Părerea criticului
Crima din Orient Express se dedică reconstituirii unei anumite epoci - vorbim de perioada interbelică - și a unor personaje nu neapărat din romanul Agathei Christie, ci specifice pentru epocă - gangsterul, moștenitoarea bogată, femeia fatală și a unor stereotepii naționale (personajul lui William Dafoe care pozează inițial ca austriac cu porniri naziste apoi ca britanic) etc. Și celebrul film omonim al lui Sidney Lumet din 1974 relevă atenția regizorului pentru detaliile care redau perioada.
Dincolo de acest efort de reconstituire, care va fi cu siguranță apreciat de fanii filmelor de tip „period drama”/„costume drama”, avem un film cu o investigație în centru și un detectiv, Hercule Poirot, mai uman, la locul lui și contemporan decât imaginea care l-a făcut celebru. Portretizat de Kenneth Branagh, celebrul detectiv nu mai are nici excentricitățile, nici manierismele, nici aerul de superioritate, nici puternicul accent belgian, nici inteligența ieșită din comun, care îl făceau sui generis pe Poirot. Poate numai aceeași „coloană vertebrală”, fiind un detectiv de nezdruncinat în principiile lui (îl refuză pe Ratchett, jucat de Johnny Depp, să îi apere spatele, pentru că banii lui sunt murdari).
S-o recunoaștem, cei mai mulți spectatori și devoratori ai cărțlor Agathei Christie îl identifică pe Poirot cu actorul David Suchet, prezent în 70 de episoade, din 1989 încoace, în serialul Agatha Christie's Poirot, iar Kenneth Branagh nu reușește să îl facă memorabil pe detectiv decât prin impresionantele mustăți.
Cea mai puternică scenă din filmul Murder on the Orient Express (2017), care aruncă o lumină de vulnerabilitate pe Poirot, este cea în care acesta admite copleșit, în fața pozei iubitei defuncte, că nu știe cine este criminalul.
Spectatorii care nu cunosc evoluția evenimentelor și deznodământul din cartea Agathei Christie „Crima din Orient Express” vor aștepta cu sufletul la gură, pe parcursul filmului, să afle cine este criminalul, prin hățișul de întorsături de situație, ce aruncă vina de pe un pasager pe altul. Nu lipsește nici acea lovitură de teatru finală, după pregătirea alambicată a surprizei din deznodământ, dar ecranizarea de față nu vine cu nimic nou, nu îmbogățește cu nimic clasica poveste.
Marea bucurie este să urmărești distribuția, un atu al filmului - Judi Dench, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Willem Dafoe, Daisy Ridley, Penélope Cruz. Desigur, această concentrare de actori buni ne face nostalgici după ecranizarea lui Sidney Lumet, care îi distribuia în film pe Ingrid Bergman, Sean Connery, Vanessa Redgrave, Anthony Perkins, Jacqueline Bisset, Lauren Bacall, ecranizare care rămâne în continuare cea mai bună a unui roman al Agathei Christie.
Luat strict ca spectacol, filmul are câteva secvenţe reușite - avalanșa din munți care blocheaza Orient Express-ul (deși astfel de munți cum apar în film nu există pe teritoriul fostei Iugoslavii, Regatul Sârbo-Croat de atunci) și derularea cușetelor de tren precum o peliculă cinematografică.
Dincolo de acest efort de reconstituire, care va fi cu siguranță apreciat de fanii filmelor de tip „period drama”/„costume drama”, avem un film cu o investigație în centru și un detectiv, Hercule Poirot, mai uman, la locul lui și contemporan decât imaginea care l-a făcut celebru. Portretizat de Kenneth Branagh, celebrul detectiv nu mai are nici excentricitățile, nici manierismele, nici aerul de superioritate, nici puternicul accent belgian, nici inteligența ieșită din comun, care îl făceau sui generis pe Poirot. Poate numai aceeași „coloană vertebrală”, fiind un detectiv de nezdruncinat în principiile lui (îl refuză pe Ratchett, jucat de Johnny Depp, să îi apere spatele, pentru că banii lui sunt murdari).
S-o recunoaștem, cei mai mulți spectatori și devoratori ai cărțlor Agathei Christie îl identifică pe Poirot cu actorul David Suchet, prezent în 70 de episoade, din 1989 încoace, în serialul Agatha Christie's Poirot, iar Kenneth Branagh nu reușește să îl facă memorabil pe detectiv decât prin impresionantele mustăți.
Cea mai puternică scenă din filmul Murder on the Orient Express (2017), care aruncă o lumină de vulnerabilitate pe Poirot, este cea în care acesta admite copleșit, în fața pozei iubitei defuncte, că nu știe cine este criminalul.
Spectatorii care nu cunosc evoluția evenimentelor și deznodământul din cartea Agathei Christie „Crima din Orient Express” vor aștepta cu sufletul la gură, pe parcursul filmului, să afle cine este criminalul, prin hățișul de întorsături de situație, ce aruncă vina de pe un pasager pe altul. Nu lipsește nici acea lovitură de teatru finală, după pregătirea alambicată a surprizei din deznodământ, dar ecranizarea de față nu vine cu nimic nou, nu îmbogățește cu nimic clasica poveste.
Marea bucurie este să urmărești distribuția, un atu al filmului - Judi Dench, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Willem Dafoe, Daisy Ridley, Penélope Cruz. Desigur, această concentrare de actori buni ne face nostalgici după ecranizarea lui Sidney Lumet, care îi distribuia în film pe Ingrid Bergman, Sean Connery, Vanessa Redgrave, Anthony Perkins, Jacqueline Bisset, Lauren Bacall, ecranizare care rămâne în continuare cea mai bună a unui roman al Agathei Christie.
Luat strict ca spectacol, filmul are câteva secvenţe reușite - avalanșa din munți care blocheaza Orient Express-ul (deși astfel de munți cum apar în film nu există pe teritoriul fostei Iugoslavii, Regatul Sârbo-Croat de atunci) și derularea cușetelor de tren precum o peliculă cinematografică.
