Părerea criticului
O comedie despre situații absurde dar și emoționante, cu un strop de grotesc involuntar (doi actori joacă personaje cu handicap, un surdo-mut și o oarbă, iar spectatorii sunt puși în postura de a râde de gagurile și neînțelegerile ce survin între personaje din cauza dizabilității acestor eroi), Momo rulează în premieră pe marile noastre ecrane.
Christian Clavier ridică filmul cu datele sale comice, este sufletul producției, făcând onoare compatriotului legendar Louis de Funès; povestea în sine conține și o temă gravă, asupra căreia să reflectăm odată ce ieșim din sala de cinema. Râzi cu lacrimi, cu siguranță, filmul este o farsă reușită, dar îți și vor cădea greu lecțiile pe care le virează această dramedie.
Christian Clavier și Catherine Frot sunt domnul și doamna Prioux, o familie franceză din upper middle class. Cei doi nu au copii, dar timpul a vindecat această rană. La un moment dat, se trezesc în propria casă cu un străin, un tânăr care le-ar putea fi copil. Bărbatul este surd, pare un homeless, dar se înțelege foarte bine cu doamna Prioux, deși vorbește cu dificultate. E o reală chimie între ei iar ce o dă peste cap pe dna Prioux este că bărbatul îngaimă cuvântul „mamă” când i se adresează - spune acel „momo” din titlu. Instinctul matern al femeii se reactivează și așa va începe o aventură în identificarea adevărului din spatele convingerii tânărului că domnul și doamna Prioux îi sunt părinți.
Scenariul nu este previzibil, sau - mai bine zis - funcționează după principiul „totul este posibil”: o sumedenie de lucruri trăsnite au loc, spre amuzamentul spectatorilor.
Christian Clavier ridică filmul cu datele sale comice, este sufletul producției, făcând onoare compatriotului legendar Louis de Funès; povestea în sine conține și o temă gravă, asupra căreia să reflectăm odată ce ieșim din sala de cinema. Râzi cu lacrimi, cu siguranță, filmul este o farsă reușită, dar îți și vor cădea greu lecțiile pe care le virează această dramedie.
Christian Clavier și Catherine Frot sunt domnul și doamna Prioux, o familie franceză din upper middle class. Cei doi nu au copii, dar timpul a vindecat această rană. La un moment dat, se trezesc în propria casă cu un străin, un tânăr care le-ar putea fi copil. Bărbatul este surd, pare un homeless, dar se înțelege foarte bine cu doamna Prioux, deși vorbește cu dificultate. E o reală chimie între ei iar ce o dă peste cap pe dna Prioux este că bărbatul îngaimă cuvântul „mamă” când i se adresează - spune acel „momo” din titlu. Instinctul matern al femeii se reactivează și așa va începe o aventură în identificarea adevărului din spatele convingerii tânărului că domnul și doamna Prioux îi sunt părinți.
Scenariul nu este previzibil, sau - mai bine zis - funcționează după principiul „totul este posibil”: o sumedenie de lucruri trăsnite au loc, spre amuzamentul spectatorilor.
