Sinopsis
URMEAZÃ STATIA PARADIS este o comedie romanticã, fermecãtoare si neconventionalã despre o femeie, un bãrbat si un lant de întâmplãri amuzante, neprevãzute si chiar uimitoare care stau în calea fericirii lor. Explorând modurile în care douã vieti diferite se pot împleti, regizorul ilustreazã vicisitudinile comice ale rendez-vous-ului modern si impetuozitatea legãturilor sincere între oameni.
Erin Castleton (HOPE DAVIS) este o asistentã medicalã care nu mai crede în destin, iar Alan Montero (ALAN GELFANT) este un instalator care încearcã prin toate mijloacele sã-si schimbe destinul. Singurul lucru pe care îl au în comun este cã uneori merg cu acelasi tren. Erin trece printr-o perioadã de singurãtate, dupã ce tocmai a fost pãrãsitã de prietenul ei activist, care i-a lãsat o listã cu sapte motive politice de incompatibilitate între ei, si pe motanul lui, Fidel. Mama ei vãduvã (HOLLAND TAYLOR), din a cãrei viatã amoroasã nu lipseste varietatea, încearcã sã o salveze pe Erin de la depresie publicând un anunt matrimonial în numele fiicei ei.
“Veselã, cultivatã, iubitoare a plãcerilor vietii” – astfel sunã anuntul, descriind o persoanã în care Erin nu se recunoaste. Dar, pe mãsurã ce mesajele se adunã în mesageria vocalã, Erin nu poate rezista tentatiei. Urmeazã o însiruire hilarã de încercãri absurde, jalnice sau zgomotoase ale bãrbatilor de a o curta – si rãzbunarea ei inteligentã.
Între timp, în cealaltã parte a orasului, Alan urmeazã cursuri de biologie marinã si lucreazã ca voluntar la Acvariul din Boston. La 30 de ani, Alan încearcã sã schimbe ceea ce i-a pregãtit viata si sã-si îndeplineascã visul din copilãrie de a studia marea. Hãituit de creditori, implicat într-o boacãnã la acvariu si asaltat de o colegã seducãtoare, Alan se luptã cu un obstacol dupã altul pentru a lãsa în urmã viata pe care o duce.
Când Erin întâlneste, în cele din urmã, un brazilian suav si romantic (JOSE ZUNIGA) care o vrãjeste, iar Alan gãseste o modalitate de a termina cu necazurile odatã pentru totdeauna, se pare cã destinele lor au fost decise, separat. Dar, tocmai când cei doi înclinã fiecare spre luarea unor decizii importante, sfârsesc prin a se trezi fatã în fatã.
Acompaniat de ritmurile romantice si relaxate ale Bossa Nova braziliene, URMEAZÃ STATIA PARADIS este o adaptare bostonianã a conceptului de saudade – fericire exuberantã înneguratã de o melancolie sexy si capricioasã.