Ieșită din tăvălugul unui război mondial ce distrusese economiile unui număr mare de țări, societatea europeană a început rapid să se dezvolte, readucând în primul deceniu postbelic diferențele sociale pe care războiul le nivelase. Modernizarea industrială a început să devină tot mai vizibilă, făcând ca societatea postbelică să devină tot mai automatizată, cu oameni robotizați și reci. Realizat la mai bine de 20 de ani după ”Timpurile noi” (1936) ale lui Chaplin, pelicula franțuzească ”Mon oncle” este o satiră socială la adresa automatizării nepractice a societății și a robotizării oamenilor.
Charles Arpel (Jean-Pierre Zola) este directorul unei fabrici de mase plastice și locuiește împreună cu soția (Adrienne Servantie) și fiul său Gerard (Alain Bécourt) într-o casă ultramodernă dintr-o suburbie a Parisului. Micuțul Gerard se plictisește în compania scorțoșilor și snobilor lui părinți și nu se simte confortabil în această casă impersonală și rece în care totul este automatizat, motiv pentru care fuge ori de câte ori are ocazia la unchiul Hulot (Jacques Tati), care este șomer și are suficient timp liber pe care să îl petreacă împreună cu nepotul lui favorit. Domnul Hulot este burlac, locuiește într-un apartament închiriat dintr-o clădire veche, situată într-un cartier nepretențios al Parisului și pare complet lipsit de bunuri materiale. Îngrijorat de influența puternică pe care cumnatul Hulot o are asupra fiului său, domnul Arpel se străduiește să îi găsească acestuia un loc de muncă stabil și îl angajează la propria fabrica, decizie care se dovedește a fi o greșeală. În același timp, soția domnului Arpel organizează petreceri stilate cu scopul de a-l căsători pe boemul, visătorul și imaturul ei frate cu o vecină bogată de-a lor, uniune ce i-ar putea asigura acestuia ascensiunea pe scara socială.
Cineastul Jacques Tati opune aici două medii de viață complet diferite: mediul materialist, ultraautomatizat și monoton al părinților micului Gérard și mediul boem și uman al domnului Hulot, unchiul băiețelului. Confruntarea celor două medii conduce la defecțiuni tehnologice foarte amuzante, ce evidențiază nevoia omului de a evita dependența tehnologică și de a-și păstra umanitatea.
“Am apărat cartierul mic, colțul liniștit contra autostrăzilor, aeroporturilor, organizării și contra formei de viața modernă, căci eu nu cred că liniile geometrice îi fac fericiți pe oameni.” Jacques Tati
