Sinopsis
Pe scurt: Dupã ce iubitul ei se sinucide, o vînzãtoare într-un supermarket publicã sub numele ei - Morvern Callar - primul roman al acestuia.
Pe lung: Regizoarea scotianã Lynne Ramsay îsi datoreazã reputatia nu atît primului ei film, Ratcatcher, cît mai ales criticilor care l-au ridicat în slãvi si juratilor care l-au îngropat în premii. Ramsay aplicã aceeasi formulã si în acest Morvern Callar, liber inspirat dupã un roman zice-se neecranizabil, mizînd totul pe atmosferã, stil vizual, soundtrack minutios mixat si mix de actori profesionisti cu ne-, si ignorînd deliberat naratiunea, dialogurile si caracterizãrile personajelor. Prima scenã - cea în care Morvern descoperã cadavrul prietenului ei pe podea - e învãluitã în mutenie si în lumina intermitentã a luminitelor dintr-un brad de Crãciun. Cînd, în sfîrsit, se hotãrãste sã depãseascã momentul, Morvern descoperã în computer romanul nepublicat al decedatului si si-l însuseste, expediindu-l unei edituri, dupã care îi videazã acestuia contul si pleacã la Ibiza împreunã cu prietena sa, Lanna. Aproape nici una dintre pistele pe care esti tentat sã crezi cã o va lua povestea nu e folositã, Ramsay preferînd sã-si afunde publicul fie în scene zgomotoase de club, fie în confuzia emotionalã si tãcerile protagonistei, parazitate doar de un soundtrack care nu e atît al filmului cît al lui Morvern însãsi. Jocul interiorizat al Samanthei Morton nu face decît sã accentueze enigma - deja intrigantã - a personajului.
Pe lîngã: ciuliti bine urechile la scena în care Morvern si Lanna sînt luate de un taximetrist spaniol care le pune muzicã. Ghici în ce limbã...
Pe lung: Regizoarea scotianã Lynne Ramsay îsi datoreazã reputatia nu atît primului ei film, Ratcatcher, cît mai ales criticilor care l-au ridicat în slãvi si juratilor care l-au îngropat în premii. Ramsay aplicã aceeasi formulã si în acest Morvern Callar, liber inspirat dupã un roman zice-se neecranizabil, mizînd totul pe atmosferã, stil vizual, soundtrack minutios mixat si mix de actori profesionisti cu ne-, si ignorînd deliberat naratiunea, dialogurile si caracterizãrile personajelor. Prima scenã - cea în care Morvern descoperã cadavrul prietenului ei pe podea - e învãluitã în mutenie si în lumina intermitentã a luminitelor dintr-un brad de Crãciun. Cînd, în sfîrsit, se hotãrãste sã depãseascã momentul, Morvern descoperã în computer romanul nepublicat al decedatului si si-l însuseste, expediindu-l unei edituri, dupã care îi videazã acestuia contul si pleacã la Ibiza împreunã cu prietena sa, Lanna. Aproape nici una dintre pistele pe care esti tentat sã crezi cã o va lua povestea nu e folositã, Ramsay preferînd sã-si afunde publicul fie în scene zgomotoase de club, fie în confuzia emotionalã si tãcerile protagonistei, parazitate doar de un soundtrack care nu e atît al filmului cît al lui Morvern însãsi. Jocul interiorizat al Samanthei Morton nu face decît sã accentueze enigma - deja intrigantã - a personajului.
Pe lîngã: ciuliti bine urechile la scena în care Morvern si Lanna sînt luate de un taximetrist spaniol care le pune muzicã. Ghici în ce limbã...
