Un film foarte interesant.Greu de suportat pana la un punct .Violent pana la insuportabil.
alali
pe 01 Februarie 2016 13:09
Dupa titlu, pare un remake al celebrului film din 1958. E si nu e asa. Adica povestea baladei este preluata in totalitate si transpusa in imagini in cea mai curata maniera posibila. Toate referintele pe care le face in versurile sale sunt prinse si in spectacolul cinematografic. Idei ca: datoria primului nascut, baiat, de a-si insoti parintele in ultima calatorie sau pactul cu demonii a celor care au dinti sanatosi, nu doar ca apar in acest film la fel ca si in varinata lui Kinoshita, dar aici sunt completate de o duritate cum rar ti se ofera in cinematografie.
Asa aflam ca balada precizeaza ca "un fiu este necesar, dar si suficient" sau ca rusinea indurata din cauza danturii sanatoase trebuie sa se sfarseasca - si o face, dar intr-o maniera ingrozitoare dpdv vizual.
Am spus ca filmul are imagini dure. Poate parea cliseistic acest termen, mai ales la o productie altfel decat americana, cu atat mai mult asiatica. In apararea mea o sa mentionez elemente care sper sa imi dea dreptate in alegerea termenilor: nou nascut aruncat pe camp, degerat si descoperit la topirea zapezii; o familie intreaga, copii, tineri, batrani, chiar si fata insarcinata cu burta la gura, pedepsita si ingropata de vie de catre sateni; zoofilie; adulter; incest; si mai sunt ...
Cel mai surprinzator este ca poti sa te detasezi de toata aceasta salbaticie in care traieste intregul sat . Faptul ca actiunea este plasata intr-un trecut indepartat, faptul ca balada pare sa iti ghideze intelegerea pentru acest stil de viata, totul te descarca de o supraincarcare care, odata cu intaintarea in poveste pare iminenta. Insa nu, ea nu se intampla si asta spre bucuria noastra a privitorilor. Ba chiar, spre final, toate atrocitatile capata o dimensiune poetica.
Interesanta gaselnita lui Imamura de a mai rasuci in jurul celebrei balade si o alta legenda, cea a Omului din Tohoku, personajul suferind de una din cele mai crunte forme de halitoză. Iar imbinarea celor doua povesti este insesizabila, totala si perfecta. Nimic nu tradeaza faptul ca cele doua planuri nu sunt parte componenta a aceleasi surse.
Poezia, pentru ca asta este impresia care iti ramane in urma intrarii in aceasta lume salbatica si cruda, este identificata, constientizata si simtita in ultima parte a filmului. ¡Calatoria propriu-zisa si mai ales abandonul¡
Dupa tot acest cinism in care greutatile vietii si lupta pentru de-ale gurii par ca zdrobesc sufletul in oameni, lasandu-i goi si fara capacitate de a simti, vine momentul de meditatie si regasire. Un contrast suprem, dar de data asta nu intre lumini si umbre, intre negru si alb ci in cadrul spectacolului, al povestii ce se deruleaza pe ecran. Toate acele brute incapabile de sentimente, se transforma in oameni si ajung chiar sa si planga. Nu de vreo suferinta fizica asa cum ne-am astepta ci de durerea pierderii.
Desi scopul acestei intregi culturi populare numita Narayama este acela de a se descotorosi de gurile inutile de la masa, maniera demna, curata in care este ea cosmetizata, da peste cap tot procesul de intelegere si rationament de pana atunci. Pur si simplu acei oamni nu aveau voie sa mai fie capabili de ceva atat de inaltator, dar iata ca, in pofida sanselor, ei aleg ca marea trecere sa fie desprinsa de tot ce era uman si pervertit, sa fie curatita. Iar daca este si acoperita de albul imaculat, atunci intr-adevar zeii te-au rasplatit.
10 pentru noul film, o adaptare altfel, dintr-un alt registru fata de filmul din '58. 10 pentru interpretare si regie, iar ca medie o nota de 8,36! (prietenii stiu cum si de ce)
Asa aflam ca balada precizeaza ca "un fiu este necesar, dar si suficient" sau ca rusinea indurata din cauza danturii sanatoase trebuie sa se sfarseasca - si o face, dar intr-o maniera ingrozitoare dpdv vizual.
Am spus ca filmul are imagini dure. Poate parea cliseistic acest termen, mai ales la o productie altfel decat americana, cu atat mai mult asiatica. In apararea mea o sa mentionez elemente care sper sa imi dea dreptate in alegerea termenilor: nou nascut aruncat pe camp, degerat si descoperit la topirea zapezii; o familie intreaga, copii, tineri, batrani, chiar si fata insarcinata cu burta la gura, pedepsita si ingropata de vie de catre sateni; zoofilie; adulter; incest; si mai sunt ...
Cel mai surprinzator este ca poti sa te detasezi de toata aceasta salbaticie in care traieste intregul sat . Faptul ca actiunea este plasata intr-un trecut indepartat, faptul ca balada pare sa iti ghideze intelegerea pentru acest stil de viata, totul te descarca de o supraincarcare care, odata cu intaintarea in poveste pare iminenta. Insa nu, ea nu se intampla si asta spre bucuria noastra a privitorilor. Ba chiar, spre final, toate atrocitatile capata o dimensiune poetica.
Interesanta gaselnita lui Imamura de a mai rasuci in jurul celebrei balade si o alta legenda, cea a Omului din Tohoku, personajul suferind de una din cele mai crunte forme de halitoză. Iar imbinarea celor doua povesti este insesizabila, totala si perfecta. Nimic nu tradeaza faptul ca cele doua planuri nu sunt parte componenta a aceleasi surse.
Poezia, pentru ca asta este impresia care iti ramane in urma intrarii in aceasta lume salbatica si cruda, este identificata, constientizata si simtita in ultima parte a filmului. ¡Calatoria propriu-zisa si mai ales abandonul¡
Dupa tot acest cinism in care greutatile vietii si lupta pentru de-ale gurii par ca zdrobesc sufletul in oameni, lasandu-i goi si fara capacitate de a simti, vine momentul de meditatie si regasire. Un contrast suprem, dar de data asta nu intre lumini si umbre, intre negru si alb ci in cadrul spectacolului, al povestii ce se deruleaza pe ecran. Toate acele brute incapabile de sentimente, se transforma in oameni si ajung chiar sa si planga. Nu de vreo suferinta fizica asa cum ne-am astepta ci de durerea pierderii.
Desi scopul acestei intregi culturi populare numita Narayama este acela de a se descotorosi de gurile inutile de la masa, maniera demna, curata in care este ea cosmetizata, da peste cap tot procesul de intelegere si rationament de pana atunci. Pur si simplu acei oamni nu aveau voie sa mai fie capabili de ceva atat de inaltator, dar iata ca, in pofida sanselor, ei aleg ca marea trecere sa fie desprinsa de tot ce era uman si pervertit, sa fie curatita. Iar daca este si acoperita de albul imaculat, atunci intr-adevar zeii te-au rasplatit.
10 pentru noul film, o adaptare altfel, dintr-un alt registru fata de filmul din '58. 10 pentru interpretare si regie, iar ca medie o nota de 8,36! (prietenii stiu cum si de ce)