După ce filmul "American Graffiti" (1973) prezenta un grup de adolescenţi într-o seară de vară de dinaintea plecării la facultate, sequel-ul "More American Graffiti" arată evoluţia personajelor în anii următori. Filmul este format din patru acţiuni prezentate în paralel, care se petrec în ajunul Anului Nou din anii 1964, 1965, 1966 şi 1967. Modul de prezentare face ca acţiunea să pară a avea loc simultan.
Filmul încearcă să rememoreze anii '60 prin evenimente reprezentative ce au marcat viaţa generaţiilor tinere din acei ani: războiul din Vietnam, mişcarea hippie, cultura rock and roll, extinderea consumului de marijuana, manifestaţiile antirăzboinice stopate de intervenţia brutală a poliţiei, începuturile mişcării de emancipare a femeilor. Modul de filmare al secvenţelor este unul inovativ, cu ecrane multiple şi filmări din mai multe unghiuri.
Din păcate, oricât de ambiţioase au fost scopurile realizatorilor, secvenţele oscilează între drame banale şi momente comice forţate, iar interpretările sunt neconvingătoare, fiind redus astfel impactul emoţional al filmului. Un număr mare de secvenţe sunt plictisitoare, iar regia neexperimentatului Bill L. Norton este una confuză.
diablo85
pe 01 Februarie 2014 19:06
Muzica buna, povesti din Vietnam, generatia hippie, curse dragster. Are un farmec aparte