Părerea criticului
Neruda, în regia lui Pablo Larraín (No și Jackie), propunerea Chile la Oscar, rulează de vineri, 25 august, în cinematografele noastre. Titlul se referă la Pablo Neruda, poet chilean adulat de unii și criticat de alții. Geniu, câștigător de premiu Nobel și om politic, pentru unii. Trădător cu stilou în mână - pentru alţii. Un personaj controversat. Prin orientarea sa de stânga, a fost văzut fie ca aliatul și prietenul oamenilor simpli, adeseori oprimați și ținuți în sărăcie de un sistem politic ostil, fie ca agentul comunismului în America de Sud.
Imaginea lui, complexă și cu aspecte adesea derutante, e greu de surprins într-o biografie. Şi, totuşi, ce reuşeşte Pablo Larraín este, evitând un ton neutru, partizan sau ostil, să surprindă câteva episoade biografice ale lui Neruda, pe care le relatează subiectiv. Așa cum poate ar fi făcut-o scriitorul însuși. Doar că regizorul Pablo Larraín o face prin ochii unui personaj fictiv: inspectorul de poliție Óscar Peluchonneau (Gael García Bernal), care îl urmărește, în același timp admirativ și cu o ură de moarte, pe scriitor.
Personaj fictiv, uneori cu câteva tuşe caricaturale, acesta îl priveşte pe Neruda nu atât prin binoclu sau prin lupa investigatorului, ci mai mult prin ochii lacomi ai unui admirator obsedat. Ambii martori ai unui regim dictatorial de extremă dreaptă, unul ca agent al autorităților, altul ca fugar, cei doi trăiesc o relație de la distanță. Vorbesc unul despre altul ca despre un adversar, însă cu o dăruire pe care nu mulți prieteni o au. Finalul aduce libertate unuia şi un soi de izbăvire şi nemurire celuilalt.
Dincolo de dialoguri, filmul „vorbește” prin imagini. Surprinde frumusețea brutală a peisajului chilian, de la orașele vii și până la deșerturile andine sau la pădurile înzăpezite din capătul de Sud al Americii de Sud. Sfârșitul ambiguu, marcat de moartea unuia dintre personaje, seamănă cu un final de western, dar e - în fapt - o apoteoză. Sau poate un episod din viața unei personalități cu multe fețe.
Filmul a concurat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, în 2016, şi a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.
Imaginea lui, complexă și cu aspecte adesea derutante, e greu de surprins într-o biografie. Şi, totuşi, ce reuşeşte Pablo Larraín este, evitând un ton neutru, partizan sau ostil, să surprindă câteva episoade biografice ale lui Neruda, pe care le relatează subiectiv. Așa cum poate ar fi făcut-o scriitorul însuși. Doar că regizorul Pablo Larraín o face prin ochii unui personaj fictiv: inspectorul de poliție Óscar Peluchonneau (Gael García Bernal), care îl urmărește, în același timp admirativ și cu o ură de moarte, pe scriitor.
Personaj fictiv, uneori cu câteva tuşe caricaturale, acesta îl priveşte pe Neruda nu atât prin binoclu sau prin lupa investigatorului, ci mai mult prin ochii lacomi ai unui admirator obsedat. Ambii martori ai unui regim dictatorial de extremă dreaptă, unul ca agent al autorităților, altul ca fugar, cei doi trăiesc o relație de la distanță. Vorbesc unul despre altul ca despre un adversar, însă cu o dăruire pe care nu mulți prieteni o au. Finalul aduce libertate unuia şi un soi de izbăvire şi nemurire celuilalt.
Dincolo de dialoguri, filmul „vorbește” prin imagini. Surprinde frumusețea brutală a peisajului chilian, de la orașele vii și până la deșerturile andine sau la pădurile înzăpezite din capătul de Sud al Americii de Sud. Sfârșitul ambiguu, marcat de moartea unuia dintre personaje, seamănă cu un final de western, dar e - în fapt - o apoteoză. Sau poate un episod din viața unei personalități cu multe fețe.
Filmul a concurat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, în 2016, şi a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.
