacă minionii nu decât un plan, acela de a-şi găsi un villain pe măsură, povestea înaintează mai degrabă datorită lui Scarlet Overkill (în româneşte Scarlet Hoţovici, vocea Daniela Nane), eroina negativă interpretată cu aplomb de Sandra Bullock. Şi ea are propriile planuri, iar întâlnirea cu Kevin, Stuart şi Bob îi va arăta că... viaţa e mai complexă decât se aştepta şi că niciun plan, oricât de inventiv şi bine pus la punct, nu poate fi dus la îndeplinire atâta vreme cât există măcar un minion în preajmă.
Scenariul scris de Brian Lynch (cunoscut şi pentru Puss in Boots, spin off-ul francizei Shrek) primeşte bilă albă pentru modul cum îi transformă pe Kevin, Stuart şi Bob în personaje în toată puterea cuvântului. Toate replicile lor sunt interpretate de regizorul Pierre Coffin, dar avem nevoie doar de câteva minute pentru a ne da seama că Kevin este creierul, că Stuart participă la treabă mai degrabă cu bune intenţii (oricât de relativ e termenul în ceea ce-i priveşte pe minioni) decât cu inteligenţa şi că micul şi ceacârul Bob îşi compensează neajutorarea cu o inimă gigantică.
Oricât de distractiv, Minions ne face să dorim ca sequelul să vină cu o poveste mai închegată. Până atunci, ne reîntâlnim cu aghiotanţii lui Gru în Despicable Me 3, aşteptat pe 30 iunie 2017.
Boo ya!
