Părerea criticului
Saga familiei Moromete începea pe marele ecran odată cu Moromeții (1988), un film de referință din cinematografia noastră și cel mai bun film al regizorului Stere Gulea. Peste 30 de ani, continuă cu producția Moromeții 2, un film extrem de așteptat, ce se lansează vineri, 16 noiembrie 2018, în toată țara. Filmul este adaptarea celui de-al doilea volum al romanului „Moromeții” și a romanului „Viața ca o pradă” ale lui Marin Preda.
Stere Gulea reușește din nou o incursiune veridică în universul rural românesc, reuşind să redea, atât fidel cât şi creator, umanitatea lui Marin Preda, oferindu-i - de data aceasta lui Horațiu Mălăele - șansa unui rol antologic.
În noul film, vitregia unei epoci tulburi şi frământate l-au ajuns pe Ilie Moromete. Horațiu Mălăele nu recrează robustețea pe care Victor Rebengiuc o dădea personajului, ci compune un Ilie care abia mai ascunde sub masca disimulării că a fost învins. Ilie nu mai este omul echilibrat, puternic, stăpân pe situaţie şi pe moment. Schimbările majore și dramatice prin care a trecut personajul și anii aproape l-au îngenuncheat. Fiii din prima căsătorie, fugiți la București în primul film, tot înstrăinați au rămas, Catrina (Dana Dogaru într-un rol construit în tonuri grave, potrivit concepţiei şi atmosferei din capodopera lui Marin Preda) continuă să își ceară partea de moșie, instalarea comunismului și colectivizarea îi lasă fără ultima vietate din bătătură. Ilie își pierde cele doua valori, familia și pământul, iar scena puternică din finalul filmului Moromeții 2 e o metaforă pentru stingerea lumii satului arhaic.
În prim-planul celui de-al doilea film este Niculae (debutantul Iosif Paștina) și relația lui Ilie Moromete cu acesta. Interacțiunile dintre Ilie și mezinul familiei au câteva momente de căldură și inefabil. Stere Gulea reușește în mai multe rânduri să își emoționeze spectatorii.
Regizorul continuă saga familiei Moromete, redând fidel scrierii lui Marin Preda asprimea universului rural din Siliştea-Gumeşti, frământările familiei Moromete şi ale celorlalţi săteni, aflați de această dată într-un nou context istoric: instalarea comunismului și colectivizarea, și elementele de condiţie umană care constituie fondul operei. Lumea pe care o știam din primul film încet dispare.
Compoziţiile plastice creative (director de imagine este tot Vivi Drăgan Vasile) au în contrapondere un ritm narativ sacadat de alegerea dinamicii plan-contraplan, fondul sonor e de câteva ori forțat prin „colarea” de sunete care să sugereze cât de „viu” e satul iar Iosif Paștină iese cu greu dintr-o apatie ce nu aduce „adâncime”/„fațete” personajului Niculae.
Moromeții 2 nu își depășește predecesorul, dar reușește să fie un film care duce onorabil până la capăt epopeea acestor personaje antologice.
Stere Gulea reușește din nou o incursiune veridică în universul rural românesc, reuşind să redea, atât fidel cât şi creator, umanitatea lui Marin Preda, oferindu-i - de data aceasta lui Horațiu Mălăele - șansa unui rol antologic.
În noul film, vitregia unei epoci tulburi şi frământate l-au ajuns pe Ilie Moromete. Horațiu Mălăele nu recrează robustețea pe care Victor Rebengiuc o dădea personajului, ci compune un Ilie care abia mai ascunde sub masca disimulării că a fost învins. Ilie nu mai este omul echilibrat, puternic, stăpân pe situaţie şi pe moment. Schimbările majore și dramatice prin care a trecut personajul și anii aproape l-au îngenuncheat. Fiii din prima căsătorie, fugiți la București în primul film, tot înstrăinați au rămas, Catrina (Dana Dogaru într-un rol construit în tonuri grave, potrivit concepţiei şi atmosferei din capodopera lui Marin Preda) continuă să își ceară partea de moșie, instalarea comunismului și colectivizarea îi lasă fără ultima vietate din bătătură. Ilie își pierde cele doua valori, familia și pământul, iar scena puternică din finalul filmului Moromeții 2 e o metaforă pentru stingerea lumii satului arhaic.
În prim-planul celui de-al doilea film este Niculae (debutantul Iosif Paștina) și relația lui Ilie Moromete cu acesta. Interacțiunile dintre Ilie și mezinul familiei au câteva momente de căldură și inefabil. Stere Gulea reușește în mai multe rânduri să își emoționeze spectatorii.
Regizorul continuă saga familiei Moromete, redând fidel scrierii lui Marin Preda asprimea universului rural din Siliştea-Gumeşti, frământările familiei Moromete şi ale celorlalţi săteni, aflați de această dată într-un nou context istoric: instalarea comunismului și colectivizarea, și elementele de condiţie umană care constituie fondul operei. Lumea pe care o știam din primul film încet dispare.
Compoziţiile plastice creative (director de imagine este tot Vivi Drăgan Vasile) au în contrapondere un ritm narativ sacadat de alegerea dinamicii plan-contraplan, fondul sonor e de câteva ori forțat prin „colarea” de sunete care să sugereze cât de „viu” e satul iar Iosif Paștină iese cu greu dintr-o apatie ce nu aduce „adâncime”/„fațete” personajului Niculae.
Moromeții 2 nu își depășește predecesorul, dar reușește să fie un film care duce onorabil până la capăt epopeea acestor personaje antologice.
