Părerea criticului
Spike Lee încearcă să le facă dreptate primilor eroi de culoare din Al Doilea Război Mondial, dar o face, din păcate, fără să se uite la ceas.
Timp de două ore şi jumătate (o idee mai lungi decât te-ai fi aşteptat), Lee spune o poveste captivantă şi, a sugerat el pentru foarte mult timp, adevărată. Până când a fost implicat într-un proces, în care, ca să scape basma curată, a trebuit să spună că în film este şi multă-multă ficţiune.
Despre ce e vorba? În anii '80, un jurnalist debutant (Joseph Gordon-Levitt) urmăreşte un caz de crimă: un veteran de culoare cu o viaţă ireproşabilă ucide un om cu un Mauser din al doilea război mondial. În apartamentul bătrânului este găsit şi un cap de statuie care se dovedeşte a avea o valoare inestimabilă. Interesul jurnalistului creşte şi, când la întâlnirea cu veteranul închis într-un spital de boli mintale acesta îşi începe povestea cu "Ştiu cine este Adormitul", şi curiozitatea noastră.
Din nefericire, Spike Lee amestecă prea multe ingrediente în acest prim film al său de la spectaculosul Insider încoace. Copertele din 1984 încadrează un lung flashback din 1944, când veteranul, pe numele lui Hector Negron (Laz Alonso, o să-l vedem şi în Avatar), rămâne prins în spatele liniilor inamice în timpul unui raid împotriva nemţilor din Italia lui Mussolini. Alături de alţi trei soldaţi, Negron va avea parte de câteva experienţe absolut unice, chiar dacă Lee nu prea te lasă să vezi pădurea din cauza prea mulţilor copaci.
Chiar şi aşa, n-ai cum să nu trăieşti alături de caporalul Hector Negron, de cinicul sergent Bishop (Michael Ealy), de idealistul sergent-major Stamps (Derek Luke) şi de naivul Sam Train (un Omar Benson Miller excelent), a cărui inimă este pe măsura giganticului său trup care i-a adus porecla de "ţintă pentru lunetişti". Cei patru ajung cum-necum în spatele liniilor inamice şi sunt implicaţi într-un adevărat hăţiş de intrigi (în mare parte inutile), cu partizani italieni, ofiţeri germani şi locuitorii unui mic oraş drept protagonişti coloraţi şi în continuă mişcare.
Film care ar fi trebuit să fie cu cel puţin o oră mai scurt şi cu cel puţin câteva zeci de personaje mai sărac, Miracolului nu i-ar fi stricat nici un sfârşit mai puţin lacrimogen şi tras de păr. Dar Spike Lee reuşeşte cu ajutorul unui interesant realism magic să lipească măcar o parte din iţele poveştii sale, astfel încât proiectul său de suflet să devină interesant nu doar pentru pasionaţii culturii afroamericane sau a pasionaţilor de istorie recentă.
Cine este Adormitul şi ce-l trezeşte n-am reuşit să ne dăm seama şi nici, până la urmă, care este miracolul din titlu. În schimb am apreciat aplombul over the top şi relaxarea în faţa logicii limitatoare, două aspecte ale filmului care-i dau acestuia un uşor iz de peliculă cu supereroi. O sevenţă de luptă excelentă, peisajul verde-ruginiu al Toscanei şi frumoasa Valentina Cervi, al cărei şarm meridional aminteşte de cel al Francescăi Neri, sunt alte atu-uri ale acestui film care, din nefericire, te face să te uiţi de prea multe ori la ceas.
Timp de două ore şi jumătate (o idee mai lungi decât te-ai fi aşteptat), Lee spune o poveste captivantă şi, a sugerat el pentru foarte mult timp, adevărată. Până când a fost implicat într-un proces, în care, ca să scape basma curată, a trebuit să spună că în film este şi multă-multă ficţiune.
Despre ce e vorba? În anii '80, un jurnalist debutant (Joseph Gordon-Levitt) urmăreşte un caz de crimă: un veteran de culoare cu o viaţă ireproşabilă ucide un om cu un Mauser din al doilea război mondial. În apartamentul bătrânului este găsit şi un cap de statuie care se dovedeşte a avea o valoare inestimabilă. Interesul jurnalistului creşte şi, când la întâlnirea cu veteranul închis într-un spital de boli mintale acesta îşi începe povestea cu "Ştiu cine este Adormitul", şi curiozitatea noastră.
Din nefericire, Spike Lee amestecă prea multe ingrediente în acest prim film al său de la spectaculosul Insider încoace. Copertele din 1984 încadrează un lung flashback din 1944, când veteranul, pe numele lui Hector Negron (Laz Alonso, o să-l vedem şi în Avatar), rămâne prins în spatele liniilor inamice în timpul unui raid împotriva nemţilor din Italia lui Mussolini. Alături de alţi trei soldaţi, Negron va avea parte de câteva experienţe absolut unice, chiar dacă Lee nu prea te lasă să vezi pădurea din cauza prea mulţilor copaci.
Chiar şi aşa, n-ai cum să nu trăieşti alături de caporalul Hector Negron, de cinicul sergent Bishop (Michael Ealy), de idealistul sergent-major Stamps (Derek Luke) şi de naivul Sam Train (un Omar Benson Miller excelent), a cărui inimă este pe măsura giganticului său trup care i-a adus porecla de "ţintă pentru lunetişti". Cei patru ajung cum-necum în spatele liniilor inamice şi sunt implicaţi într-un adevărat hăţiş de intrigi (în mare parte inutile), cu partizani italieni, ofiţeri germani şi locuitorii unui mic oraş drept protagonişti coloraţi şi în continuă mişcare.
Film care ar fi trebuit să fie cu cel puţin o oră mai scurt şi cu cel puţin câteva zeci de personaje mai sărac, Miracolului nu i-ar fi stricat nici un sfârşit mai puţin lacrimogen şi tras de păr. Dar Spike Lee reuşeşte cu ajutorul unui interesant realism magic să lipească măcar o parte din iţele poveştii sale, astfel încât proiectul său de suflet să devină interesant nu doar pentru pasionaţii culturii afroamericane sau a pasionaţilor de istorie recentă.
Cine este Adormitul şi ce-l trezeşte n-am reuşit să ne dăm seama şi nici, până la urmă, care este miracolul din titlu. În schimb am apreciat aplombul over the top şi relaxarea în faţa logicii limitatoare, două aspecte ale filmului care-i dau acestuia un uşor iz de peliculă cu supereroi. O sevenţă de luptă excelentă, peisajul verde-ruginiu al Toscanei şi frumoasa Valentina Cervi, al cărei şarm meridional aminteşte de cel al Francescăi Neri, sunt alte atu-uri ale acestui film care, din nefericire, te face să te uiţi de prea multe ori la ceas.
