Un film la al carui gen trebuia adaugat fanthasy, despre o formatie celebra (in cartierul) ei ), care urma sa sustina un concert in fata a 500000 oameni , aici e deja SF.La cel mai mare concert tinut vreodata in lume au fost 220000 de spectatori, Queen la rock in Rio.Decci e clar SF ca o formatie de care nici membrii ei nu auzisera , din Iran nu avea cum sa sustina un conceert in Iraq cu mai multi spectatori decat membrii formatiei.Cine a facut synopsisul e nazist.In film nu se pomeneste nimic de Saddam Hussein.
alali
pe 26 Iulie 2016 23:14
Un film revigorant ce a venit ca o alternativa atat la filmele hollywood-iene cat si la cele europene. Un alt aer, o alta scoala si nu in ultimul rand, o alta lume ce ne este prezentata in pelicula regizorului iranian, Bahman Ghobadi.
Marturisesc ca desi mi-a placut atmosfera, povestea, tensiunea si umorul filmului, am avut o mica rezerva in ceea ce priveste nuanta mistico-premonitorie a povestii. Aveam senzatia ca se putea si fara, ca nu era necesar sa se introduca aceasta parte complicata si destul de ambigua, mai ales cea dinspre final cand premonitiile lui Mamo incetoseaza filmul si creeaza dificultate in intelegere.
Tot din aceasta cauza am banuit acest film de un fel de propaganda, platonica, dar totusi propaganda, in favoarea unei anumite miscari religioase. Aceasta senzatie de misticism revelator pe care ti-o inspira toate acele momente de clarvedere, poate parea partinitoare si promovatoare de adevaruri supranaturale mai presus de intelegere.
Dar apoi am citit despre Ghobadi, despre cum a pornit sa realizeze acest script si care a fost ideea care a nascut acest film. Iar lucrurile au capatat o cu totul alta insemnatate, anumite elemente explicandu-se de la sine si intr-o maniera simpla, deloc complicata asa cum mi-o imaginam eu. Iata asadar de ce e important sa incerci mereu sa gasesti informatii cat mai complete si daca se poate, cat mai apropiate de sursa principala, ideal ar fi direct de la prima mana.
In cazul acestui Half Moon am aflat ca ideea filmului a plecat de la Requiem-ului lui Mozart, intregul proiect fiind gandit special pentru festivalul The New Crowned Hope din Viena, festival ce sarbatorea in acel an, 2006, 250 de ani de la nasterea marelui compozitor.
Ei, acum alta este lumina sub care intelegem toata actiunea, modul in care au fost construite si prezentate si introduse elementele vizionare si puternicul lor caracter mistic. Pricepem de ce au fost acele momente folosite si cat sunt ele de imprtante in constructie. Atat cuprinsul Requiem-ului dar si povestea din spatele acestuia isi gasesc o puternica reverberatie aici. Nimic acum nu mai pare fortat sau manipulator. Totul capata o alura solemna, iar momentele incriminate pe nedrept au acum un profund caracter liric.
Impresionant si actingul. Cu siguranta interpretii sunt semiprofesionisti, dar se descurca excelent. Chiar si momentele comice si ridicole le ies destul de bine.
Concluzie: Un film care mai schimba registrul vizionarilor deja rutinat de pana acum si care dezvaluie un crampei dintr-o lume interzisa, atat de dezbatuta in aceste zile. In ciuda dramei, filmul nu te intristeaza. Ba as spune ca te intretine si chiar binedispune, avand multe momente de tensiune autentica, curata si transmisibila usor si publicului. Nota 7,86!
Dragomara
pe 03 Octombrie 2010 12:16
Un film despre familie, tradiţii, idealuri şi nu în ultimul rând dragoste pentru muzică. Musai de văzut.
No, şi acum mă pregătesc pentru "Turtles Can Fly" şi "A Time for Drunken Horses". :-)
Marturisesc ca desi mi-a placut atmosfera, povestea, tensiunea si umorul filmului, am avut o mica rezerva in ceea ce priveste nuanta mistico-premonitorie a povestii. Aveam senzatia ca se putea si fara, ca nu era necesar sa se introduca aceasta parte complicata si destul de ambigua, mai ales cea dinspre final cand premonitiile lui Mamo incetoseaza filmul si creeaza dificultate in intelegere.
Tot din aceasta cauza am banuit acest film de un fel de propaganda, platonica, dar totusi propaganda, in favoarea unei anumite miscari religioase. Aceasta senzatie de misticism revelator pe care ti-o inspira toate acele momente de clarvedere, poate parea partinitoare si promovatoare de adevaruri supranaturale mai presus de intelegere.
Dar apoi am citit despre Ghobadi, despre cum a pornit sa realizeze acest script si care a fost ideea care a nascut acest film. Iar lucrurile au capatat o cu totul alta insemnatate, anumite elemente explicandu-se de la sine si intr-o maniera simpla, deloc complicata asa cum mi-o imaginam eu. Iata asadar de ce e important sa incerci mereu sa gasesti informatii cat mai complete si daca se poate, cat mai apropiate de sursa principala, ideal ar fi direct de la prima mana.
In cazul acestui Half Moon am aflat ca ideea filmului a plecat de la Requiem-ului lui Mozart, intregul proiect fiind gandit special pentru festivalul The New Crowned Hope din Viena, festival ce sarbatorea in acel an, 2006, 250 de ani de la nasterea marelui compozitor.
Ei, acum alta este lumina sub care intelegem toata actiunea, modul in care au fost construite si prezentate si introduse elementele vizionare si puternicul lor caracter mistic. Pricepem de ce au fost acele momente folosite si cat sunt ele de imprtante in constructie. Atat cuprinsul Requiem-ului dar si povestea din spatele acestuia isi gasesc o puternica reverberatie aici. Nimic acum nu mai pare fortat sau manipulator. Totul capata o alura solemna, iar momentele incriminate pe nedrept au acum un profund caracter liric.
Impresionant si actingul. Cu siguranta interpretii sunt semiprofesionisti, dar se descurca excelent. Chiar si momentele comice si ridicole le ies destul de bine.
Concluzie: Un film care mai schimba registrul vizionarilor deja rutinat de pana acum si care dezvaluie un crampei dintr-o lume interzisa, atat de dezbatuta in aceste zile. In ciuda dramei, filmul nu te intristeaza. Ba as spune ca te intretine si chiar binedispune, avand multe momente de tensiune autentica, curata si transmisibila usor si publicului. Nota 7,86!
No, şi acum mă pregătesc pentru "Turtles Can Fly" şi "A Time for Drunken Horses". :-)