Nostalgia (Nostalghia) a fost primul film a lui Tarkovskiy realizat in afara URSS-ului, cu sprijinul autoritatilor italiene si a companiei franceze de film Gaumont.
Filmul se axeaza pe transmiterea unor sentimente profunde, sentimente care deseori depasesc comprehensiunea umana.Astfel, este prezentat fenomenul instrainarii umane; omul se instraineaza de tot ce este important.De sine insusi, de natura, de Dumnezeu, de semeni, de casa parinteasca, chiar de arta.
Filmul incearca, prin intermediul celor doua personaje centrale, Andrei si Domenico, sa apropie omul de om, sa arate ca natura umana trebuie sa slujeasca unui tel mai inalt decat maruntele griji cotidiene, sa faca o pauza si sa simta cu adevarat ca traieste.Coloana sonora este si ea sugestiva, avand un puternic impact emotional, amintind de adevaratele origini ale muzicii si explorand adanci trairi umane ( Beethoven, Verdi, Wagner, Debussy).
into_the_labyrinth
pe 28 Iunie 2017 21:53
În egală măsură dramă psihologică şi film ce ridică probleme filosofice, cum ar fi sensul vieţii, capacitatea omului de a se depăşi şi de a recepta şi pune în aplicare mesajul transmis de divinitate (temă ce l-a preocupat şi pe Bergman), Nostalghia mi se pare cu adevărat unul dintre filmele de referinţă ale cinematografiei mondiale. Cadre reci, care îţi dau fiori, replici care dau de gândit şi o aparentă înfrângere a omului în faţa misiunii sale par a fi principalele elemente din filmul lui Tarkovski. Spun aparentă, fiindcă totuşi eroul reuşeşte, la a treia încercare, să ducă lumânarea aprinsă, simbol al reconcilierii cu divinitatea, după sinuciderea lui Domenico (care este însă una simbolică, reflectare a imposibilităţii afirmării unei apartenenţe la o lume decăzută şi eşuată a unui om cu o conştiinţă cinstită). De asemenea, regizorul rus insistă asupra purităţii copiilor, fiindcă ei vor duce povestea mai departe. Să fie oare adevărat că ”(nebunii) sunt foarte singuri, dar, cu siguranţă, se află mai aproape de adevăr?”. Urmăriţi discursul de final, antologic, al lui Domenico şi cred că veţi fi de acord că da.
Stephen2D
pe 11 Februarie 2016 20:56
lili22
pe 30 Mai 2015 06:26
unul din filmele interesante ale lui Tarkovski , cu marele actor Oleg Iankovski in rolul principal, merita vazut si revazut .
cezarika21
pe 29 Martie 2014 14:05
"Nostalgia" este una dintre cele mai intense opere ale lui Tarkovski, în care se combină credinţele artistice de-o viaţă ale regizorului rus: iubirea sufletească, credinţa religioasă, visul, sacrificiul artistului, speranţa într-o viaţă veşnică. Cenzurat în URSS de un regim antiintelectual şi ateu, regizorul alege calea exilului şl se refugiază mai întâi în Italia unde avea mai mulţi prieteni. Exilul impus, care-l aseamănă pe Tarkovski cu poetul roman Ovidiu exilat la Tomis, îi creează o senzaţie acută de nostalgie faţă de ţara natală care se reflectă în filmul "Nostalgia".
Acest film este o capodoperă cinematografică, plină de simboluri, cel mai poetic film al lui Andrei Tarkovski. Personajul principal al filmului, poetul rus Andrei Gorceakov, tiz şi alter-ego al regizorului, a fost ales pentru a exprima sentimentele artistului exilat din propria sa ţară. Nostalgia regizorului faţă de patria sa reiese din textul scrisorii scrise de imaginarul compozitor rus Pavel Sosnovski, care trăise acelaşi exil şi se întorsese în patrie cu riscul de a-şi pierde libertatea şi chiar viaţa: "(...) M-am trezit. Eram înfricoşat căci am priceput că nu era un vis, ci propria-mi viaţă. Aş putea încerca să nu mă mai întorc niciodată în Rusia, dar gândul mă omoară. Pentru că nu se poate ca eu să nu mai pot vedea niciodată ţara în care m-am născut, mestecenii, aerul copilăriei." Oricâtă admiraţie ar avea pentru Italia, el nu va putea să se acomodeze acolo, lipsindu-i pacea interioară a sufletului ce fusese dezrădăcinat de legătura cu propria patrie.
Despărţit de Rusia, ţara în care îşi găsise inspiraţia pentru operele sale cinematografice, Tarkovski îşi compune propriul epitaf rostit în film de poetul Andrei Gorceakov: "Mi se înnegurează privirea, / puterea îmi stă acum / în două misterioase boabe de diamant. / Auzu-mi confundă tunetul îndepărtat / cu respiraţia casei paterne. / Muşchii îşi pierd încordarea / precum boii cărunţi pe arătură, / iar când se lasă noaptea / nu-mi mai lucesc pe umeri două aripi. / În timpul festinului / ca o lumânare m-am stins. / În zori strângeţi-mi ceara scursă / Şi în ea citiţi pe cine să plângeţi / de ce să fiţi mândri / Aflaţi cum, dându-şi ultima picătură de fericire, / a murit cu sufletul uşor / şi la adăpostul unui acoperiş improvizat / va lumina postum precum un cuvânt." Acest epitaf este o presimţire a regizorului că va muri curând şi o speranţă că spiritul său va rămâne viu.
Singurul personaj cu care rezonează Gorceakov este "nebunul" Domenico, omul care îşi închisese în casă propria sa familie pentru a o feri de contactul cu răutatea oamenilor şi care rosteşte în final un discurs plin de patos în care îi îndeamnă pe oameni să se poarte unii cu alţii ca fraţii, să aibă credinţă şi să ducă o viaţă simplă, apoi se sinucide dându-şi foc odată ce misiunea sa profetică a luat sfârşit. Traversarea bazinului cu lumânarea aprinsă reprezintă căutarea căii de a accede în lumea divină, asemănându-se cu căutarea omului virtuos de către filozoful antic Diogene din Sinope. Câtă deosebire este între căutarea veşniciei prin sacrificiu de către Domenico şi căutarea veşniciei prin simpla cufundare în apa cu puteri miraculoase a oamenilor mediocri. Această comparaţie ne aduce la secvenţa de la începutul filmului în care călugărul îi spune Eugeniei că o căutare spirituală fără credinţă nu are niciun efect.
Sacrificiul pentru credinţă a lui Domenico se aseamănă într-un fel cu cel al lui Gorceakov, care simte pentru prima oară prezenţa divină şi găseşte calea de a intra în contact cu divinitatea, obţinându-şi liniştea interioară pe care până atunci doar o visase.
cotzofica
pe 06 Ianuarie 2014 12:20
Un film destul de sumbru, parcă e inspirat din versurile lui Bacovia. Nu cred că am văzut vreo rază de soare sau albastrul cerului. Coloana sonoră e aproape inexistentă, se aud doar triluri de păsărele, clipocitul apei, suflul câinelui. Este destul de profund prin mesajul transmis, dar poate aş fi preferat să citesc o carte cu astfel de temă, nu să văd un film de 2 ore...
pisicuta1
pe 18 Martie 2013 21:22
un film de Tarkovski,este intotdeauna un film foarte bun ,poate se apropie de o capodopera!
merita vazut de iubitorii filmelor de calitate!
ciprian34
pe 03 Aprilie 2012 20:36
Inca un film in care apare ideea lui Tarkovski ca oamenii nu sunt singuri ca ei sunt legati printr-un destin de trecut si viitor,fiecare actiune a noastra are o finalitate si o responsabilitate
Namaste
pe 11 Iunie 2011 10:39
With “Nostalghia”, Tarkovsky renders as stunningly as ever, the longing for one’s native land, the yearning for some other place in time. Being himself censored in Russia, he decides to leave his country and pursue his passion. The main character of Nostalghia bears the same name as the director – Andrei – and is to some extent his doppelgänger.
Nostalghia is a slow-paced film; it might seem uninteresting if you’re not keen on this kind of movies, but if you are patient enough you might discover a visual and poetic masterpiece that is worth every minute.
aayana
pe 14 Ianuarie 2011 16:54
L-am văzut demult. Ţin minte faza cu lumânarea, m-a impresionat mult. Un film ce nu-şi pierde din valoare când îl revezi.
Filmul se axeaza pe transmiterea unor sentimente profunde, sentimente care deseori depasesc comprehensiunea umana.Astfel, este prezentat fenomenul instrainarii umane; omul se instraineaza de tot ce este important.De sine insusi, de natura, de Dumnezeu, de semeni, de casa parinteasca, chiar de arta.
Filmul incearca, prin intermediul celor doua personaje centrale, Andrei si Domenico, sa apropie omul de om, sa arate ca natura umana trebuie sa slujeasca unui tel mai inalt decat maruntele griji cotidiene, sa faca o pauza si sa simta cu adevarat ca traieste.Coloana sonora este si ea sugestiva, avand un puternic impact emotional, amintind de adevaratele origini ale muzicii si explorand adanci trairi umane ( Beethoven, Verdi, Wagner, Debussy).
Acest film este o capodoperă cinematografică, plină de simboluri, cel mai poetic film al lui Andrei Tarkovski. Personajul principal al filmului, poetul rus Andrei Gorceakov, tiz şi alter-ego al regizorului, a fost ales pentru a exprima sentimentele artistului exilat din propria sa ţară. Nostalgia regizorului faţă de patria sa reiese din textul scrisorii scrise de imaginarul compozitor rus Pavel Sosnovski, care trăise acelaşi exil şi se întorsese în patrie cu riscul de a-şi pierde libertatea şi chiar viaţa: "(...) M-am trezit. Eram înfricoşat căci am priceput că nu era un vis, ci propria-mi viaţă. Aş putea încerca să nu mă mai întorc niciodată în Rusia, dar gândul mă omoară. Pentru că nu se poate ca eu să nu mai pot vedea niciodată ţara în care m-am născut, mestecenii, aerul copilăriei." Oricâtă admiraţie ar avea pentru Italia, el nu va putea să se acomodeze acolo, lipsindu-i pacea interioară a sufletului ce fusese dezrădăcinat de legătura cu propria patrie.
Despărţit de Rusia, ţara în care îşi găsise inspiraţia pentru operele sale cinematografice, Tarkovski îşi compune propriul epitaf rostit în film de poetul Andrei Gorceakov: "Mi se înnegurează privirea, / puterea îmi stă acum / în două misterioase boabe de diamant. / Auzu-mi confundă tunetul îndepărtat / cu respiraţia casei paterne. / Muşchii îşi pierd încordarea / precum boii cărunţi pe arătură, / iar când se lasă noaptea / nu-mi mai lucesc pe umeri două aripi. / În timpul festinului / ca o lumânare m-am stins. / În zori strângeţi-mi ceara scursă / Şi în ea citiţi pe cine să plângeţi / de ce să fiţi mândri / Aflaţi cum, dându-şi ultima picătură de fericire, / a murit cu sufletul uşor / şi la adăpostul unui acoperiş improvizat / va lumina postum precum un cuvânt." Acest epitaf este o presimţire a regizorului că va muri curând şi o speranţă că spiritul său va rămâne viu.
Singurul personaj cu care rezonează Gorceakov este "nebunul" Domenico, omul care îşi închisese în casă propria sa familie pentru a o feri de contactul cu răutatea oamenilor şi care rosteşte în final un discurs plin de patos în care îi îndeamnă pe oameni să se poarte unii cu alţii ca fraţii, să aibă credinţă şi să ducă o viaţă simplă, apoi se sinucide dându-şi foc odată ce misiunea sa profetică a luat sfârşit. Traversarea bazinului cu lumânarea aprinsă reprezintă căutarea căii de a accede în lumea divină, asemănându-se cu căutarea omului virtuos de către filozoful antic Diogene din Sinope. Câtă deosebire este între căutarea veşniciei prin sacrificiu de către Domenico şi căutarea veşniciei prin simpla cufundare în apa cu puteri miraculoase a oamenilor mediocri. Această comparaţie ne aduce la secvenţa de la începutul filmului în care călugărul îi spune Eugeniei că o căutare spirituală fără credinţă nu are niciun efect.
Sacrificiul pentru credinţă a lui Domenico se aseamănă într-un fel cu cel al lui Gorceakov, care simte pentru prima oară prezenţa divină şi găseşte calea de a intra în contact cu divinitatea, obţinându-şi liniştea interioară pe care până atunci doar o visase.
merita vazut de iubitorii filmelor de calitate!
Nostalghia is a slow-paced film; it might seem uninteresting if you’re not keen on this kind of movies, but if you are patient enough you might discover a visual and poetic masterpiece that is worth every minute.