Fiecare dintre noi speră că nu va fi cel obligat să monteze materialul filmat pe care îl priveam, marturisește unul dintre foștii editori ai filmului lui Sidney Bernstein. În 1945, când cel de-al doilea război mondial se încheie, Bernstein produce un film care, simultan, înregistrează istoria și face istorie.
Armatele aliaților care eliberează taberele de concentrare naziste descoperă întreaga oroare a crimelor petrecute acolo. Bernstein este comisionat să producă o "înregistrare sistematică" a faptelor. Cameramanii britanici, americani și sovietici implicați în proiectul respectiv sunt instruiți să filmeze astfel încât veracitatea materialului rezultat să nu fie pusă la îndoială: asta presupune, de exemplu, privilegierea planurilor generale și a panoramarilor extensive, precum și filmarea în plan apropiat a cadavrelor - aceasta din urmă fiind o practică ce contravenea uzanțelor jurnalismului de război.
La șase luni de la primirea aprobării, pe măsură ce peisajul politic european se reorientează în direcția ce va duce ulterior la Războiul Rece, proiectul este oprit, iar materialul depus în arhiva Imperial War Museum din Londra. În 2014, Imperial War Museum a restaurat materialul, iar regizorul André Singer a inițiat proiectul recuperator care a devenit filmul de față. Fiecare cinematografie națională are propriul repertoriu de filme despre care se tace deliberat. Pentru cinematografia britanică, dosarul numărul F3080 din arhiva Imperial War Museum este cu siguranță cel mai cumplit caz de tăcere deliberată.
Urmăreşte-ne pe:
Termeni şi condiţii |
Contact |
Politica de confidentialitate |
A.N.P.C |
