Sinopsis

După întoarcerea de la Nisa unde și-a regăsit băiatul pierdut în urmă cu 25 de ani, State profită de botezul fiicei lui Stiven și a Minodorei, Sanela, ca să anunțe pe toată lumea că și-a recunoscut fiul în acte, dar în primul rând că acesta e unicul moștenitor.

Deși State se aștepta ca viața lui să fie mai liniștită și plină de bucurii odată cu reapariția lui Gabriel, lucrurile sunt departe de a fi așa. Minodora devine geloasă pe fratele ei pentru dragostea și atenția primite din partea Flacărei și a lui State. Stiven, nemulțumit și el că a rămas pe dinafară după atâția ani în care a fost alături de State, la bine și la rău, plănuiește să aducă în casă un alt așa zis fiu, pe Rocky, cu ajutorul căruia speră să-l înlăture pe Gabriel și să-și însușească averea lui State.

Pericolele pentru State nu vin doar din interior. Întors în România, după ce a fost izgonit din Sicilia, Fabrizio di Pietro, fiul lui Don Tito și prieten bun al lui Don Luciano (Regina), speră să facă aici mulți bani ca să-și răscumpere locul în "Familie" și de aceea decide că afacerile lui State sunt cel mai bun mijloc de a face rost de banii de care are nevoie. În încercarea de a-și ajuta tatăl, Gabriel se oferă să îi facă rău lui Fabrizio prin soția lui, Romina, și mai ales prin Carla, nepoata lui, pe care intenționează să le seducă și apoi să le abandoneze.

Planurile lui eșueaza atunci când Gabriel o cunoaște cu adevărat pe nepoata mafiotului italian. Iubirea care se va naște între cei doi tineri va trebui să învingă ura dintre cele două familii și să reziste secretelor, uneltirilor și minciunilor, astfel încât Gabriel și Carla să nu sfârșească exact ca protagoniștii din minunata, dar trista poveste a lui Romeo și a Julietei.