Sinopsis

1654, Amsterdam. Rembrandt se trezește în mijlocul unui coșmar: celebrul pictor olandez tocmai visase că a orbit. Coșmarul îl aruncă 12 ani în trecut, pe vremea când lucra la cel mai celebru tablou al său, Rondul de noapte. Aflat în culmea gloriei, lui Rembrand i se comandă o pânză de dimensiuni gigantice de către trupele civile de muschetari din Amsterdam.

În ciuda reticențelor față de acest grup de soldați despre care crede că nu vor decât să se umfle în pene cu ajutorul talentului său, Rembrand acceptă din cauza unor motive personale: soția lui este însărcinată, iar onorariul primit pentru portretul de grup îi va permite să-i asigure un viitor copilului mult-așteptat. Cu toate acestea, pictorul presimte că tabloul nu este un simplu portret de grup și că proiectul e de rău augur.

Când comandantul trupelor civile moare aparent accidental, în timpul unor exerciții de tir, pictorul descoperă anumite dovezi pe care nu le face publice, dar le include în monumentala pictură, pentru cei care au ochi să vadă. Este începutul decăderii pentru marele pictor, acum urmărit de toți cei pe care nu a avut curajul să-i acuze în față.