Un film încîntător ! E de nota 10 fără a fi neapărat capodoperă. O dramă realizată cu măiestrie deși subiectul nu e deloc original. Nu contează asta. Transpunerea pe ecran e reusită iar jocul actorilor e deasemenea foarte bun. Recomand să vizionați, cred că nu veți regreta … notă prea mică acordată de IMDB. Eu zic că merita un Oscar !
Iulidesprefilme
pe 04 Aprilie 2023 10:19
Un foarte bun film psihologic axat pe relația dintre două profesoare pe care le leagă un secret devastator...Dench are subtilități nebănuite în interpretarea rolului, iar Blanchett își dezvăluie talentul în toată fascinația lui...
user-5c9f8c2e87074
pe 03 Aprilie 2023 00:33
Impenetrabila și austera Judi Dench contra senzualei Cate Blanchet. Filmul e bine articulat ca scenariu și scenele de aproape bine filmate.Tensiune, joc actoricesc desăvârșit, ce sa ceri mai mult? Au fost unele momente spre final mai puțin inspirate. Saraca Barbara își duce secretul mai departe.....
ioanaa_ioana
pe 02 Aprilie 2023 21:51
Este vorba despre invidie. Daca eu nu am, nu am avut, de ce sa ai tu .... si nu vreau sa impart prietenia mea cu tine, cu nimeni.
Pentru jocul actritelor 10, pentru subiect 5.
AdriAdrianna98
pe 20 Aprilie 2018 13:25
Un film bun dar nu extraordinar. Mi-a placut subiectul abordat si e primul pe care-l vad cu acest tip de relatie. Nu mi se pare ca e un film care sa transmita totusi ceva, ci mai mult urmareste evolutia si impreunarea a 2 firi complet opuse: singuratica si perfectiunea dorita de toti. Cate a fost perfecta pentru rol, i s-a potrvit perfect, e genul de femeie la care te uiti cu admiratie pentru ca ai la ce sa te uiti, emana frumusete si feminitate prin toate gesturile, grimasele, miscarile.
Desi ar putea suna urat, si lui Judy i s-a potrivit rolul. :)) Inca in cazul ei doar pentru ca e o actrita extraordinara.
Un film bun cu o distributie de exceptie, nu ma simt mai „bogata” dupa ce l-am vazut, dar nici nu simt ca mi-am pierdut timpul.
serban_ionescu
pe 01 August 2017 21:24
Filmul este o drama psihologica profunda generatoare de adanca compasiune dar si de o "gretoasa" revolta in special fata de profunda vulnerabilitate(slabiciune extrema) strict erotico-sexuala-exclusiv "carnala", lipsita total de orice urma de sentimentalism, in special a inca relativ tinerei profesoare oficial familiste Sheba Hart, dar si fata de batrana profesoara de varsta a-3-a Barbara Covett. Ambele desi aflate la apogeul deplinei maturitati, iar cea de a-2-a chiar la varsta apogeului intelepciunii pe care ar fi trebuit sa i-o fi conferit de mult batranetea sa deja instalata si de natura fizica, nu numai de natura a varstei cronologice, dau dovada de foarte mari slabiciuni si pur si simplu de o profunda alterare degenarativa de caracter uman, prima (Sheba Hart) coborand in cea mai adanca bezna a lipsei totale de gandire si judecata matura atunci cand se lasa prada pornirilor patologice instinctive si STRICT "carnal"-sexuale fata de un elev de 15 ani, viata sa familiala proprie nefericita nefiind deloc o adevarata circumstanta atenuanta in contextul descris. Ce de a-2-a, batrana profesoara Barbara Covett este si ea victima unei probabil si mai profunde patologii psihico-afective fiind si ea profund obsedata si "manata" in actiunile ei profund bolnav-detestabile de santaj si maxima gelozie de tip homosexual-lesbian, tot de uluitoare instincte tot STRICT erotico-"carnal"-sexual-aberante fata de mult mai tanara Sheba Hart. In concluzie, este un film care sunt convins ca foarte multora le-a lasat dupa vizionare un gust de "greata" dar si de compasiune amestecata in egala masura cu revolta fata de aceste personaje care abandoneaza nonsalant orice eventuale farame tipic umane de minima demnitate si onoare, pentru a se lasa prada unor instincte animalice ultra patologice in cazul regnului biologic al omului normal ! Aceasta este motivatia pentru care nu pot acorda decat 5 stele acestei drame.
XShadowX
pe 10 Martie 2015 12:33
O drama de exceptie cu doua actrite fenomenale : Judi Dench si Cate Blanchett care face un rol foarte bun in acest film , de neratat !
lili22
pe 16 Ianuarie 2015 06:49
Doua actrite realizeaza doua roluri memorabile, preferata mea fiind Judi Dench in rolul profesoarei singure care incearca cu disperare sa se apropie de o femeie, se razbuna cu cinism daca nu ii iese, apoi o ia de la capat...
Ghemot
pe 10 Iulie 2014 23:31
Este un film de drama despre o situatie mai „speciala”, care, in final se pare ca isi gaseste rezolvarea!
pe 15 Ianuarie 2013 01:28
[...] Dench face un rol excelent în Notes on a scandal într-o ipostază în care nu te-ai aștepta să o vezi. Rezumat în câteva [...]
pe 11 August 2012 09:06
[...] Notes on a Scandal (Jurnalul unui scandal, 2006) este, asa cum ii spune si numele, scandalos. Recunosc ca nu am citit [...]
cosmin_kedii
pe 10 Martie 2012 18:44
Povestea în ansamblu a fost destul de rece şi destul de bine gândita Blanchett si Judi Dench au fost atât uimitoare.
margott
pe 20 Octombrie 2011 01:26
Un film bun, dar nu-i nicio surpriza, Cate Blanchett e perfecta in aproape orice rol, iar Judi Dench a fost geniala in film, in rolul unui "paianjen" care-si tese plasa in jurul Shebei. De altfel, cred ca Judi Dench merita un Oscar.
LavyBogdy
pe 26 Ianuarie 2011 21:16
Întâlnim zilnic oameni minunați,liberi în gândire,inteligenți,amuzanți,plini de bunătate...până într-o zi când descoperim că admiram o iluzie,cunoșteam doar masca acelui om.Niciodata nu ar trebui să judecam ori să apreciem la "prima vedere".Ce cruda e invidia și ce natura diabolica naște în noi atunci când îi dorim obsesiv pe cei din jur doar pentru noi.
Actrițele sunt magnifice,C.B m-a impresionat prin toată prestația.Un film excelent ce merita văzut dar mai ales înțeles.
Pitbull
pe 01 Ianuarie 2011 17:03
Mai catolici decât papa - Notes on a Scandal
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
martie 2007
Pe vremea când eram la fel de catolici ca papa, ne ducea mintea să ne bucurăm când peste fiii noştri adolescenţi dădea pleaşca unei iniţieri sexuale sănătoase. Putea fi servitoarea, văduva din vecini, sau vreo internă a casei cu felinar roşu - că o onoare ca aceea de a beneficia de favorurile unei profesoare din liceu, tânără, frumoasă şi rasată pe deasupra, mai rar!
Dar, nu-i aşa, viaţa merge înainte, aşa că-n zilele noastre, nu care cumva să... că Doamne fereşte! Tabloidele-n poartă, justiţia-n sutană, şi ca să le pună capac la toate, nu strică nici o mamă isterică zor-nevoie s-o ia de păr pe mizerabilă, la ea acasă (sau, ca să parafrazăm un alt film conex, "s-o facă ţărancă la ea în curte").
Desigur, când societatea îşi creează (chiar şi din nimicul propriilor prejudecăţi ipocrite) asemenea haznale de gunoi, e inevitabil să apară şi hienele - şi un astfel de specimen este Barbara Covett, admirabil interpretată de Dame Judy Dench în Notes on a Scandal. Individa e pe cât de imposibilă (în principiu), pe atât de credibilă (de fapt). O domnişoară bătrână şi perversă, dezaxată sexual (sugestii de lesbianism refulat - ca să fie totul clar, nu orientarea e problema, ci incapacitatea de a şi-o fi autoacceptat, ducând la acumularea câtorva decenii de tensiuni interioare toxice), complet amorală, cu un instinct vampiric de-a dreptul patologic. Nu exagerăm comparând-o cu un păianjen care toată viaţa aşteaptă să-i pice în plasă muşte fraiere pe care să le devoreze încet şi cu linguriţa - cum dă de înţeles şirul de caiete în care-şi notează cu religiozitate isprăvile, asezonate şi cu fetişurile unor steluţe aurii autocolante. Mai are şi o pisică bătrână, iar când biata vietate e eutanasiată, i se scurtcircuitează sinapsele. Văzând trailerul filmului, m-a dus cu gândul la Lucienne Goldberg, agenta literară de profil psihologic similar care în deceniul trecut a speculat din pură voluptate vicioasă scandalul Lewinsky, amplificându-l şi mai mult. Compoziţia lui Judy Dench, luată la bani mărunţi, confirmă întru totul impresia: da, din nefericire, specia noastră e plină de asemenea paraziţi mintali care trăiesc din exploatarea emoţională a vulnerabilităţilor, angoaselor şi slăbiciunilor altora.
Cum spuneam, Judy Dench îşi construieşte rolul dintr-un repertoriu întreg de mijloace dozate fin şi orchestrate cu maximă măiestrie. Parşiv-seducătoare, dulce-scorpie, capabilă să joace pe câte trei registre simultan, să schiţeze abisuri de cruzime din câte-un colţ de zâmbet, sau labirinturi întregi de viclenie printr-o lucire a ochiului. Nu e un personaj pe care să-l "iubeşti şi urăşti" în acelaşi timp - e o creatură care nu-ţi inspiră decât cea mai viscerală repulsie, şi în acelaşi timp spaima de a fi conştient că, din păcate, poţi fi oricând destul de naiv şi nesocotit pentru a cădea în plasa uneia ca ea. Fiindcă, în fond, toţi suntem oameni - şi nu e om să nu greşească...
Omul care greşeşte aici e tânăra profesoară de desen Sheba Hart, în care Cate Blanchett investeşte nu numai frumuseţea şi atracţia cu care a înzestrat-o Maica Natură în plan vizual, ci şi inteligenţa rafinată a unei actriţe de compoziţie. Ca personaj, Sheba nu e decât una dintre acele fiinţe umane a cărei viaţă a ajuns, printr-o nefericită mixtură de banalitate şi fatalitate, într-un moment de criză: un soţ mult mai bătrân decât ea, un fiu de doisprezece ani suferind de sindromul Down şi o fiică în plin tumult al adolescenţei. Cireaşa pe tort o pune un elev la fel de vampiric şi manipulator, deşi pe alte coordonate, ca Barbara Covett: Steven Connolly (Andrew Simpson), adolescentul de cincisprezece ani ale cărui frustrări, legitime şi proprii vârstei, în fond, se canalizează într-un uluitor instinct al jocului seducţiei. Nici măcar foarte chipeş sau atrăgător fizic, puştiul îşi foloseşte candoarea şi unda de fascinaţie morbidă pentru a specula perfect fisurile din sistemul defensiv al femeii, transformând-o aproape într-o sclavă sexuală - cum am zis, o exploatare similară cu cea din partea bătrânei, dar incidentă pe o altă axă.
Desigur, în jurul acestor personaje gravitează, printr-un sistem de relaţii bine ierarhizat şi coordonat, alte tipuri umane remarcabile: Richard Hart, soţul cumsecade, dar dezarmat (Bill Nighy), cei doi copii cu problemele lor (Juno Temple şi Max Lewis), sau părinţii lui Steven - tatăl, un om simplu, cumsecade şi ineficient, oarecum îngemănat cu Richard (Stephen Kennedy) şi mama, o ţaţă primitivă şi istericoid-scandalagioaică (Drebhle Crotty). Această galerie umană este parcursă de Richard Eyre cu un ochi atent şi pătrunzător, decelând cele mai subtile resorturi ale relaţiilor de dominaţie şi subordonare, de influenţă şi cauzalitate, de tensiuni şi dezvoltări dramatice şi dramaturgice. Fără a fi citit romanul lui Zoe Heller, transpus scenaristic de Patrick Marber, recunosc în viziunea lui Eyre radiografia foarte precisă a unei anumite secţiuni din realitatea omenească: exploatarea sexuală în plan moral, de la amantul profitor, trecând prin voyeusa perversă, pentru a ajunge la fariseismul moralizator al societăţii în ansamblul ei.
E lesne de înţeles, din cele expuse mai sus (iar pe ecran se vede cu ochiul liber) că motorul filmului îl constituie tensiunea extrem de intensă şi dinamică pe care reuşesc s-o creeze între ele Judy Dench şi Cate Blanchett. Regia vădeşte harul destul de rar întâlnit de a şti să se plieze după vibraţia construită la nivel actoricesc, valorificând-o eficient printr-o naraţiune ce urmăreşte mobilitatea personajelor, un decupaj discret insinuant, abil ritmat, şi un montaj ce face să fuzioneze coerent şi firesc planurile narative.
Singura dezamăgire, revendicându-se probabil de la sursa literară, se produce în sfertul final al povestirii, care eşuează în previzibilitate şi didacticism. Rămâne un mister cum şi de ce se sleieşte tocmai momentul culminant, în care Sheba găseşte jurnalul Barbarei şi, descoperindu-i în sfârşit adevărata faţă, se aruncă în mijlocul reporterilor cu caietul în mână - care caiet, salvat cine ştie cum, reapare pe masa din bucătăria babei în secvenţele imediat următoare. Încercând să-mi păstrez echidistanţa, îndrăznesc totuşi să spun că Judy Dench reuşise să creeze un personaj atât de detestabil, încât majoritatea spectatorilor aşteptau, la un prim nivel, un act de justiţie imanentă în final; sau, dacă se opta ca în cazul de faţă pentru soluţia unui rău care rămâne nepedepsit, o asemenea rezolvare necesita articulaţiile abile ale unui fatalism atât de perfid, încât să genereze un sentiment de neputinţă de-a dreptul angoasantă - cum şi sugerează tipul de personaje ca Barbara Covett sau Stephen Connelly. Din păcate, confruntarea explozivă cu presa rămâne nefinalizată, şi tot ceea ce urmează e banal: Sheba e expulzată din învăţământ, condamnată la o sentinţă cu închisoarea sub un an, fără executare, reface punţile cu soţul şi familia, iar Barbara îşi întinde plasa să prindă următoarea victimă - într-o secvenţă finală detaliată chiar prea până-n pânzele albe.
Putem însă trece peste această coborâre a tonusului din ultima parte, pentru a ne hrăni cu morala (deloc moralizatoare, ba chiar dimpotrivă) a restului fabulei, şi cu regalul actoricesc al celor două Doamne. Ba încă, şi poate că acesta e principalul câştig, cu curajul autorilor de a propune, în plin proces de spălare globală a creierilor cu peria "corectitudinii politice" (acum şi de moravuri), o viziune lucidă asupra unei mentalităţi parşive care s-ar simţi cel mai la largul ei într-o lume de eunuci.
22 martie, 2007, h. 01:20-02:34
Bucureşti, România
Willy4k
pe 24 Mai 2010 18:47
Trebuie sa recunosc ca spre deosebire de filmele pe care le-am vazut, acesta are o tema aparte si anume, iubirea interzisa dintre un elev de 15 ani si profesoara lui de literatura.
Datorita problemelor pe care le intampina in casnicie, in viata de zi cu zi si totodata a dificutatilor create de cei doi copii ai sai, Sheba Hart, se refugiaza intr-o aventura imorala de pe urma careia va avea mult de suferit. Incredintarea acestui secret, directoarei colegiului, Barbara Covett, o batrana vicleana, reprezinta o gresala fatala pe care aceasta o face, dar care totodata scoata la iveala un adevar cutremurator.....slabiciunea amoroasa pe care Barbara o are pentru ea si toate siretlicurile pe care aceasta le-a folosit de-alungul timpului pentru a o castiga de partea ei pe Sheba.
pe 21 Iulie 2007 21:56
Filmul este foarte interesant. Dragostea interzisa este descrisa din punctul de vedere al celor ce o traiesc, iar consecintele negative nu sunt trecute cu vederea. Desi vina Batsebai este neindoielnica--cazul amantei lui Ralph in Romania si a femeii Mari Kay Letourneau in SUA o dovedesc cu asupra de masura, filmul o face mai neagra pe Barbara Covett, a carei vina principala in ochii producatorilor pare a fi ca este depasita de depravarea contemporana si incearca din toate puterile sa isi mentina sira spinarii. (E adevarat ca nu reuseste.) As sugera in aceasta directie compararea ticurilor ei faciale cu acelea ale majordomului Stevens din Remains of the Day (rol interpretat de Anthony Hopkins), un personaj fundamental pozitiv si acesta, cu singura vina de a fi fost depasit de evenimente.
Personal, am incercat sa ii gasesc o vine Barbarei, si singura care mi'a venit in minte a fost ca a santajat'o, de fapt, pe frumoasa Batseba, ca daca nu ii devine amanta o va turna pentru legatura ei cu tanarul Steve. Faptul ca tine un jurnal cat de cat amanuntit cu depravarea generala facuta in numele democratiei ("tirania maselor, cum ar fi numit'o contele de Tocqueville) o consider o reactie absolut normala si economica pentru pastrarea sanatatii mintale.
Cel mult a deviat putin, in dezgustul ei de a mai cauta pe cineva cu care sa comunice.
In orice caz, filmul pare foarte cerebral si incitant. Imi pare bine ca l'am vazut. Interesanta ar fi fost o continuare in care sotia adulterina nu ar fi gasit jurnalul si ar fi inceput intradevar, dupa ispasirea pedepsei, o legatura amoroasa--sau de un fel mai asezat, ma rog--cu Barbara. Ar fi devenit ea o scorpie rea si posesiva sau s'ar fi domolit si ar fi comunicat tinerei debusolate un lucru sau doua despre scarnavia acestei lumi?
pe 28 Aprilie 2007 18:39
O femeie lipsita, toata viata, de orice sentimente pentru semenii sai, ajunsa acum batrina,egoista si lipsita de scrupule. O alta, de virsta mijlocie intra, aproape fara sa vrea, in jocul unei dragoste nepermise. Iar cele doua povesti sint legate prin intilnirea dintre cele doua. Un film bun, britanic, in care toate personajele isi fac treaba.
Intre rolul unei regine si cel al unei jigodii, a cistigat Oscarul regina, Judi Dench insa si-a meritat pe deplin nominalizarea.
pe 06 Aprilie 2007 02:43
"SUNTEM LEGATE DE SECRETELE PE CARE LE IMPARTIM"
Un film interesant despre cum o femeie batrina singura si trista cauta un prieten un confident sau cum aflam in finalul filmului... o iubire.O descopera pe Sheba si afindui secretul o expluateaza incetul cu incetul ducind-o pe Sheba la disperare si la pierderea familiei. Judi Dench nu merita nici macar o nominalizare la BAFATA sau la OSCAR pt. ca dupa parerea mea nu a facut un rol extraordinar de mare asa cum nici Cate Blanchet nu merita la fel nominalizarea la OSCAR.
Pentru jocul actritelor 10, pentru subiect 5.
Desi ar putea suna urat, si lui Judy i s-a potrivit rolul. :)) Inca in cazul ei doar pentru ca e o actrita extraordinara.
Un film bun cu o distributie de exceptie, nu ma simt mai „bogata” dupa ce l-am vazut, dar nici nu simt ca mi-am pierdut timpul.
Actrițele sunt magnifice,C.B m-a impresionat prin toată prestația.Un film excelent ce merita văzut dar mai ales înțeles.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
martie 2007
Pe vremea când eram la fel de catolici ca papa, ne ducea mintea să ne bucurăm când peste fiii noştri adolescenţi dădea pleaşca unei iniţieri sexuale sănătoase. Putea fi servitoarea, văduva din vecini, sau vreo internă a casei cu felinar roşu - că o onoare ca aceea de a beneficia de favorurile unei profesoare din liceu, tânără, frumoasă şi rasată pe deasupra, mai rar!
Dar, nu-i aşa, viaţa merge înainte, aşa că-n zilele noastre, nu care cumva să... că Doamne fereşte! Tabloidele-n poartă, justiţia-n sutană, şi ca să le pună capac la toate, nu strică nici o mamă isterică zor-nevoie s-o ia de păr pe mizerabilă, la ea acasă (sau, ca să parafrazăm un alt film conex, "s-o facă ţărancă la ea în curte").
Desigur, când societatea îşi creează (chiar şi din nimicul propriilor prejudecăţi ipocrite) asemenea haznale de gunoi, e inevitabil să apară şi hienele - şi un astfel de specimen este Barbara Covett, admirabil interpretată de Dame Judy Dench în Notes on a Scandal. Individa e pe cât de imposibilă (în principiu), pe atât de credibilă (de fapt). O domnişoară bătrână şi perversă, dezaxată sexual (sugestii de lesbianism refulat - ca să fie totul clar, nu orientarea e problema, ci incapacitatea de a şi-o fi autoacceptat, ducând la acumularea câtorva decenii de tensiuni interioare toxice), complet amorală, cu un instinct vampiric de-a dreptul patologic. Nu exagerăm comparând-o cu un păianjen care toată viaţa aşteaptă să-i pice în plasă muşte fraiere pe care să le devoreze încet şi cu linguriţa - cum dă de înţeles şirul de caiete în care-şi notează cu religiozitate isprăvile, asezonate şi cu fetişurile unor steluţe aurii autocolante. Mai are şi o pisică bătrână, iar când biata vietate e eutanasiată, i se scurtcircuitează sinapsele. Văzând trailerul filmului, m-a dus cu gândul la Lucienne Goldberg, agenta literară de profil psihologic similar care în deceniul trecut a speculat din pură voluptate vicioasă scandalul Lewinsky, amplificându-l şi mai mult. Compoziţia lui Judy Dench, luată la bani mărunţi, confirmă întru totul impresia: da, din nefericire, specia noastră e plină de asemenea paraziţi mintali care trăiesc din exploatarea emoţională a vulnerabilităţilor, angoaselor şi slăbiciunilor altora.
Cum spuneam, Judy Dench îşi construieşte rolul dintr-un repertoriu întreg de mijloace dozate fin şi orchestrate cu maximă măiestrie. Parşiv-seducătoare, dulce-scorpie, capabilă să joace pe câte trei registre simultan, să schiţeze abisuri de cruzime din câte-un colţ de zâmbet, sau labirinturi întregi de viclenie printr-o lucire a ochiului. Nu e un personaj pe care să-l "iubeşti şi urăşti" în acelaşi timp - e o creatură care nu-ţi inspiră decât cea mai viscerală repulsie, şi în acelaşi timp spaima de a fi conştient că, din păcate, poţi fi oricând destul de naiv şi nesocotit pentru a cădea în plasa uneia ca ea. Fiindcă, în fond, toţi suntem oameni - şi nu e om să nu greşească...
Omul care greşeşte aici e tânăra profesoară de desen Sheba Hart, în care Cate Blanchett investeşte nu numai frumuseţea şi atracţia cu care a înzestrat-o Maica Natură în plan vizual, ci şi inteligenţa rafinată a unei actriţe de compoziţie. Ca personaj, Sheba nu e decât una dintre acele fiinţe umane a cărei viaţă a ajuns, printr-o nefericită mixtură de banalitate şi fatalitate, într-un moment de criză: un soţ mult mai bătrân decât ea, un fiu de doisprezece ani suferind de sindromul Down şi o fiică în plin tumult al adolescenţei. Cireaşa pe tort o pune un elev la fel de vampiric şi manipulator, deşi pe alte coordonate, ca Barbara Covett: Steven Connolly (Andrew Simpson), adolescentul de cincisprezece ani ale cărui frustrări, legitime şi proprii vârstei, în fond, se canalizează într-un uluitor instinct al jocului seducţiei. Nici măcar foarte chipeş sau atrăgător fizic, puştiul îşi foloseşte candoarea şi unda de fascinaţie morbidă pentru a specula perfect fisurile din sistemul defensiv al femeii, transformând-o aproape într-o sclavă sexuală - cum am zis, o exploatare similară cu cea din partea bătrânei, dar incidentă pe o altă axă.
Desigur, în jurul acestor personaje gravitează, printr-un sistem de relaţii bine ierarhizat şi coordonat, alte tipuri umane remarcabile: Richard Hart, soţul cumsecade, dar dezarmat (Bill Nighy), cei doi copii cu problemele lor (Juno Temple şi Max Lewis), sau părinţii lui Steven - tatăl, un om simplu, cumsecade şi ineficient, oarecum îngemănat cu Richard (Stephen Kennedy) şi mama, o ţaţă primitivă şi istericoid-scandalagioaică (Drebhle Crotty). Această galerie umană este parcursă de Richard Eyre cu un ochi atent şi pătrunzător, decelând cele mai subtile resorturi ale relaţiilor de dominaţie şi subordonare, de influenţă şi cauzalitate, de tensiuni şi dezvoltări dramatice şi dramaturgice. Fără a fi citit romanul lui Zoe Heller, transpus scenaristic de Patrick Marber, recunosc în viziunea lui Eyre radiografia foarte precisă a unei anumite secţiuni din realitatea omenească: exploatarea sexuală în plan moral, de la amantul profitor, trecând prin voyeusa perversă, pentru a ajunge la fariseismul moralizator al societăţii în ansamblul ei.
E lesne de înţeles, din cele expuse mai sus (iar pe ecran se vede cu ochiul liber) că motorul filmului îl constituie tensiunea extrem de intensă şi dinamică pe care reuşesc s-o creeze între ele Judy Dench şi Cate Blanchett. Regia vădeşte harul destul de rar întâlnit de a şti să se plieze după vibraţia construită la nivel actoricesc, valorificând-o eficient printr-o naraţiune ce urmăreşte mobilitatea personajelor, un decupaj discret insinuant, abil ritmat, şi un montaj ce face să fuzioneze coerent şi firesc planurile narative.
Singura dezamăgire, revendicându-se probabil de la sursa literară, se produce în sfertul final al povestirii, care eşuează în previzibilitate şi didacticism. Rămâne un mister cum şi de ce se sleieşte tocmai momentul culminant, în care Sheba găseşte jurnalul Barbarei şi, descoperindu-i în sfârşit adevărata faţă, se aruncă în mijlocul reporterilor cu caietul în mână - care caiet, salvat cine ştie cum, reapare pe masa din bucătăria babei în secvenţele imediat următoare. Încercând să-mi păstrez echidistanţa, îndrăznesc totuşi să spun că Judy Dench reuşise să creeze un personaj atât de detestabil, încât majoritatea spectatorilor aşteptau, la un prim nivel, un act de justiţie imanentă în final; sau, dacă se opta ca în cazul de faţă pentru soluţia unui rău care rămâne nepedepsit, o asemenea rezolvare necesita articulaţiile abile ale unui fatalism atât de perfid, încât să genereze un sentiment de neputinţă de-a dreptul angoasantă - cum şi sugerează tipul de personaje ca Barbara Covett sau Stephen Connelly. Din păcate, confruntarea explozivă cu presa rămâne nefinalizată, şi tot ceea ce urmează e banal: Sheba e expulzată din învăţământ, condamnată la o sentinţă cu închisoarea sub un an, fără executare, reface punţile cu soţul şi familia, iar Barbara îşi întinde plasa să prindă următoarea victimă - într-o secvenţă finală detaliată chiar prea până-n pânzele albe.
Putem însă trece peste această coborâre a tonusului din ultima parte, pentru a ne hrăni cu morala (deloc moralizatoare, ba chiar dimpotrivă) a restului fabulei, şi cu regalul actoricesc al celor două Doamne. Ba încă, şi poate că acesta e principalul câştig, cu curajul autorilor de a propune, în plin proces de spălare globală a creierilor cu peria "corectitudinii politice" (acum şi de moravuri), o viziune lucidă asupra unei mentalităţi parşive care s-ar simţi cel mai la largul ei într-o lume de eunuci.
22 martie, 2007, h. 01:20-02:34
Bucureşti, România
Datorita problemelor pe care le intampina in casnicie, in viata de zi cu zi si totodata a dificutatilor create de cei doi copii ai sai, Sheba Hart, se refugiaza intr-o aventura imorala de pe urma careia va avea mult de suferit. Incredintarea acestui secret, directoarei colegiului, Barbara Covett, o batrana vicleana, reprezinta o gresala fatala pe care aceasta o face, dar care totodata scoata la iveala un adevar cutremurator.....slabiciunea amoroasa pe care Barbara o are pentru ea si toate siretlicurile pe care aceasta le-a folosit de-alungul timpului pentru a o castiga de partea ei pe Sheba.
Personal, am incercat sa ii gasesc o vine Barbarei, si singura care mi'a venit in minte a fost ca a santajat'o, de fapt, pe frumoasa Batseba, ca daca nu ii devine amanta o va turna pentru legatura ei cu tanarul Steve. Faptul ca tine un jurnal cat de cat amanuntit cu depravarea generala facuta in numele democratiei ("tirania maselor, cum ar fi numit'o contele de Tocqueville) o consider o reactie absolut normala si economica pentru pastrarea sanatatii mintale.
Cel mult a deviat putin, in dezgustul ei de a mai cauta pe cineva cu care sa comunice.
In orice caz, filmul pare foarte cerebral si incitant. Imi pare bine ca l'am vazut. Interesanta ar fi fost o continuare in care sotia adulterina nu ar fi gasit jurnalul si ar fi inceput intradevar, dupa ispasirea pedepsei, o legatura amoroasa--sau de un fel mai asezat, ma rog--cu Barbara. Ar fi devenit ea o scorpie rea si posesiva sau s'ar fi domolit si ar fi comunicat tinerei debusolate un lucru sau doua despre scarnavia acestei lumi?
Intre rolul unei regine si cel al unei jigodii, a cistigat Oscarul regina, Judi Dench insa si-a meritat pe deplin nominalizarea.
Un film interesant despre cum o femeie batrina singura si trista cauta un prieten un confident sau cum aflam in finalul filmului... o iubire.O descopera pe Sheba si afindui secretul o expluateaza incetul cu incetul ducind-o pe Sheba la disperare si la pierderea familiei. Judi Dench nu merita nici macar o nominalizare la BAFATA sau la OSCAR pt. ca dupa parerea mea nu a facut un rol extraordinar de mare asa cum nici Cate Blanchet nu merita la fel nominalizarea la OSCAR.