Sinopsis

Sam Bell lucrează de trei ani la baza Selene pentru compania privată Lunar Industries, extrăgând Helium 3, prețiosul gaz despre care se crede că ar putea soluționa criza energetică de pe Pământ. După ce și-a petrecut zilele în singurătate, neputând comunica cu soția lui, Tess, și cu fiica lui în vârstă de trei ani pe nume Eve decât prin intermediul unor înregistrări din pricina unui satelit defect, astronautul așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă și să se revanșeze față de familie pentru îndelungata absență. Dar cu două săptămâni înainte de expirarea contractului, Sam Bell începe să sufere de dureri de cap cumplite, halucinații și lipsă de concentrare. Când în bază apare o altă versiune a lui, e clar că Sam are probleme...