Părerea criticului
Pe când Federico Fellini turna La voce della luna (1990), trei tineri, promițători scenariști, sunt finaliștii prestigiosului concurs italian de scenarii Solinas și încearcă să pătrundă în lumea filmului; vor afla curând, într-un periplu ce îi face să se întâlnească cu unii dintre greii cinematografiei italiene, că talentul nu este suficient în această industrie...
Într-un periplu greu de urmărit, stufos, descoperim un univers halucinant, indigest, enervant, frustrant şi înălţător: seduce dar și ucide..
Filmul ne duce în inima pulsândă a cinematografiei (în general și a celei italiene în special), arătându-ne rotițele unei industrii pe care nu o cunoaștem decât prin produsele sale finite - filmele - și prin o parte dintre actanți - actorii.
Călcând pe urmele protagoniștilor - naivul Antonino (Mauro Lamantia), exuberantul Luciano (Giovanni Toscano) și nevricoasa Eugenia (Irene Vetere) - într-un periplu greu de urmărit, stufos, descoperim un univers halucinant, indigest, enervant, frustrant şi înălţător: seduce dar și ucide.
Roma e luminoasă, prezentată cu o imagine patinată de solarul regizor toscan Paolo Virzí.
Destul de multe referințe, directe sau indirecte, la personaje reale din cinematografia italiană îl pun la încercare pe spectator; acesta fie va căuta să își amintească cine sunt veteranii filmului italian încă în viață în anul 1990, fie va renunța și nu va rezona la umorul de situație sau de dialoguri: în film apar personajele reale Federico Fellini, Ettore Scola (scenaristul și/sau regizorul unor filme precum Una giornata particolare, 1977, Passione d'amore, 1981, Le bal, 1983 etc), Furio Scarpelli (nominalizat la Oscar pentru Il postino, 1994, Casanova '70, 1965 și I compagni, 1963), alături de personaje fictive.
Filmul propune totodată și o intrigă polițistă, cei trei scenariști fiind suspecții principali în uciderea producătorului Leandro Saponaro (Giancarlo Giannini), găsit mort în apele Tibrului.
Paolo Virzí este scenarist, regizor și producător, considerat principalul moștenitor și inovator al comediei italiene. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Il capitale umano” (2013) „La Pazza Gioia” (2016) și „The Leisure Seeker” (2017).
Într-un periplu greu de urmărit, stufos, descoperim un univers halucinant, indigest, enervant, frustrant şi înălţător: seduce dar și ucide..
Filmul ne duce în inima pulsândă a cinematografiei (în general și a celei italiene în special), arătându-ne rotițele unei industrii pe care nu o cunoaștem decât prin produsele sale finite - filmele - și prin o parte dintre actanți - actorii.
Călcând pe urmele protagoniștilor - naivul Antonino (Mauro Lamantia), exuberantul Luciano (Giovanni Toscano) și nevricoasa Eugenia (Irene Vetere) - într-un periplu greu de urmărit, stufos, descoperim un univers halucinant, indigest, enervant, frustrant şi înălţător: seduce dar și ucide.
Roma e luminoasă, prezentată cu o imagine patinată de solarul regizor toscan Paolo Virzí.
Destul de multe referințe, directe sau indirecte, la personaje reale din cinematografia italiană îl pun la încercare pe spectator; acesta fie va căuta să își amintească cine sunt veteranii filmului italian încă în viață în anul 1990, fie va renunța și nu va rezona la umorul de situație sau de dialoguri: în film apar personajele reale Federico Fellini, Ettore Scola (scenaristul și/sau regizorul unor filme precum Una giornata particolare, 1977, Passione d'amore, 1981, Le bal, 1983 etc), Furio Scarpelli (nominalizat la Oscar pentru Il postino, 1994, Casanova '70, 1965 și I compagni, 1963), alături de personaje fictive.
Filmul propune totodată și o intrigă polițistă, cei trei scenariști fiind suspecții principali în uciderea producătorului Leandro Saponaro (Giancarlo Giannini), găsit mort în apele Tibrului.
Paolo Virzí este scenarist, regizor și producător, considerat principalul moștenitor și inovator al comediei italiene. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Il capitale umano” (2013) „La Pazza Gioia” (2016) și „The Leisure Seeker” (2017).
