Părerea criticului
Misterele fluviului e un film atat de bun incat cred ca va fi cu noi si peste 50 de ani. Dar de sa asteptati 50 de ani cand il puteti vedea chiar acum?
Intr-o zi din anii ’70, intr-un cartier din Boston, trei baieti se joaca scriindu-si numele pe asfaltul proaspat al unei strazi. Sunt acostati de doi barbati. Unul dintre copii e rapit si numele lui ramane neterminat, ca semnatura unei jumatati de om sau ca hieroglifa unui blestem.
In zilele noastre, o crima ii reuneste pe cei trei. Unul e tatal fetei ucise (Sean Penn). Al doilea e politist (Kevin Bacon). Iar al treilea, victima de atunci, e suspectul de acum (Tim Robbins). Regizorul Clint Eastwood ne da informatiile incetul cu incetul. E ca un om batran care hraneste porumbeii aruncand grauntele una cate una. Are timp: in Misterele fluviului, timpul ii contrazice pe optimisti si nu vindeca nimic. Dupa multi ani, o trauma continua sa produca efecte; raul facut odata se intoarce mereu in alte forme; trecerea timpului inseamna asteptarea resemnata a urmatoarei intoarceri, crearea unor cicluri tragice.
Reapropierea celor trei barbati e caznita, dureroasa, inexorabila, coregrafiata astfel incat nici o miscare sa nu sara in ochi, dar fiecare sa-si adauge propria greutate. Campurile de energie se atrag, se resping, se intrepatrund, se ciocnesc. Uneori, Eastwood il lasa pe Sean Penn sa-si ia zborul – pasionant, periculos, la limita cabotinajului. In rolul unui om daramat, Robbins face ceva foarte impresionant: cauta prin moloz resturile unor lucruri frumoase. Bacon e aproape impenetrabil, dar face din acel “aproape” o ferestruica spre inima incuiata pe dinauntru a personajului sau. Si chiar la final, mi s-a parut ca vad pe fata lui incruntatura lui Eastwood.
Intr-o zi din anii ’70, intr-un cartier din Boston, trei baieti se joaca scriindu-si numele pe asfaltul proaspat al unei strazi. Sunt acostati de doi barbati. Unul dintre copii e rapit si numele lui ramane neterminat, ca semnatura unei jumatati de om sau ca hieroglifa unui blestem.
In zilele noastre, o crima ii reuneste pe cei trei. Unul e tatal fetei ucise (Sean Penn). Al doilea e politist (Kevin Bacon). Iar al treilea, victima de atunci, e suspectul de acum (Tim Robbins). Regizorul Clint Eastwood ne da informatiile incetul cu incetul. E ca un om batran care hraneste porumbeii aruncand grauntele una cate una. Are timp: in Misterele fluviului, timpul ii contrazice pe optimisti si nu vindeca nimic. Dupa multi ani, o trauma continua sa produca efecte; raul facut odata se intoarce mereu in alte forme; trecerea timpului inseamna asteptarea resemnata a urmatoarei intoarceri, crearea unor cicluri tragice.
Reapropierea celor trei barbati e caznita, dureroasa, inexorabila, coregrafiata astfel incat nici o miscare sa nu sara in ochi, dar fiecare sa-si adauge propria greutate. Campurile de energie se atrag, se resping, se intrepatrund, se ciocnesc. Uneori, Eastwood il lasa pe Sean Penn sa-si ia zborul – pasionant, periculos, la limita cabotinajului. In rolul unui om daramat, Robbins face ceva foarte impresionant: cauta prin moloz resturile unor lucruri frumoase. Bacon e aproape impenetrabil, dar face din acel “aproape” o ferestruica spre inima incuiata pe dinauntru a personajului sau. Si chiar la final, mi s-a parut ca vad pe fata lui incruntatura lui Eastwood.
