Inadecvata, (daca e sa analizez ceea ce am gasit ca fiind teatrul kabuki), comparatia filmului cu acest gen de adaptare scenica. Ca trimite cu gandul catre acest fel de reprezentare dramatica atat de raspandit in Japonia, asta e adevarat. Insa kabuki este, ca definitie, o combinatie intre maiestria de a dansa si a canta ca si maniera de interpretare, iar aici nu este cazul. Imprumutul povestitorul, coincidenta sau nu, faptul ca el isi canta replicile menite a fi un indrumator pentru spectator, nu inseamna neaparat ca filmul este in sine o punere in scena tipica kabuki.
Despre pelicula trebuie spus ca inca de la inceputul vizionarii ei, te coplesesc decorurile. O combinatie intre natura si recuzita nemaintalnita, aducand aminte de mijloacele si tehnologia moderna. In permanenta ochiul se sfroteaza sa faca deosebirea intre ce e natural si ce nu, de multe ori fiindu-i imposibil a gasi o delimitare clara. E evident ca panorama este pur si simplu o imagine de background, dar ce imagine, ce detalii, ce incadrare in plan... totul este superb. Apoi vin luminile, culorile, cadrele monocolore, negrul care parca prinde viata si impartaseste orice drama care se intampla in viata protagonistilor... Impresionant!
Interpretarea este usor fortata pentru gusturile mele cizelate in productiile europene sau occidentale; dar este specifica filmelor asiatice. Oricum, putem spune ca si acest element al filmului, interpetarea, este o caracteristica oarecum futuristica, adica inaintea vremii ei. In afara melodramei din finalul filmului, intinse la maximum si a acelui mers lent ca pe o scena de teatru, totul este surprinzator de cursiv ca si discurs actoricesc. Nimic nu te trimite cu gandul la artificial, la acting. Nu apar acele infexiuni ale vocii atat de cunoscute, nu apar replicile apasate si zgomotoase devenite si ele celebre mai ales in acele vremuri.
Despre povestea: este usor de identificat cu putin efort, firul narativ. Dar modul in care el se consuma, povestea tesuta in jurul legendei si cum anumite concepte din cantec sunt ecranizate, fac cu siguranta din acest film un bun de patrimoniu.
Folosind ca si mijloace imaginile contrastante, momentele antagonice, personajele contradictorii, regizorul Kinoshita reuseste sa transmita morala baladei, intelesul si importanta ei pentru traditia si functionarea societatii acelor vremuri, oricarui privitor indiferent de bagajul de cunostinte si informatii cu care acesta se aseaza in fata ecranului. Iar tinand cont de diferentele culturale si bogatia simbolistica dintre popoarelor asiatice si noi, cei ce nu suntem vietuitori pe acest continent, faptul ca filmul vorbeste si pe limba noastra reprezinta o realizare exceptionala.
Un film ce trebuie cu siguranta bifat de oricine iubeste poezia cinematografica si arta in sine. 8,06! Un clasic, o legenda.
Despre pelicula trebuie spus ca inca de la inceputul vizionarii ei, te coplesesc decorurile. O combinatie intre natura si recuzita nemaintalnita, aducand aminte de mijloacele si tehnologia moderna. In permanenta ochiul se sfroteaza sa faca deosebirea intre ce e natural si ce nu, de multe ori fiindu-i imposibil a gasi o delimitare clara. E evident ca panorama este pur si simplu o imagine de background, dar ce imagine, ce detalii, ce incadrare in plan... totul este superb. Apoi vin luminile, culorile, cadrele monocolore, negrul care parca prinde viata si impartaseste orice drama care se intampla in viata protagonistilor... Impresionant!
Interpretarea este usor fortata pentru gusturile mele cizelate in productiile europene sau occidentale; dar este specifica filmelor asiatice. Oricum, putem spune ca si acest element al filmului, interpetarea, este o caracteristica oarecum futuristica, adica inaintea vremii ei. In afara melodramei din finalul filmului, intinse la maximum si a acelui mers lent ca pe o scena de teatru, totul este surprinzator de cursiv ca si discurs actoricesc. Nimic nu te trimite cu gandul la artificial, la acting. Nu apar acele infexiuni ale vocii atat de cunoscute, nu apar replicile apasate si zgomotoase devenite si ele celebre mai ales in acele vremuri.
Despre povestea: este usor de identificat cu putin efort, firul narativ. Dar modul in care el se consuma, povestea tesuta in jurul legendei si cum anumite concepte din cantec sunt ecranizate, fac cu siguranta din acest film un bun de patrimoniu.
Folosind ca si mijloace imaginile contrastante, momentele antagonice, personajele contradictorii, regizorul Kinoshita reuseste sa transmita morala baladei, intelesul si importanta ei pentru traditia si functionarea societatii acelor vremuri, oricarui privitor indiferent de bagajul de cunostinte si informatii cu care acesta se aseaza in fata ecranului. Iar tinand cont de diferentele culturale si bogatia simbolistica dintre popoarelor asiatice si noi, cei ce nu suntem vietuitori pe acest continent, faptul ca filmul vorbeste si pe limba noastra reprezinta o realizare exceptionala.
Un film ce trebuie cu siguranta bifat de oricine iubeste poezia cinematografica si arta in sine. 8,06! Un clasic, o legenda.