Sinopsis

Inspirat de piesa de teatru „Hangița” de Carlo Goldoni, baletul „Mirandolina” (creație a coregrafului Mihai Babușka) spune povestea unei tinere fermecătoare care moștenește un han. Ea este asaltată de numeroși pretendenți, unul mai caraghios decât altul. Întâmplări comice, încurcături amuzante, muzică plină de energie și dansuri spectaculoase, toate se pot găsi în această transpunere în balet a celebrei comedii a lui Goldoni, realizată pe gustul spectatorilor de orice vârstă.