Sinopsis

Bazat pe apreciatul bestseller al lui Kazuo Ishiguro (The Remains of the Day), NEVER LET ME GO este o remarcabilă poveste de dragoste, pierdere și adevăruri ascunse. În roman, el pune întrebarea fundamentală: Ce ne face umani? Acum, regizorul Mark Romanek (ONE HOUR PHOTO), scenaristul Alex Garland (28 DAYS LATER, SUNSHINE) și DNA Films aduc pe ecran povestea sfâșietoare și emoționantă a lui Ishiguro.

Kathy (Carey Mulligan, câștigătoare a unui premiu BAFTA și nominalizată la Oscar, An Education), Tommy (Andrew Garfield, Boy A, Red Riding) și Ruth (Keira Knightley, nominalizată la Oscar, Pride & Prejudice, Atonement) își petrec copilăria în Hailsham, un internat britanic aparent idilic unde descoperă un secret sumbru și obsedant despre viitorul lor. Pe măsură ce lasă în urmă adăpostul școlii și se apropie inexorabil de soarta devastatoare care îi așteaptă ca adulți, ei trebuie să facă față și sentimentelor profunde de iubire, gelozie și trădare care amenință să îi despartă.

Fox Searchlight Pictures, DNA Films și Film4 prezintă NEVER LET ME GO, regizat de Mark Romanek după un scenariu de Alex Garland bazat pe un roman de Kazuo Ishiguro. În film apar și Isobel Meikle-Small, Ella Purnell, Charlie Rowe, Charlotte Rampling, Sally Hawkins, Nathalie Richard, Andrea Riseborough și Domhnall Gleeson. Producătorii sunt Andrew Macdonald și Allon Reich pentru DNA Films; producătorii executivi sunt Alex Garland, Kazuo Ishiguro și Tessa Ross; co-producătorul este Richard Hewitt; și producătorul asociat este Joanne Smith.

Echipa creativă îi include și pe directorul de imagine Adam Kimmel ASC (LARS AND THE REAL GIRL), directorul artistic Mark Digby (SLUMDOG MILLIONAIRE), monteurul Barney Pilling (AN EDUCATION), muzica de Rachel Portman (EMMA), controlorii muzicali Randall Poster (FANTASTIC MR. FOX) și George Drakoulias (MARGO AT THE WEDDING); și costumierii Rachael Fleming (TRAINSPOTTING) și Steven Noble (THE BEACH).