Miracolul (1988)

Unul dintre filmele româneşti vechi care mi-au atras atenţia. Până la un punct, o replică autohtonă la Suna no onna, un film-metaforă despre raportul omului cu natura dezlănţuită, aici văzută printr-o teribilă furtună de nisip, şi capacitatea sa de a supravieţui. Ploaia care se porneşte după descântecul copiilor arată că tot forţele telurice, primitive pot echilibra balanţa, oricâte calcule reci, matematice, ar face cineva. O realizare aparte - chiar dacă scenariul, deşi bun, mai are părţi conforme cu cerinţele vremurilor, regia este extrem de convingătoare, în sensul că demonstrează că se puteau face filme bune şi atunci, cadrele surprinzând furia naturii, mută, devastatoare, alternează inspirat cu acţiunea propriu-zisă, jocul actorilor e bun, viziunea de ansamblu e reuşită. PS: Menţionez că, din păcate, din cauza calităţii sunetului nu am înţeles unele dialoguri, dar impresia pe care mi-am făcut-o per ansamblu e favorabilă.

Un film romanesc foarte bun facut in vremurile cand in aceasta tara mai exista agricultura