Noaptea târziu. O stradă pustie din Londra. Un bărbat observă o lumină rătăcitoare la ferestrele unei case pusă în vânzare așa că intră pentru a vedea ce se întâmplă. Numărul musafirilor crește din ce în ce mai mult, de parcă aici și-ar fi dat întâlnire Ali Baba cu cei 40 de hoți. Aflăm cât de curând că aceasta este o casă de întâlnire a unei bande de spărgători.
Încă de la primele cadre spectatorii au ocazia să remarce mâna de maestru a lui Hitchcock ce construiește suspansul, folosind lumina, întunericul, umbrele, sunetele sinistre (scârțâitul ușilor și scărilor vechi, duduitul trenului ce trece pe sub casă, pași nevăzuți și abia simțiți), mișcările pe orizontală și verticală; există, de asemenea, lupte corp la corp, împușcături, răsturnări numeroase de situații plasate la momentul oportun. Ai putea spune că filmul este captivant și valoros, dar nu-i așa, ba chiar dimpotrivă.
Ce nu merge? Povestea este implauzibilă și confuză ceva de speriat. Identitatea personajelor se schimbă de mai multe ori în cursul acțiunii, iar vestimentația și fizionomia asemănătoare adâncește haosul. Practic ajungi la un moment dat să nu mai distingi personajele nici fizic (deoarece mai multe personaje seamănă unele cu altele) și nici după nume (numele Sheldrake și Barton trec pe la cel puțin trei persoane, fiecare pretinzând în anumite momente că se numește astfel). A fost nevoie să vizionez filmul de trei ori pentru a înțelege acțiunea, dar nici așa nu am ajuns să fiu lămurit.
În concluzie, ”Number Seventeen” este un film realizat profesionist din punct de vedere tehnic, dar practic neinteligibil. Rămâi cu o durere de cap la finalul vizionării, din cauza acțiunii confuze.
alex_il_fenomeno
pe 27 August 2012 15:09
un film noir remarcabil , unul dintre cele mai bune pe care le-am urmarit din partea lui Hitchcock , cu atat mai mult cu cat nu era asa renumit ca altele si nu stiam la ce sa ma astept ... O atmosfera geniala , intrarea personajelor in scena , misterul din jurul acestora , precum si suspansul creat de aparitia altora noi , precum si talentul actorilor , ce au schimbat fata acestui film caruia pot spune ca nu i-a lipsit absolut nimic ! ei bine , poate o durata putin mai consistenta , dar merge si asa . il recomand cu mare placere pentru cel putin o vizionare .
Încă de la primele cadre spectatorii au ocazia să remarce mâna de maestru a lui Hitchcock ce construiește suspansul, folosind lumina, întunericul, umbrele, sunetele sinistre (scârțâitul ușilor și scărilor vechi, duduitul trenului ce trece pe sub casă, pași nevăzuți și abia simțiți), mișcările pe orizontală și verticală; există, de asemenea, lupte corp la corp, împușcături, răsturnări numeroase de situații plasate la momentul oportun. Ai putea spune că filmul este captivant și valoros, dar nu-i așa, ba chiar dimpotrivă.
Ce nu merge? Povestea este implauzibilă și confuză ceva de speriat. Identitatea personajelor se schimbă de mai multe ori în cursul acțiunii, iar vestimentația și fizionomia asemănătoare adâncește haosul. Practic ajungi la un moment dat să nu mai distingi personajele nici fizic (deoarece mai multe personaje seamănă unele cu altele) și nici după nume (numele Sheldrake și Barton trec pe la cel puțin trei persoane, fiecare pretinzând în anumite momente că se numește astfel). A fost nevoie să vizionez filmul de trei ori pentru a înțelege acțiunea, dar nici așa nu am ajuns să fiu lămurit.
În concluzie, ”Number Seventeen” este un film realizat profesionist din punct de vedere tehnic, dar practic neinteligibil. Rămâi cu o durere de cap la finalul vizionării, din cauza acțiunii confuze.