Părerea criticului
Monștri., unicul lungmetraj românesc inclus anul acesta în selecţia festivalului de la Berlin, captivează cu o provocare lansată publicului, dar şi cu o abordare de tip puzzle şi o invitaţie la o şedinţă de terapie şi introspecţie. Interpretările convingătoare, problematica modernă şi atenţia pentru detalii transformă primul film al lui Marius Olteanu într-unul din cele mai vizionabile filme româneşti ale anului. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la Monştri..
Structurat în trei capitole, Monştri. ne-o arată întâi pe Dana (Judith State). Aceasta coboară din tren la Gara de Nord, o vedem plângând în toaletă şi apoi agresată verbal de un taximetrist (Alexandru Potocean). Dana insistă totuşi să se urce în taxiul acestuia, iar conversaţia va oferi curând surprize publicului, care intuieşte foarte repede că femeia se află la un punct de răscruce. Al doilea capitol ni-l arată pe Arthur (Cristian Popa), soţul Danei, în evenimente ce se petrec simultan cu periplul ei alături de taximetrist prin Bucureşti.
Este încurajator modul cum Monştri. îşi tachinează publicul în fiecare clipă, îndemnându-l să caute repere de interpretare a situaţiilor şi să se întrebe ce ar face în situaţii similare. Evident, este uşor pentru public să se erijeze în evaluator sau mai degrabă judecător al acţiunilor celor doi eroi, iar aceasta devine o miză extrem de importantă a filmului, care, pe lângă deconstrucţia unei relaţii aflate în impas, analizează şi presiunea socială şi intruziunile uneori absurde, alteori de-a dreptul agresive pe care le putem avea în vieţile celor din jur. Astfel, eticheta din titlu devine curând o umbrelă tot mai largă, atât de largă încât ne-ar putea acoperi pe toţi...
Unul dintre cele mai minuţioase filme româneşti văzute în ultima vreme, Monştri. este extrem de atent la detalii, determinând publicul să investească atenţie în ceea ce se întâmplă. Recompensa nu întârzie să apară, pentru că cele două perspective, cea a Danei şi cea a lui Arthur, se completează reciproc, oferind o imagine mai largă a crizei de cuplu, a compromisurilor pe care le facem în relaţie şi a punctului fără de întoarcere.
Una dintre alegerile gata să sară în ochi încă de la primul cadru este decizia lui Olteanu de a filma primele două episoade în format pătrat, 1:1, o închisoare vizuală pentru personaje şi un cârlig pentru public, care va investi emoţional, conştient sau nu, în posibila lor evadare, în aşteptata asumare a unor alegeri.
Monştri. îşi înconjoară protagoniştii cu zgomot şi câteva personaje secundare gata să sublinieze că Danei şi lui Arthur, care au amândoi o disperată nevoie de linişte şi introspecţie, li se refuză calmul necesar unei decizii. Claxoanele capitalei, discuţii cu vecinii de bloc ("aţi mutat bucătăria în baie?" va fi probabil una din replicile anului în cinema-ul nostru), un botez la biserică, o petrecere, iată câteva situaţii care adaugă tensiune, amânând un sfârşit inevitabil. În acest context, momentele de tandreţe capătă o greutate extraordinară, subliniind în acelaşi timp că povestea de dragoste a Danei cu Arthur se apropie de sfârşit.
Indiferent de cauzele personale ale unor despărţiri din trecut, va fi greu pentru public să nu se identifice cu provocarea din viaţa Danei şi a lui Arthur. Poate că incidentele şi alegerile diferă diferă, dar cei mai mulţi dintre noi ne-am aflat în pragul acelei prăpăstii, în pragul uşii prin care dacă treci nu mai este drum de întoarcere. Monştri. înfăţişează cu multă sensibilitate acest moment, oferind publicului o şansă la introspecţie şi reevaluare a propriului trecut relaţional.
Structurat în trei capitole, Monştri. ne-o arată întâi pe Dana (Judith State). Aceasta coboară din tren la Gara de Nord, o vedem plângând în toaletă şi apoi agresată verbal de un taximetrist (Alexandru Potocean). Dana insistă totuşi să se urce în taxiul acestuia, iar conversaţia va oferi curând surprize publicului, care intuieşte foarte repede că femeia se află la un punct de răscruce. Al doilea capitol ni-l arată pe Arthur (Cristian Popa), soţul Danei, în evenimente ce se petrec simultan cu periplul ei alături de taximetrist prin Bucureşti.
Este încurajator modul cum Monştri. îşi tachinează publicul în fiecare clipă, îndemnându-l să caute repere de interpretare a situaţiilor şi să se întrebe ce ar face în situaţii similare. Evident, este uşor pentru public să se erijeze în evaluator sau mai degrabă judecător al acţiunilor celor doi eroi, iar aceasta devine o miză extrem de importantă a filmului, care, pe lângă deconstrucţia unei relaţii aflate în impas, analizează şi presiunea socială şi intruziunile uneori absurde, alteori de-a dreptul agresive pe care le putem avea în vieţile celor din jur. Astfel, eticheta din titlu devine curând o umbrelă tot mai largă, atât de largă încât ne-ar putea acoperi pe toţi...
Unul dintre cele mai minuţioase filme româneşti văzute în ultima vreme, Monştri. este extrem de atent la detalii, determinând publicul să investească atenţie în ceea ce se întâmplă. Recompensa nu întârzie să apară, pentru că cele două perspective, cea a Danei şi cea a lui Arthur, se completează reciproc, oferind o imagine mai largă a crizei de cuplu, a compromisurilor pe care le facem în relaţie şi a punctului fără de întoarcere.
Una dintre alegerile gata să sară în ochi încă de la primul cadru este decizia lui Olteanu de a filma primele două episoade în format pătrat, 1:1, o închisoare vizuală pentru personaje şi un cârlig pentru public, care va investi emoţional, conştient sau nu, în posibila lor evadare, în aşteptata asumare a unor alegeri.
Monştri. îşi înconjoară protagoniştii cu zgomot şi câteva personaje secundare gata să sublinieze că Danei şi lui Arthur, care au amândoi o disperată nevoie de linişte şi introspecţie, li se refuză calmul necesar unei decizii. Claxoanele capitalei, discuţii cu vecinii de bloc ("aţi mutat bucătăria în baie?" va fi probabil una din replicile anului în cinema-ul nostru), un botez la biserică, o petrecere, iată câteva situaţii care adaugă tensiune, amânând un sfârşit inevitabil. În acest context, momentele de tandreţe capătă o greutate extraordinară, subliniind în acelaşi timp că povestea de dragoste a Danei cu Arthur se apropie de sfârşit.
Indiferent de cauzele personale ale unor despărţiri din trecut, va fi greu pentru public să nu se identifice cu provocarea din viaţa Danei şi a lui Arthur. Poate că incidentele şi alegerile diferă diferă, dar cei mai mulţi dintre noi ne-am aflat în pragul acelei prăpăstii, în pragul uşii prin care dacă treci nu mai este drum de întoarcere. Monştri. înfăţişează cu multă sensibilitate acest moment, oferind publicului o şansă la introspecţie şi reevaluare a propriului trecut relaţional.
