Un excelent film de razboi, cred ca e cel mai bun vazut demine pana acum.
alali
pe 11 Decembrie 2017 02:50
Nu este un film greu de urmarit ( 3 parti, fiecare avand cate 2 capitole, in total peste 9 ore ), in pofida multitudinii de pareri care afirma asta si pe care o sa le gasiti exprimate pe marginea acestui film, asta in cazul in care o sa cautati recomandari sau detalii despre calitatea operei lui Tobayashi. Actiunea decurge bine, naratiunea neavand momente de lancezeala iar ritmul este alert, atat de alert cat ii e necesar unui film dedicat introspectiei si analizei firii omului ce vrea sa isi depaseste conditia. Exceptie poate sa faca ultima parte, cea in care filmul capata un caracter meditativ pronuntat, usor poetic si unde reflectia este omniprezenta. Dar si acolo, doar capitolul al 2-lea in partea lui finala. Pentru ca in rest intriga ia o turnura surprinzatoare de la scena la scena iar actiunea gradual dozata atinge climaxuri greu de imaginat cu doar o secventa mai inainte. Insa, daca intelegi ce reprezinta acel cantec de lebada cu care se incheie intreaga istorie, nu ai cum sa il parasesti pe Kaji, (Tatsuya Nakadai), lasandu-l singur in acea imensitate alba, rece si pustie, doar pentru simplul motiv ca filmul nu mai e la fel de antrenant ca pana atunci.
O sa concentrez toate cele 3 parti intr-un singur corpus de analiza, pentru ca a desparti studiul evolutiei umanitatii eroului principal, consider ca ar fi gresit si ar fragmenta intelegerea tabloului general.
No Greater Love, (partea I), asigura inceputul de poveste tipic, cliseistic daca e sa fiu sever in analiza, unde lumea ideilor este una imaculata, pura si casta. Inflacararea din discursul lui Kaji, idealismul ce rezulta din lucrarile sale ajutat de avantul inconstient al unei tinereti din care lipseste cu desavarsire experienta, par capabile sa rastoarne regimuri totalitariste doar pentru ca autorul imatur sa poata sa demonstreze ca dreptatea este de partea lui. Beneficiind de indulgenta si intelegere in ceea ce priveste naivitatea si sinceritatea de care da dovada in cele expuse in rapoarte, superiorii ierarhici decid sa ii ofere oportunitatea de a pune in practica toata aceasta teorie careia ii lipseste aplicativitatea. Libertatea de a gandi si oportunitatea de a implementa o idee contrara unei politici de stat, nu este deloc apreciata de tanarul intelectual, cel putin nu la inceput. Ea va fi constientizata si regretata amarnic ulterior, la modul cel mai brutal cu putinta, cand omul idealist se va izbi frontal de zidul format din acele caractere limitate si marginite intalnite in special la indivizii ce formeaza patura muncitoare, suflete dezumanizate si injosite. Tot la capitolul ingratitudinii pe care o manifesta visatorul nostru personaj, intra si inconstienta cu care tanjeste dupa regulile si idealurile taberei adverse, nestiind probabil ca o atitudine rebela ca a sa, de cealalta parte a baricadei, in comunismul cu iz dictatorial, ar fi fost sever pedepsita.
Primul impact cu realiteatea este si cel mai tulburator. Dupa contrele pe care le are cu feudalii stapani de sclavi, forta de munca fiind in mana lor o marfa pe care au puterea sa o negocieze doar cu gandul la propriile avantaje ce pot fi obtinute, Kaji isi tradeaza inocenta si simplitatea inimii chiar la poarta lagarului de concentrare, unde intr-o discutie cu directorul general, la intrebarea "Ce isi doreste un detinut?", raspunde ca din carte: "Libertatea!". Rasul natural, lipsit de sarcasm pe care directorul nu si-l poate stapani si etichetarea interlocutorului sau ca fiind "un poet", ne asigura noua, privitorilor, perspectiva generala sub care trebuie sa intelegem si sa cantarim toate actiunile intreprinse de noul responsabil cu imbunatatirea conditiilor de munca din cadrul societatii miniere. Raspunsul corect pe care experienta multor ani de conducere i l-au dezvaluit sefului si pe care acesta ar fi asteptat sa-l auda din gura subalternului sau este pe cat de vulgar ar putea parea la o prima auzire, pe atat de pertinent si practic cum se va dovedi ulterior: "femei", detinutii vor femei, asa cum si femeile vor barbati; postulat ce guverneaza lumea si pe care, pentru a-l cunoaste, nu ai nevoie de studiu sau scoala. Tocmai ce am asistat la botezul in viata adevarata al protagonistului, cea din afara manualelor si momentul in care el trebuie sa isi incalce principiile si sa mearga sa contracteze serviciile unor doamne de companie, fiinte ce sunt constranse sa practice aceata "meserie" la fel ca cei pe care el decide sa ii protejeze; oamenii lui, proiectul lui, sansa lui de a dovedi tuturor ca mentalitatea este cea care trebuie schimbata. E si prima modificare a structurii interioare a acestui om aflat la primii sai pasi in lumea exterioara, cruda si haina, gata sa il devoreze pe cel slab; prima abatere de la filosofia sa de viata cu care venise inarmat in aceasta lume dusmanoasa si conservatoare.
Astfel de metamorfozari ale unor convingeri dezinteresate si sincere care au menirea de a revela valoarea adevarata a oricarui sistem de guvernare indiferent despre care ar fi vorba, indiferent de ceea ce se credea inainte despre ele, se intalnesc pe toata durata peliculei. (ceva asemanator ciclului de cugetari a lui Petre Tutea care spunea: "daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima; daca dupa 30 de ani mai esti de stanga si nu esti conservator, nu ai creier.")
In Rugaciunea unui Soldat, a 3-a parte a trilogiei, contactul direct cu invadatorul, intalnirea fata in fata cu cei ce veneau dintr-un regim autoproclamat corect si umanist, sistem atat de venerat de protagonist, asigura ultima lovitura, cea de gratie, ce va surpa din temelii intreaga constructie de valori din mintea romanticului nerealist si o va reconstrui pe o fundatie noua, credibila si rezistenta in fata oricaror incercari pe care viata sau societatea i le poate oferii pe viitor. Aceleasi practici inumane, aceleasi modalitati de a exploata si de a profita de pe urma unor semeni si acelasi comportament crud, ii provoaca lui Kaji un soc. El "ar fi avut atatea sa le spuna" acestor oameni veniti din lumea noua, incat "i-ar fi luat intreaga noapte". Insa ei petrec fara sa le pese de muncitorii ostatici de razboi, exact asa cum faceau odata proprii sai compatrioti. Nu e nici o diferenta intre cele doua culturi, intre cele doua doctrine ce se dovedesc pure teorii.
Kobayashi se foloseste de personajul sau pentru a surprinde un anume tip de umanism, cel sincer si provenit din convingere. Singura lui provocare consta in a-l aseza pe baze solide, lucru posibil dupa o maturizare in timp, treptata si dureroasa, tinand cont de contextul istoric in care actiunea se desfasoara. Nicio doctrina nu asigura prin ea insasi respectarea nediscriminatorie a drepturilor cetatenilor, acea umanitate pentru care Kaji este dispus sa isi dea si viata ("you seem willing to pay the fare, no matter ho high")
Revenind la prima parte, probabil cea mai valoroasa dintre cele trei prin modul in care este ea construita si realizata, remarcam imaginile cu un puternic impact vizual, Kobayashi valorificand la un nivel artistic impresionant, peisaje aride si nepropice unei opere cinematografice in care decorul ar trebui sa impresioneze. Astfel se realizeaza adevarate stop-cadre cu o valoare picturala mare, autentice tablouri ce vor ramane posteritatii ca reprezentative pentru intreaga arta filmica. Si da, ma refer in primul rand la acele siluete sleite ce suie pantele de grohotis, imagine ce a fost asociata de multe ori cu cea a unei colonii de furnici. Simpla dezvoltare a semnificatiilor acestui singur 'frame', in abordarea unui specialist, ar umple pagini intregi de analiza si cu siguranta ca nu si-ar epuiza toate intelesurile. Cover-ul bulk-ului din Colectia Criterion este asigurat chiar de aceasta reprezentare, definitorie pentru intreaga trilogie.
Am apreciat mult montajul tonal al acestui film, putin mai diferit fata de cum se defineste el in linii mari. Prin aceasta maniera de editare, nu se urmareste strict manipularea si crearea de emotie cu orice mijloace. El vine cumva natural, impus de cadrul ales. Nefolosirea ritmului sau a manipularii spatio-temporale in ideea de a impune o stare anume spectatorului ce vizioneaza aceasta pelicula, desi vorbim de un film din care razboiul isi ia tributul lui iar figurantii sunt cu nemiluita, plaseaza aceasta realizare mult deasupra a tot ce s-a realizat tratand astfel de momente triste din istoria omenirii. Kobayashi stie ca trebuie sa transmita o poveste despre conditia umana si ca aceasta conditie rezida in dragostea pe care o fiinta o poate resimti. Dragostea de semen, de tara, de sotie, dragostea de viata in general este cea care il defineste ca om. Protagonistul va realiza si el acest lucru, singur, independent, cumva de capul lui si nu datorita unei impuneri a povestii. Insa o va face tarziu, abea dupa ce s-a debarasat de toti cei ce prin inumanitate ii umbreau bunatatea, compasiunea, omenia lui. Iubirea este cea care l-a tinut in viata si tot prin ea a indurat tot ce i-a fost oferit cu atata darnicie de inepuizabila rautate a lumii.
Ca tot am convenit asupra caracterului emotiv al acestei productii sa apreciem cenzura pe care regizorul si-a impus-o singur, de a nu abuza de imagini cu un puternic impact vizual. Bataile sunt simulate, loviturile neprezentadu-se aproape deloc, oamenii decapitati sunt astfel prezentati incat duc cinematografia si imaginea aproape de perfectiune, iar prin incadrare ideea se contureaza singura rezultand doar efect nu si repulsie.
Concluzie: Impecabil ecranizat, artistic filmat si inteligent montat filmul lui Takayashi transcede doctrinele si ajunge datorita mesajului sau pur umanist direct la publicul de pretutindeni. Ideea iubirii care indeplineste toate conditiile necesare unei comportari umane este noua in peisajul artistic al vremii si foarte bine exploatata. Conditia eroului, devierile sale de la calea autoimpusa, evolutia sa ca fiinta, fac din acest pesonaj unul palpabil si adevarat, usor acceptat si adoptat de catre public. Crimele de care se face vinovat, vin la pachet cu acest personaj real, fiind si ele percepute de privitori ca dureros de necesare pentru a asigura transfigurarea eroului.
O productie grandioasa, cum doar cinematografia poate sa ofere. Nota 8,68!
cosmin_kedii
pe 10 August 2013 15:15
Un film remarcabil, care lasă o impresie puternică, si care merită o descoperire de urgență.
stalex
pe 18 Mai 2013 17:11
Ca si prima parte a trilogiei, este foarte interesanta dar da, in multe locuri, senzatia de neterminat. Sunt multe cadre filmate ciudat si taiate brusc, iar intre scene uneori pare ca nu exista nicio legatura. Ca si cum Kobayashi ar fi filmat totul si ar fi facut montajul la sfarsit, in graba, fara sa mai ordoneze cadrele. Cu toate acestea, filmul este, cu siguranta, unul de vazut, oferind o imagine fabuloasa asupra armatei japoneze din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si, bineinteles, o perspectiva interesanta asupra conditiei umane.
Narcis_1976
pe 22 Aprilie 2012 14:36
Parte a doua a trilogiei, în opinia mea este mai buna decat prima, personajele sunt mai bine conturate iar filmul primeşte mai multă consistenţa .
O sa concentrez toate cele 3 parti intr-un singur corpus de analiza, pentru ca a desparti studiul evolutiei umanitatii eroului principal, consider ca ar fi gresit si ar fragmenta intelegerea tabloului general.
No Greater Love, (partea I), asigura inceputul de poveste tipic, cliseistic daca e sa fiu sever in analiza, unde lumea ideilor este una imaculata, pura si casta. Inflacararea din discursul lui Kaji, idealismul ce rezulta din lucrarile sale ajutat de avantul inconstient al unei tinereti din care lipseste cu desavarsire experienta, par capabile sa rastoarne regimuri totalitariste doar pentru ca autorul imatur sa poata sa demonstreze ca dreptatea este de partea lui. Beneficiind de indulgenta si intelegere in ceea ce priveste naivitatea si sinceritatea de care da dovada in cele expuse in rapoarte, superiorii ierarhici decid sa ii ofere oportunitatea de a pune in practica toata aceasta teorie careia ii lipseste aplicativitatea. Libertatea de a gandi si oportunitatea de a implementa o idee contrara unei politici de stat, nu este deloc apreciata de tanarul intelectual, cel putin nu la inceput. Ea va fi constientizata si regretata amarnic ulterior, la modul cel mai brutal cu putinta, cand omul idealist se va izbi frontal de zidul format din acele caractere limitate si marginite intalnite in special la indivizii ce formeaza patura muncitoare, suflete dezumanizate si injosite. Tot la capitolul ingratitudinii pe care o manifesta visatorul nostru personaj, intra si inconstienta cu care tanjeste dupa regulile si idealurile taberei adverse, nestiind probabil ca o atitudine rebela ca a sa, de cealalta parte a baricadei, in comunismul cu iz dictatorial, ar fi fost sever pedepsita.
Primul impact cu realiteatea este si cel mai tulburator. Dupa contrele pe care le are cu feudalii stapani de sclavi, forta de munca fiind in mana lor o marfa pe care au puterea sa o negocieze doar cu gandul la propriile avantaje ce pot fi obtinute, Kaji isi tradeaza inocenta si simplitatea inimii chiar la poarta lagarului de concentrare, unde intr-o discutie cu directorul general, la intrebarea "Ce isi doreste un detinut?", raspunde ca din carte: "Libertatea!". Rasul natural, lipsit de sarcasm pe care directorul nu si-l poate stapani si etichetarea interlocutorului sau ca fiind "un poet", ne asigura noua, privitorilor, perspectiva generala sub care trebuie sa intelegem si sa cantarim toate actiunile intreprinse de noul responsabil cu imbunatatirea conditiilor de munca din cadrul societatii miniere. Raspunsul corect pe care experienta multor ani de conducere i l-au dezvaluit sefului si pe care acesta ar fi asteptat sa-l auda din gura subalternului sau este pe cat de vulgar ar putea parea la o prima auzire, pe atat de pertinent si practic cum se va dovedi ulterior: "femei", detinutii vor femei, asa cum si femeile vor barbati; postulat ce guverneaza lumea si pe care, pentru a-l cunoaste, nu ai nevoie de studiu sau scoala. Tocmai ce am asistat la botezul in viata adevarata al protagonistului, cea din afara manualelor si momentul in care el trebuie sa isi incalce principiile si sa mearga sa contracteze serviciile unor doamne de companie, fiinte ce sunt constranse sa practice aceata "meserie" la fel ca cei pe care el decide sa ii protejeze; oamenii lui, proiectul lui, sansa lui de a dovedi tuturor ca mentalitatea este cea care trebuie schimbata. E si prima modificare a structurii interioare a acestui om aflat la primii sai pasi in lumea exterioara, cruda si haina, gata sa il devoreze pe cel slab; prima abatere de la filosofia sa de viata cu care venise inarmat in aceasta lume dusmanoasa si conservatoare.
Astfel de metamorfozari ale unor convingeri dezinteresate si sincere care au menirea de a revela valoarea adevarata a oricarui sistem de guvernare indiferent despre care ar fi vorba, indiferent de ceea ce se credea inainte despre ele, se intalnesc pe toata durata peliculei. (ceva asemanator ciclului de cugetari a lui Petre Tutea care spunea: "daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima; daca dupa 30 de ani mai esti de stanga si nu esti conservator, nu ai creier.")
In Rugaciunea unui Soldat, a 3-a parte a trilogiei, contactul direct cu invadatorul, intalnirea fata in fata cu cei ce veneau dintr-un regim autoproclamat corect si umanist, sistem atat de venerat de protagonist, asigura ultima lovitura, cea de gratie, ce va surpa din temelii intreaga constructie de valori din mintea romanticului nerealist si o va reconstrui pe o fundatie noua, credibila si rezistenta in fata oricaror incercari pe care viata sau societatea i le poate oferii pe viitor. Aceleasi practici inumane, aceleasi modalitati de a exploata si de a profita de pe urma unor semeni si acelasi comportament crud, ii provoaca lui Kaji un soc. El "ar fi avut atatea sa le spuna" acestor oameni veniti din lumea noua, incat "i-ar fi luat intreaga noapte". Insa ei petrec fara sa le pese de muncitorii ostatici de razboi, exact asa cum faceau odata proprii sai compatrioti. Nu e nici o diferenta intre cele doua culturi, intre cele doua doctrine ce se dovedesc pure teorii.
Kobayashi se foloseste de personajul sau pentru a surprinde un anume tip de umanism, cel sincer si provenit din convingere. Singura lui provocare consta in a-l aseza pe baze solide, lucru posibil dupa o maturizare in timp, treptata si dureroasa, tinand cont de contextul istoric in care actiunea se desfasoara. Nicio doctrina nu asigura prin ea insasi respectarea nediscriminatorie a drepturilor cetatenilor, acea umanitate pentru care Kaji este dispus sa isi dea si viata ("you seem willing to pay the fare, no matter ho high")
Revenind la prima parte, probabil cea mai valoroasa dintre cele trei prin modul in care este ea construita si realizata, remarcam imaginile cu un puternic impact vizual, Kobayashi valorificand la un nivel artistic impresionant, peisaje aride si nepropice unei opere cinematografice in care decorul ar trebui sa impresioneze. Astfel se realizeaza adevarate stop-cadre cu o valoare picturala mare, autentice tablouri ce vor ramane posteritatii ca reprezentative pentru intreaga arta filmica. Si da, ma refer in primul rand la acele siluete sleite ce suie pantele de grohotis, imagine ce a fost asociata de multe ori cu cea a unei colonii de furnici. Simpla dezvoltare a semnificatiilor acestui singur 'frame', in abordarea unui specialist, ar umple pagini intregi de analiza si cu siguranta ca nu si-ar epuiza toate intelesurile. Cover-ul bulk-ului din Colectia Criterion este asigurat chiar de aceasta reprezentare, definitorie pentru intreaga trilogie.
Am apreciat mult montajul tonal al acestui film, putin mai diferit fata de cum se defineste el in linii mari. Prin aceasta maniera de editare, nu se urmareste strict manipularea si crearea de emotie cu orice mijloace. El vine cumva natural, impus de cadrul ales. Nefolosirea ritmului sau a manipularii spatio-temporale in ideea de a impune o stare anume spectatorului ce vizioneaza aceasta pelicula, desi vorbim de un film din care razboiul isi ia tributul lui iar figurantii sunt cu nemiluita, plaseaza aceasta realizare mult deasupra a tot ce s-a realizat tratand astfel de momente triste din istoria omenirii. Kobayashi stie ca trebuie sa transmita o poveste despre conditia umana si ca aceasta conditie rezida in dragostea pe care o fiinta o poate resimti. Dragostea de semen, de tara, de sotie, dragostea de viata in general este cea care il defineste ca om. Protagonistul va realiza si el acest lucru, singur, independent, cumva de capul lui si nu datorita unei impuneri a povestii. Insa o va face tarziu, abea dupa ce s-a debarasat de toti cei ce prin inumanitate ii umbreau bunatatea, compasiunea, omenia lui. Iubirea este cea care l-a tinut in viata si tot prin ea a indurat tot ce i-a fost oferit cu atata darnicie de inepuizabila rautate a lumii.
Ca tot am convenit asupra caracterului emotiv al acestei productii sa apreciem cenzura pe care regizorul si-a impus-o singur, de a nu abuza de imagini cu un puternic impact vizual. Bataile sunt simulate, loviturile neprezentadu-se aproape deloc, oamenii decapitati sunt astfel prezentati incat duc cinematografia si imaginea aproape de perfectiune, iar prin incadrare ideea se contureaza singura rezultand doar efect nu si repulsie.
Concluzie: Impecabil ecranizat, artistic filmat si inteligent montat filmul lui Takayashi transcede doctrinele si ajunge datorita mesajului sau pur umanist direct la publicul de pretutindeni. Ideea iubirii care indeplineste toate conditiile necesare unei comportari umane este noua in peisajul artistic al vremii si foarte bine exploatata. Conditia eroului, devierile sale de la calea autoimpusa, evolutia sa ca fiinta, fac din acest pesonaj unul palpabil si adevarat, usor acceptat si adoptat de catre public. Crimele de care se face vinovat, vin la pachet cu acest personaj real, fiind si ele percepute de privitori ca dureros de necesare pentru a asigura transfigurarea eroului.
O productie grandioasa, cum doar cinematografia poate sa ofere. Nota 8,68!