Sinopsis

Cel mai recent film al mereu surprinzătorului artist vizual NICOLAS PROVOST - autor al PLOTPOINT (premiant BIEFF 2010) și STARDUST (BIEFF 2011) - MOVING STORIES este încă o inteligentă explorare a gramaticii limbajului cinematografic. Pe imagini seducătoare cu un avion zburând în lumina caldă a apusului, este suprapusă o conversație între un bărbat și o femeie, preluată de pe coloana sonoră a iconicului BLUE VELVET (r. David Lynch, 1986). PROVOST demonstrează cu măiestrie că stock footage-ul (utilizat de regulă pentru a completa goluri de montaj, fiind mai ieftin decat filmarea unui material nou) poate avea în sine valoare estetică și ca, provocând imaginația spectatorului, cu mijloace minime, se poate spune o poveste de mare încărcătură emoțională.