Părerea criticului
Al doilea lungmetraj al regizoarei Hanna Bergholm, un horror folk cu accente de thriller, a avut premiera mondială la Berlinale 2026, unde a concurat pentru Ursul de Aur - o realizare uriașă întrucât filmele din acest gen ajung rareori în competițiile principale ale marilor festivaluri de film. Copilul nopții pornește de la depresia postnatală și transformă experiența noii mame într-un coșmar cu elemente mistico-fantastice. Distribuția îi reunește în rolurile principale ale părinților pe actrița finlandeză Seidi Haarla și actorul englez Rupert Grint (seria Harry Potter).
Filmul debutează plin de speranță. Saga, o femeie rafinată și aranjată, se mută în casa copilăriei sale dintr-o pădure finlandeză cu soțul ei, Jon. Încă de la început, formele nefiresc antropomorfizate ale copacilor conferă un sentiment de neliniște, însă entuziasmul lor de a fi părinți și de a începe un capitol nou acoperă orice bănuială. Conceperea are loc chiar în mijlocul naturii, iar bebelușul rezultat pare să fie atipic încă de la naștere. Totuși, firea lui bizară i se dezvăluie treptat mamei abia atunci când ajung înapoi în casa proaspăt renovată de Jon.
Copilul nopții excelează în a contura o atmosferă înfricoșătoare, fără prea multe evenimente majore sau dramatice - până la scena de final. Corvoada devine de nesuportat gradual: plâns încontinuu, un sfârc mușcat până la sânge, o invocare a unui copac în mijlocul podelei. Pentru că Saga este singura care remarcă problema odraslei, este transformată adesea de soțul și sora ei în țap ispășitor. „Tu ești bestia” îi spun amândoi în momente diferite, pe când mama sa îi confirmă că și ea a fost un copil dificil de crescut. Relația tumultoasă cu celelalte femei din familie relevă traume generaționale netratate, ceea face publicul să chestioneze dacă nu cumva cazul ei reflectă doar o schimbare hormonală mai severă. Dar bunica credea în troli și înconjura perimetrul casei cu fiare pentru a-i ține la distanță, iar celelalte personaje sunt, de asemenea, martore la întâmplări stranii.
Cromatic, imaginea este dominată de nuanțele de verde ale plantelor, de maroul lemnului și de albastrul specific nopții. Camera adeseori statică plutește din când în când prin peisaje și printre personaje, ca o entitate omniprezentă și rău-prevestitoare. Coloana sonoră alcătuită exclusiv din muzică instrumentală accentuează anxietatea prin note de vioară și vibrații violente. Degradarea mentală treptată a Sagăi este redată vizual printr-o deteriorare fizică, un aspect tot mai neîngrijit și un păr tot mai ciufulit, culminând cu manichiura: dacă la început unghiile ei prezentau un french dreptunghiular elegant, acum sunt negre, fără o formă definită.
Deși adaugă elemente din folclorul finlandez pentru a creiona o poveste cu elemente supranaturale, Copilul nopții portretizează cu acuratețe psihicul unei femei ce s-a confruntat dintotdeauna cu instabilitatea mentală din cauza felului în care a fost crescută, dar și al unei mame ce nu poate crea o legătură emoțională cu propriul ei nou-născut. Groaza devine palpabilă pentru că derivă nu din miturile cu creaturi fantastice legate iremediabil de pădurile întunecate, ci dintr-o experiență cât de poate de comună, care poate afecta orice femeie: depresia postnatală.
Filmul debutează plin de speranță. Saga, o femeie rafinată și aranjată, se mută în casa copilăriei sale dintr-o pădure finlandeză cu soțul ei, Jon. Încă de la început, formele nefiresc antropomorfizate ale copacilor conferă un sentiment de neliniște, însă entuziasmul lor de a fi părinți și de a începe un capitol nou acoperă orice bănuială. Conceperea are loc chiar în mijlocul naturii, iar bebelușul rezultat pare să fie atipic încă de la naștere. Totuși, firea lui bizară i se dezvăluie treptat mamei abia atunci când ajung înapoi în casa proaspăt renovată de Jon.
Copilul nopții excelează în a contura o atmosferă înfricoșătoare, fără prea multe evenimente majore sau dramatice - până la scena de final. Corvoada devine de nesuportat gradual: plâns încontinuu, un sfârc mușcat până la sânge, o invocare a unui copac în mijlocul podelei. Pentru că Saga este singura care remarcă problema odraslei, este transformată adesea de soțul și sora ei în țap ispășitor. „Tu ești bestia” îi spun amândoi în momente diferite, pe când mama sa îi confirmă că și ea a fost un copil dificil de crescut. Relația tumultoasă cu celelalte femei din familie relevă traume generaționale netratate, ceea face publicul să chestioneze dacă nu cumva cazul ei reflectă doar o schimbare hormonală mai severă. Dar bunica credea în troli și înconjura perimetrul casei cu fiare pentru a-i ține la distanță, iar celelalte personaje sunt, de asemenea, martore la întâmplări stranii.
Cromatic, imaginea este dominată de nuanțele de verde ale plantelor, de maroul lemnului și de albastrul specific nopții. Camera adeseori statică plutește din când în când prin peisaje și printre personaje, ca o entitate omniprezentă și rău-prevestitoare. Coloana sonoră alcătuită exclusiv din muzică instrumentală accentuează anxietatea prin note de vioară și vibrații violente. Degradarea mentală treptată a Sagăi este redată vizual printr-o deteriorare fizică, un aspect tot mai neîngrijit și un păr tot mai ciufulit, culminând cu manichiura: dacă la început unghiile ei prezentau un french dreptunghiular elegant, acum sunt negre, fără o formă definită.
Deși adaugă elemente din folclorul finlandez pentru a creiona o poveste cu elemente supranaturale, Copilul nopții portretizează cu acuratețe psihicul unei femei ce s-a confruntat dintotdeauna cu instabilitatea mentală din cauza felului în care a fost crescută, dar și al unei mame ce nu poate crea o legătură emoțională cu propriul ei nou-născut. Groaza devine palpabilă pentru că derivă nu din miturile cu creaturi fantastice legate iremediabil de pădurile întunecate, ci dintr-o experiență cât de poate de comună, care poate afecta orice femeie: depresia postnatală.