Părerea criticului
Regizorul francez Jean-François Richet se scaldă din nou în ape hollywoodene cu Trădare la nivel înalt, un film de acțiune cu Jason Statham în rol principal, în care actorul face ce știe cel mai bine: împarte lovituri și împușcături folosindu-se de tot felul de arme. Thrillerul urmărește un fost polițist multi-decorat care încearcă să dezlege misterul uciderii șefului său în timp ce luptă pentru supraviețuire pe o navă portcontainer unde descoperă o afacere dubioasă.
Cole Reed lucrează de câțiva ani ca bodyguard personal al lui Tibu (Ramon Tikaram), un miliardar thailandez cu o misiune oarecum admirabilă: să transforme industria petrolieră în una măcar puțin mai sustenabilă. Contrar taților șablonari, acesta nu își dorește ca fiul său, Kameron (Chaneil Kular), să preia compania lui, din moment ce are alte visuri. Astfel că, atunci când vine momentul să se retragă, decide să o vândă. Dar achiziția nu are timp să se finalizeze, pentru că după discursul de adio, Cole și Tibu sunt prinși într-o ambuscadă, iar cel din urmă ajunge ucis cu sânge rece.
Pentru că i se înscenează crima, protagonistul își asumă identitatea unuia dintre mercenari și pleacă spre Statele Unite la bordul unei nave portcontainer, unde se intersectează cu Angie Ellis (Annabelle Wallis), chemată pentru a suplini al treilea om în echipaj. Deși nu se cunosc, au o poveste asemănătoare: amândoi au fost dați afară din instituțiile în care au lucrat anterior (el din poliție, ea din marină) și amândoi au pe cineva important în familie pentru care luptă - el pe tatăl lui decedat, ea pe fiica ei de vârstă fragedă. De asemenea, amândoi au un simț moral puternic dezvoltat. Așa că atunci când găsesc o mulțime de refugiați la bord, ținuți captivi în condiții precare, cei doi își unesc forțele pentru a-i ține în viață și a aduce ajutor.
Din punct de vedere tehnic, producția prezintă o cromatică în nuanțe de gri și o coloană sonoră specifică filmelor de acțiune. Din păcate, Trădare la nivel înalt este la fel de gri și metaforic vorbind, pentru că nu are nimic ieșit din comun, ci elemente cât se poate de banale: personajele conturate schematic, dialoguri clișeice, acțiune previzibilă, momente repetitive. Nici măcar coregrafiile de luptă nu devin îndeajuns de creative pentru a compensa celelalte lacune. Problema refugiaților este introdusă cu scopul de a mima caracterul social, însă rămâne tot la un nivel superficial, aceștia funcționând doar ca personaje ce au nevoie de salvare și ce demonstrează caracterul nobil al celor doi eroi.
Pentru cine își dorește să nu gândească prea mult într-o seară și să îl vadă pe Statham împărțind mai mulți pumni decât cuvinte, Trădare la nivel înalt are șanse să livreze doza necesară de divertisment. Altfel, filmul nu este deloc memorabil și nici măcar elucidarea misterului crimei nu creează îndeajuns de mult suspans încât să merite vizionarea. Miza există pentru personaje, dar cumva nu se transmite la spectatori. Așa că producția rămâne un film de acțiune de duzină, ceva ce ar fi putut să fie echivalentul hollywoodian al întâlnirii dintre Spre nord al lui Mihai Mincan și Găina lui György Pálfi, dar nu are nici tensiunea celui dintâi, nici ilaritatea, profunzimea sau sensibilitatea celui din urmă.
Cole Reed lucrează de câțiva ani ca bodyguard personal al lui Tibu (Ramon Tikaram), un miliardar thailandez cu o misiune oarecum admirabilă: să transforme industria petrolieră în una măcar puțin mai sustenabilă. Contrar taților șablonari, acesta nu își dorește ca fiul său, Kameron (Chaneil Kular), să preia compania lui, din moment ce are alte visuri. Astfel că, atunci când vine momentul să se retragă, decide să o vândă. Dar achiziția nu are timp să se finalizeze, pentru că după discursul de adio, Cole și Tibu sunt prinși într-o ambuscadă, iar cel din urmă ajunge ucis cu sânge rece.
Pentru că i se înscenează crima, protagonistul își asumă identitatea unuia dintre mercenari și pleacă spre Statele Unite la bordul unei nave portcontainer, unde se intersectează cu Angie Ellis (Annabelle Wallis), chemată pentru a suplini al treilea om în echipaj. Deși nu se cunosc, au o poveste asemănătoare: amândoi au fost dați afară din instituțiile în care au lucrat anterior (el din poliție, ea din marină) și amândoi au pe cineva important în familie pentru care luptă - el pe tatăl lui decedat, ea pe fiica ei de vârstă fragedă. De asemenea, amândoi au un simț moral puternic dezvoltat. Așa că atunci când găsesc o mulțime de refugiați la bord, ținuți captivi în condiții precare, cei doi își unesc forțele pentru a-i ține în viață și a aduce ajutor.
Din punct de vedere tehnic, producția prezintă o cromatică în nuanțe de gri și o coloană sonoră specifică filmelor de acțiune. Din păcate, Trădare la nivel înalt este la fel de gri și metaforic vorbind, pentru că nu are nimic ieșit din comun, ci elemente cât se poate de banale: personajele conturate schematic, dialoguri clișeice, acțiune previzibilă, momente repetitive. Nici măcar coregrafiile de luptă nu devin îndeajuns de creative pentru a compensa celelalte lacune. Problema refugiaților este introdusă cu scopul de a mima caracterul social, însă rămâne tot la un nivel superficial, aceștia funcționând doar ca personaje ce au nevoie de salvare și ce demonstrează caracterul nobil al celor doi eroi.
Pentru cine își dorește să nu gândească prea mult într-o seară și să îl vadă pe Statham împărțind mai mulți pumni decât cuvinte, Trădare la nivel înalt are șanse să livreze doza necesară de divertisment. Altfel, filmul nu este deloc memorabil și nici măcar elucidarea misterului crimei nu creează îndeajuns de mult suspans încât să merite vizionarea. Miza există pentru personaje, dar cumva nu se transmite la spectatori. Așa că producția rămâne un film de acțiune de duzină, ceva ce ar fi putut să fie echivalentul hollywoodian al întâlnirii dintre Spre nord al lui Mihai Mincan și Găina lui György Pálfi, dar nu are nici tensiunea celui dintâi, nici ilaritatea, profunzimea sau sensibilitatea celui din urmă.
