Comentarii Comentează
  • El_KaPpa
    pe 26 Mai 2019 20:28
    Acțiunea are loc într-un sătuc African unde religia si respectarea traditiilor locului sunt mai importante chiar si decat viata sau familia. Din ziua in care patru fetite ajunse la varsta la care trebuie supuse circumciziei reusesc sa fuga de infamul ritual si sa ii ceara protectia (Moolaade - de unde vine si numele filmului) unei femei din sat pe nume Colle lucrurile devin tot mai agitate intre membrii comunitatii.
    Desi este un film cu un mesaj cat se poate de clar si care se bazeaza pe niste fapte reale oribile care se petrec in acele zone, Ousmane Sembène - tatal filmului African cum il numesc multi -, nu transforma filmul intr-unul care vine sa traga un mare semnal de alarma si atat, ci ne transpune intr-o lume total necunoscuta noua, ne ofera destule informatii ce tin de cultura de acolo si ne lasa sa exploram usor viata de zi cu zi a acestei mici comunitati.
    Mi s-a parut excelent faptul ca mesajul este ambalat sub forma unui film observational al comunitatii. Ii vedem pe membrii acesteia efectiv cum traiesc (cum se descurca cu aprovizionarile celor necesare luand "pe caiet" , cum vorbesc si cum glumesc intre ei, cum isi expun problemele grave, cum gandesc unii si altii si nu in ultimul rand cum se bucura de mica sursa de informare existenta - radioul.).
    Sunt mult mai multe de spus si de disecat despre un film ca acesta, dar pe cei interesati ii las sa le descopere singuri. Eu pot garanta doar ca filmul nu are cum sa te lase indiferent, iar daca o sa va placa la fel de mult cum mi-a placut mie o sa va gasiti dupa vizionare cautand si alte productii venite din partea asta a lumii si va spun ca sunt destule de vazut si in cinematografia Africana.
  • aayana
    pe 05 Martie 2011 20:32
    Acțiunea se petrece într-un sătuc din Burkina Faso. Patru fetițe reușesc să scape de circumcizie și sunt apărate de Colle, o femeie inteligentă. Acest obicei are legătură cu anumite credințe din religia popoarelor africane. Ei spun despre tăierea organelor genitale că este o purificare (moolaade) și trebuie respectată tradiția. Cine se opune, pierde respectul comunității. În cazul de față, femeia care încearcă să salveze fetițele știe ce consecințe prezintă un astfel de ritual și este dispusă să plătească orice preț pentru ca nimeni să nu mai îndure acea suferință. Deși două din zece fete mor în urma acestor ritualuri, nimeni nu pare mișcat de fenomen. Vărsarea de sânge trebuie să aibă loc, fără prea multă filosofie, semne de întrebare și mustrări de conștiință. Aici nu încape logică, tradiția este mai puternică decât orice argument rațional.
    Este interesant de urmărit cine are autoritate și de ce aparatele de radio sunt privite ca niște inamici. Evident, accesul la informație înseamnă putere și cum să ții din scurt o comunitate decât oferindu-i beznă și idei fixe?
    Un film bun, zguduitor, care lasă urme.