Părerea criticului
De cand a primit Marele premiu al sectiunii "Un certain regard" la Cannes, anul acesta – si, pe urma, nenumarate alte premii la majoritatea festivalurilor la care a fost prezentat, inclusiv la TIFF -, Moartea domnului Lazarescu al lui Cristi Puiu (pe un scenariu scris in colaborare cu Razvan Radulescu) a devenit aproape un "film-cult"!
Un fel de legenda urbana: sperietoare pentru "cinematograful romanesc de gen" (gen: Sergiu Nicolaescu) si stacheta inhibitoare pentru "tanarul cinematograf romanesc" (gen: mai aveti mult pana acolo...). De fapt, este "doar" un film foarte bun, scris si regizat cu profesionalism si interpretat de actori foarte buni si profesionisti.
In plus, (cireasa – mediatica! – de pe tort, in el apare Monica Barladeanu (si ea, foarte buna).
Fara sa se fi vrut o exceptie, Moartea... inhiba, mai curand, prin durata si anvergura subiectului. Are putin peste 2 ore si jumatate si vorbeste – cum spune si titlul – despre moarte. Moartea unui pensionar (Ion Fiscuteanu, tulburator), care traieste singur intr-un apartament prapadit de bloc, intr-un cartier prapadit al Bucurestiului, si care – cand i-ajunge cutitul la os – cheama Salvarea.
Numai ca el e deja condamnat (are un cancer de care n-are habar), iar Salvarea nu il "salveaza": doar il poarta de colo-colo, de la un spital la altul, vegheat de un fel de inger in uniforma de infirmiera (asistenta Mioara Avram, prodigios jucata de Luminita Gheorghiu)...
Filmul e inspirat de un caz real, dar interesul sau e in alta parte; mai precis, in modul inteligent in care implica (emotional) spectatorul, tinandu-l cu sufletul la gura intr-o cursa cu obstacole (sistemul medical...) si crontracronometru impotriva Mortii.
Un film cinstit (evident, Omul nu poate "invinge" Moartea), dur si adevarat...
Un fel de legenda urbana: sperietoare pentru "cinematograful romanesc de gen" (gen: Sergiu Nicolaescu) si stacheta inhibitoare pentru "tanarul cinematograf romanesc" (gen: mai aveti mult pana acolo...). De fapt, este "doar" un film foarte bun, scris si regizat cu profesionalism si interpretat de actori foarte buni si profesionisti.
In plus, (cireasa – mediatica! – de pe tort, in el apare Monica Barladeanu (si ea, foarte buna).
Fara sa se fi vrut o exceptie, Moartea... inhiba, mai curand, prin durata si anvergura subiectului. Are putin peste 2 ore si jumatate si vorbeste – cum spune si titlul – despre moarte. Moartea unui pensionar (Ion Fiscuteanu, tulburator), care traieste singur intr-un apartament prapadit de bloc, intr-un cartier prapadit al Bucurestiului, si care – cand i-ajunge cutitul la os – cheama Salvarea.
Numai ca el e deja condamnat (are un cancer de care n-are habar), iar Salvarea nu il "salveaza": doar il poarta de colo-colo, de la un spital la altul, vegheat de un fel de inger in uniforma de infirmiera (asistenta Mioara Avram, prodigios jucata de Luminita Gheorghiu)...
Filmul e inspirat de un caz real, dar interesul sau e in alta parte; mai precis, in modul inteligent in care implica (emotional) spectatorul, tinandu-l cu sufletul la gura intr-o cursa cu obstacole (sistemul medical...) si crontracronometru impotriva Mortii.
Un film cinstit (evident, Omul nu poate "invinge" Moartea), dur si adevarat...
