Sinopsis

Nina și fratele ei Drew au o copilărie nefericită din cauza cruzimii și violențelor la care sunt supuși de un tată alcoolic. Cei doi copii rămân orfani din momentul în care ambii părinți mor într-un incendiu izbucnit în casa lor. Drew se simte dator să o protejeze pe sora sa Nina dar foarte curând această datorie frățească se transformă în ceva sinistru, preocuparea lui pentru viața surorii devenind sufocantă, aproape patologică. Pe măsură ce cei doi cresc, comportamentul lui Drew se agravează, ajungând ca la vârsta de 14 ani să fie acuzat de moartea unui admirator al surorii sale și trimis la o școală de corecție. După eliberarea sa, e rândul fostului prieten al Ninei să dispară, iar fata e convinsă că Drew e implicat în această dispariție. În disperare de cauză, Nina își schimbă numele și pleacă din orașul natal, în încercarea de a se despărți de trecut. După 12 ani, Nina este la casa ei, are un soț și doi copii, având o căsnicie fericită, cel puțin la prima vedere. În realitate însă, lucrurile nu stau chiar așa, având în vedere infidelitățile soțului ei Stuart, care o înșală cu o colegă de serviciu pe nume Miriam. Cu toate acestea, Nina și Stuart încearcă să-și repună pe picioare căsnicia. Brusc, viața Ninei este dată peste cap de apariția neașteptată a fratelui ei. Drew susține că s-a schimbat, reușind să cucerească pe toată lumea, familie și prieteni, cu șarmul și carisma sa. Vrând să afle adevărul despre fratele ei, Nina angajează un detectiv particular care să-l urmărească pe Drew. Ceea ce descoperă este o serie îngrozitoare de așa-zise accidente care au loc în urma lui. Speriată, Nina își dă seama care vor fi următoarele victime ale lui Drew. Acum, trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și apăra familia de un frate care nu se va da în lături de la nimic pentru a o distruge.