Nixon (1995)

A fost la un pas de maretie.
Povestea lui Richard Nixon, presedintele Statelor Unite ale Americii, a carui cariera politica s-a sfarsit cu scandalul Watergate.

In cea mai elocventa scena a acestei drame neconventionale, cel de-al 37-lea presedinte al Statelor Unite priveste un portret al lui JFK si spune: Cand se uita la tine, ei vad ce si-ar dori sa fie. Cand se uita la mine, vad ceea ce sunt. Iata, concentrata in cateva secunde, ura de sine a lui Nixon, obsesia lui pentru familia Kennedy si propria-i nefericire.

Portretul de 3 ore si 11 minute pe care Oliver Stone i-l face acestui politician fara scrupule din Whittier, California, incepe cu nebuloasa scandalului Watergate si se sfarseste cu demisia presedintelui. Intre acesti doi poli, pelicula acopera 50 de ani din viata lui Nixon, punand accent pe moartea celor doi frati ai sai de TBC, etica austera centrata pe munca tatalui si religiozitatea mamei sale. Anthony Hopkins ne ofera o interpretare fascinanta si intensa: Nixon al lui e un om daramat de propriul sentiment de vina, paranoia, foame de putere si adulatie publica.

Dens si complex, filmul lui Oliver Stone incearca sa mearga mult mai departe decat orice biografie a ultimelor decenii, dand dimensiuni shakespeariene maririi si decaderii presedintelui. Filmul aspira sa fie un Cetateanul Kane modern. Dand la o parte strat dupa strat, ne este dezvaluita o persoana tulburata care a fost mai inteligenta decat am fi crezut (si noi, si ea). Cu cat Stone sapa mai adanc spre esenta, cu atat imaginatia sa vie isi ia zborul. Regizorul e ca un jurnalist atras irezistibil de subiectul sau. Se apropie de sursa, de omul cu toate insecuritatile si complexele sale de inferioritate pe care le deturneaza in auto-compatimire si paranoia.

In timp ce filmul evolueaza, rolul spectatorului se schimba – de la un voyeur si invatacel, la cineva aproape complice in viata fascinanta a lui Richard Nixon. Stone se foloseste de figura presedintelui pentru a examina 50 de ani de politica americana. Nixon a fost un outsider care a incercat sa patrunda si care s-a simtit nedemn de tot ce a obtinut. Avea resentiment pronuntat de inadecvare, era invidios si plin de resentimente la adresa celor nascuti privilegiati. Stone pare a spune: societatea se asteapta de la noi sa jucam roluri predestinate; Nixon a fost blestemat sa fie cavalerul negru iar JFK cel alb. Stone vede slabiciunile lui Nixon si concluzioneaza ca face parte dintre noi. Noi suntem Nixon. Cu totii.