Un film uluitor, de mare curaj, o viziune nemaintalnita pana atunci, o abordare socanta care a marcat inceputul unei noi ere in cinematografie. Aceasta pelicula, regizata de Gus Van Sant, este filmata in Portland, Oregon. Intreaga actiune a dramei este centrata pe relatia dintre Mike si Scott, doi tineri care traiesc pe strazi, vand droguri si se vand pe ei insisi, de-a valma, femeilor sau barbatilor. Mike (River Phoenix) este un homosexual narcoleptic linistit, care fusese abandonat de mic, iar acum traia obsedat de dorinta de a-si gasi mama. Scott (Keanu Reeves) este fiul rebel al unei familii numeroase, care a ales aceasta viata numai din dorinta de a-si face tatal sa sufere. Desi Mike este indragostit de Scott, cel din urma este in continuare heterosexual si afirma ca vagabondajul este doar o etapa pasagera in viata sa. Impreuna, cei doi prieteni pornesc in cautarea mamei denaturate a lui Mike, calatorind din Portland in Idaho si Italia.
In abia al treilea film al sau, urmare la explozivul “Cowboy de farmacie” (1989), regizorul-scenarist Gus Van Sant ne ofera cea mai profunda, mai tulburatoare si mai completa creatie a sa — ceea ce Desson Howe a numit „un suprem poem cinematografic… despre eterna dorinta de a prinde radacini undeva si despre singuratatea sufletului”.
Fara sa-si infraneze vreo clipa impulsurile artistice oarecum avangardiste de dragul accesibilitatii si spectaculosului — lucruri de care va fi acuzat cu furie dupa realizarea celor doua drame lacrimogene mai recente, “Good Will Hunting” (1997) si “Finding Forrester” (2000), Van Sant ne spune aici o poveste delicios de originala, care mizeaza, pentru a-si atrage spectatorii, pe imagini cel putin la fel de mult ca pe cuvinte. E adevarat ca distribuirea adolescentilor Keanu Reeves (in poate cel mai bun rol al sau pana la ora actuala) si River Phoenix (care avea sa moara tragic, dupa o supradoza de droguri, la varsta de 23 de ani, in pragul unei cariere stralucitoare) a impulsionat succesul comercial al filmului. Dar, prin abordarea explicita a problemei vagabondajului, homosexualitatii si prostitutiei adolescentine; prin infatisarea unui protagonist care sufera de narcolepsie si este chinuit de memoria unei mame care l-a parasit in copilarie; prin omagierea pe larg a filmului lui Orson Welles “Falstaff” (1965), o adaptare a pieselor lui Shakespeare despre Henric al IV-lea, sub forma folosirii constient anacronice a limbajului de epoca in cateva scenecheie, Van Sant a riscat, fara indoiala, sa-si alieneze — chiar sa-si infurie — publicul american naiv de clasa mijlocie. Desi mult prea putin conventional pentru a fi un succes de casa, filmul a fost elogiat de critici, indragit de fanii lui Van Sant si a primit cateva premii la festivaluri internationale de film.
