Părerea criticului
Niciodată nu trebuie să desconsideri puterea popularităţii lui Johnny Depp în România. După ce căpitanul Jack Sparrow l-a transformat într-unul din cei mai iubiţi actori la noi în ţară, o comedie cu Depp în rolul principal s-ar putea bucura de mare apreciere în cinematografele noastre. În Mortdecai actorul interpretează personajul titular, un nobil britanic ameninţat de probleme financiare. Furtul unui tablou extraordinar de valoros şi apelul (sau mai degrabă şantajul) unui inspector de poliţie (Ewan McGregor) îl vor arunca pe Mortdecai într-o sprinţară aventură trans-continentală, alături de eficientul său majordom Jockie (Paul Bettany). Criticii americani s-au grăbit să desfiinţeze noua trăsnaie a lui Depp, dar filmul e vioi şi agreabil, deşi poantele devin supărător de repetitive în a doua jumătate a sa.