Film de o profunzime si senbilitatea aparte. Geniul rus este prezent si in filmul sec XX.
bizonul
pe 22 Iulie 2013 18:12
Televiziunea Romina ,program 2. Ce ora este aceasta, 01,10 ? Ce televiziune mai este si asta ? Ptr. cei din Japonia ? Dati-ne si noua ceva.
cezarika21
pe 04 Martie 2013 07:40
În timpul studenţiei, Mihail Platonov era animat de idealuri înalte şi o iubea pe Sofia; odată cu plecarea iubitei, idealurile tânărului s-au prăbuşit. Retras ca învăţător într-un sat de provincie, el frecventează chermezele organizate în casele nobililor localnici, iar la o astfel de întrunire o regăseşte pe Sofia. După o noapte în care cei doi se iluzionează că-şi pot reînnoda vieţile, sosirea dimineţii îi face să conştientizeze că timpul nu mai poate fi dat înapoi.
Toată lumea Mihalkov în sus, Mihalkov în jos. Hai să văd şi eu un film de Mihalkov, mi-am zis, şi m-am uitat la "Piesă neterminată...". Deşi m-am cam pierdut pe la început între bogatul număr de personaje, filmul mi-a trezit o emoţie estetică rară caracteristică numai cineaştilor ruşi. O bogăţie mare de idei, interpretări de excepţie, film memorabil.
Vag inspirat din piesa de teatru „Platonov” și din povestirile „Orfan de tată”, „La conac”, „Profesorul de literatură”, „Trei ani” și „Viața mea” ale lui Anton Cehov, acest film redă motivul ratării şi al pierderii dragostei, frecvent întâlnit în creaţiile cineastului rus Nikita Mihalkov. "Omului îi trebuie atât de puţin ca să fie fericit", afirmă cu sinceritate Platonov. Totuşi, toate personajele acestui film (cu o singură excepţie - cea a Saşei care îşi doreşte doar să fie împreună cu Mihail) trăiesc sentimentul ratării, deşi unii nu conştientizează acest lucru. Sentimentul este trăit cel mai dureros de Platonov, omul predestinat să devină un lider, dar care se vede nevoit să trăiască printre oameni ignoranţi şi trândavi, care vorbesc mult şi nu fac nimic.
Acest film oferă o imagine concludentă a aristocraţiei decăzute din Rusia începutului de secol XX, o societate în proces de destrămare pentru că a pierdut legătura cu realitatea. Nobilimea pasionată de filozofie şi de jocuri de societate frivole, fără vreo ocupaţie reală, a devenit anacronică, iar existenţa ei nu se mai justifică. Ea dispreţuieşte nu numai ţărănimea şi proletariatul (acei "nespălaţi" după cum îi numeşte Pavel Şcerbuk), ci chiar şi clasa burgheziei; aceasta din urmă este însă parţial tolerată pentru că nobilii au nevoie de banii "parveniţilor", dar este considerată a fi sub nivelul aristocraţiei. Neînţelegerea schimbării realităţilor istorice va conduce la cele două revoluţii din Rusia care au avut loc în februarie şi octombrie 1917.
lili22
pe 03 Martie 2013 16:57
A adunat in distributie actori de mare talent, distribuiti apoi si in alte filme.Fiecare secventa a filmului este o bijuterie, nu intilnesti nimic fals, pretentios, totul este perfect.Vedeti vreun actor sa joace de mintuiala pe motiv ca nu are rolul principal?
Iulidesprefilme
pe 24 Decembrie 2012 13:05
Cinematografia sovietică nu încetează să uimească ochiul cinefilului...
BaetuAndrei
pe 18 Noiembrie 2011 23:46
Dramă, ecranizarea piesei "Platonov" de A.P. Cehov.
Premiul Special David di Donatello-1978;
- Marele premiu Scoica de Aur la Festivalul Internaţional al Filmului de la San Sebastian - 1977.
aayana
pe 11 Ianuarie 2011 18:34
Îmi doream de mult să văd acest film şi pot spune că nu m-a dezamăgit. Relaţia dintre cei doi (foşti studenţi îndrăgostiţi unul de celălalt) a fost prezentată într-un mod nostalgic şi intens.
Când era tânăr, Mişa o iubea foarte mult pe Sofia. Avea o speranţă vie. A aşteptat-o chiar dacă fata s-a urcat în tren şi a spus că va veni înapoi. După ce şi-a dat seama că a pierdut-o, a devenit un tip ordinar, nedeosebindu-se cu nimic de ceilalţi.
Regizorul vrea să sublinieze faptul că iubirea ne dă puterea de a ne transforma vieţile iar dezamăgirile ne duc pe drumuri bătătorite, banale. Nu se ştie de ce Mişa nu a căutat-o pe Sofia. Poate a crezut cu adevărat că se va întoarce la el şi când a văzut că nu, a renunţat să lupte, a renunţat la măreţie.
Finalul pare totuşi optimist. Mişa are lângă el o soţie iubitoare, capabilă să suplinească lipsa lui de afecţiune. Atunci când o numeşte "salvarea mea", mi se pare că vede din nou speranţa.
Prezenţa acelui pian care cântă singur nu cred că este întâmplătoare. Este exact sunetul unei iubiri din trecut, o iubire care cântă frumos dar în acelaşi timp te lasă indiferent când vezi că nu există un pianist acolo. La fel şi băiatul rebel cu părul întins.
Mi-a mai plăcut şi faza unde stătea singur în faţa trenului şi vorbea cu Dumnezeu. Se pare că odată făcut/primit un rău, oamenii îl duc mai departe, fără să vrea.
Cui nu-i place literatura rusa , (nu sovietica) cea rusa clasica,Cehov sa zicem, sa nu se uite. Pentru ca este aici un sentiment de prabusire, a unei epoci, a unei iubiri, a unei vieti. Si titlul este sugestiv, piesa este neterminata, nu pentru ca nu mai avea timp, ci pentru ca nu mai avea rost
Toată lumea Mihalkov în sus, Mihalkov în jos. Hai să văd şi eu un film de Mihalkov, mi-am zis, şi m-am uitat la "Piesă neterminată...". Deşi m-am cam pierdut pe la început între bogatul număr de personaje, filmul mi-a trezit o emoţie estetică rară caracteristică numai cineaştilor ruşi. O bogăţie mare de idei, interpretări de excepţie, film memorabil.
Vag inspirat din piesa de teatru „Platonov” și din povestirile „Orfan de tată”, „La conac”, „Profesorul de literatură”, „Trei ani” și „Viața mea” ale lui Anton Cehov, acest film redă motivul ratării şi al pierderii dragostei, frecvent întâlnit în creaţiile cineastului rus Nikita Mihalkov. "Omului îi trebuie atât de puţin ca să fie fericit", afirmă cu sinceritate Platonov. Totuşi, toate personajele acestui film (cu o singură excepţie - cea a Saşei care îşi doreşte doar să fie împreună cu Mihail) trăiesc sentimentul ratării, deşi unii nu conştientizează acest lucru. Sentimentul este trăit cel mai dureros de Platonov, omul predestinat să devină un lider, dar care se vede nevoit să trăiască printre oameni ignoranţi şi trândavi, care vorbesc mult şi nu fac nimic.
Acest film oferă o imagine concludentă a aristocraţiei decăzute din Rusia începutului de secol XX, o societate în proces de destrămare pentru că a pierdut legătura cu realitatea. Nobilimea pasionată de filozofie şi de jocuri de societate frivole, fără vreo ocupaţie reală, a devenit anacronică, iar existenţa ei nu se mai justifică. Ea dispreţuieşte nu numai ţărănimea şi proletariatul (acei "nespălaţi" după cum îi numeşte Pavel Şcerbuk), ci chiar şi clasa burgheziei; aceasta din urmă este însă parţial tolerată pentru că nobilii au nevoie de banii "parveniţilor", dar este considerată a fi sub nivelul aristocraţiei. Neînţelegerea schimbării realităţilor istorice va conduce la cele două revoluţii din Rusia care au avut loc în februarie şi octombrie 1917.
Premiul Special David di Donatello-1978;
- Marele premiu Scoica de Aur la Festivalul Internaţional al Filmului de la San Sebastian - 1977.
Când era tânăr, Mişa o iubea foarte mult pe Sofia. Avea o speranţă vie. A aşteptat-o chiar dacă fata s-a urcat în tren şi a spus că va veni înapoi. După ce şi-a dat seama că a pierdut-o, a devenit un tip ordinar, nedeosebindu-se cu nimic de ceilalţi.
Regizorul vrea să sublinieze faptul că iubirea ne dă puterea de a ne transforma vieţile iar dezamăgirile ne duc pe drumuri bătătorite, banale. Nu se ştie de ce Mişa nu a căutat-o pe Sofia. Poate a crezut cu adevărat că se va întoarce la el şi când a văzut că nu, a renunţat să lupte, a renunţat la măreţie.
Finalul pare totuşi optimist. Mişa are lângă el o soţie iubitoare, capabilă să suplinească lipsa lui de afecţiune. Atunci când o numeşte "salvarea mea", mi se pare că vede din nou speranţa.
Prezenţa acelui pian care cântă singur nu cred că este întâmplătoare. Este exact sunetul unei iubiri din trecut, o iubire care cântă frumos dar în acelaşi timp te lasă indiferent când vezi că nu există un pianist acolo. La fel şi băiatul rebel cu părul întins.
Mi-a mai plăcut şi faza unde stătea singur în faţa trenului şi vorbea cu Dumnezeu. Se pare că odată făcut/primit un rău, oamenii îl duc mai departe, fără să vrea.