Părerea criticului
După ce în primăvară vedeam Regele Arthur, povestea salvării unui câine care a incendiat reţelele de socializare, iată că începem toamna cu DinDim, pinguinul devenit vedetă globală datorită extraordinarei fidelităţi faţă de cel care l-a salvat. DinDim, prietenul meu pinguin este un film simplu şi lipsit de orice pretenţii, dar care se achită cu brio de principala sa misiune, aceea de a ne spune că bunătatea este răsplătită în cele mai neaşteptate şi emoţionante moduri cu putinţă.
Francezul Jean Reno îl interpretează pe Joao, un brazilian în vârstă care locuieşte cu soţia lui, Maria (Adriana Barraza), pe o insulă din apropiere de Rio de Janeiro. Într-o zi Joao dă peste un pinguin care abia mai respiră după ce a înotat, în timpul lungii sale migraţii anuale, prin ape otrăvite cu combustibil. Joao îl spală şi îl hrăneşte, în cârcotelile tot mai domoale ale Mariei, până când pinguinul de doar cinci kilograme îşi recapătă puterile. Într-o zi DinDim se aruncă în apele oceanului şi Joao suspină, convins că nu-şi va mai revedea niciodată micul prieten. Dar dacă n-ar fi, nu s-ar povesti...
My Penguin Friend este o invitaţie nu doar la bunătate, ci şi la respectul pentru alte specii. Sunt deja 50 de ani de când în engleză a apărut termenul "speciesism", anume discriminarea faţă de alte specii. Traducerea în română, speciism, încă nu şi-a făcut loc în DEX, dar cu greu poţi găsi o pledoarie mai eficientă antispeciism decât premiera de vineri. Uimeşte nu doar extraordinara abilitate a unei păsări de a localiza cu exactitate o casă de pe un ţărm aflat mult în afara itinerariului ei de migraţie, ci şi emoţionanta recunoştinţă a lui DinDim, care se încăpăţânează an de an să-şi părăsească semenii pentru a-şi vizita amicul uman...
Avem cu toţii poveşti despre reacţiile cu totul uimitoare ale unor animale aflate în pericol sau care au sărit în ajutorul unor oameni aflaţi în pericol. Şi totuşi umanitatea desconsideră constant celelalte specii, distrugând ecosisteme sau preferând să le ignore inteligenţa sau capacitatea de a iubi necondiţionat. Una dintre uimirile personale? Căţeaua mătuşii de la ţară, care ar fi fost în stare să rupă lanţul când pe poartă întra vreun vecin, dar care se gudura încontinuu când rudele de sânge veneau în vizită.
Din păcate, Hollywood-ul nu se poate abţine să nu apese pedala dramatismului, iar My Penguin Friend păcătuieşte cu un moment extrem de neconvingător când o bioloagă îl lasă pe DinDim să "evadeze", punându-i de fapt viaţa în pericol în cel mai cretin mod cu putinţă.
Filmul este adus în România în două versiuni dublate, una în română, cealaltă în engleză. Probabil că distribuţia preponderent braziliană şi inconfundabilul accent francez al lui Reno au determinat producătorii să sincronizeze accentele într-un mod mai agreabil urechilor sensibile ale americanilor. Chiar dacă dublajul (am văzut versiunea în engleză) sună bizar, vocile înregistrate nesincronizându-se exact cu buzele actorilor sau cu montajul de sunet, fascinaţia exercitată de prietenia legendară dintre Joao şi DinDim distrage atenţia de la un acest neajuns uneori deranjant.
Francezul Jean Reno îl interpretează pe Joao, un brazilian în vârstă care locuieşte cu soţia lui, Maria (Adriana Barraza), pe o insulă din apropiere de Rio de Janeiro. Într-o zi Joao dă peste un pinguin care abia mai respiră după ce a înotat, în timpul lungii sale migraţii anuale, prin ape otrăvite cu combustibil. Joao îl spală şi îl hrăneşte, în cârcotelile tot mai domoale ale Mariei, până când pinguinul de doar cinci kilograme îşi recapătă puterile. Într-o zi DinDim se aruncă în apele oceanului şi Joao suspină, convins că nu-şi va mai revedea niciodată micul prieten. Dar dacă n-ar fi, nu s-ar povesti...
My Penguin Friend este o invitaţie nu doar la bunătate, ci şi la respectul pentru alte specii. Sunt deja 50 de ani de când în engleză a apărut termenul "speciesism", anume discriminarea faţă de alte specii. Traducerea în română, speciism, încă nu şi-a făcut loc în DEX, dar cu greu poţi găsi o pledoarie mai eficientă antispeciism decât premiera de vineri. Uimeşte nu doar extraordinara abilitate a unei păsări de a localiza cu exactitate o casă de pe un ţărm aflat mult în afara itinerariului ei de migraţie, ci şi emoţionanta recunoştinţă a lui DinDim, care se încăpăţânează an de an să-şi părăsească semenii pentru a-şi vizita amicul uman...
Avem cu toţii poveşti despre reacţiile cu totul uimitoare ale unor animale aflate în pericol sau care au sărit în ajutorul unor oameni aflaţi în pericol. Şi totuşi umanitatea desconsideră constant celelalte specii, distrugând ecosisteme sau preferând să le ignore inteligenţa sau capacitatea de a iubi necondiţionat. Una dintre uimirile personale? Căţeaua mătuşii de la ţară, care ar fi fost în stare să rupă lanţul când pe poartă întra vreun vecin, dar care se gudura încontinuu când rudele de sânge veneau în vizită.
Din păcate, Hollywood-ul nu se poate abţine să nu apese pedala dramatismului, iar My Penguin Friend păcătuieşte cu un moment extrem de neconvingător când o bioloagă îl lasă pe DinDim să "evadeze", punându-i de fapt viaţa în pericol în cel mai cretin mod cu putinţă.
Filmul este adus în România în două versiuni dublate, una în română, cealaltă în engleză. Probabil că distribuţia preponderent braziliană şi inconfundabilul accent francez al lui Reno au determinat producătorii să sincronizeze accentele într-un mod mai agreabil urechilor sensibile ale americanilor. Chiar dacă dublajul (am văzut versiunea în engleză) sună bizar, vocile înregistrate nesincronizându-se exact cu buzele actorilor sau cu montajul de sunet, fascinaţia exercitată de prietenia legendară dintre Joao şi DinDim distrage atenţia de la un acest neajuns uneori deranjant.
