Părerea criticului
"Nuntă în Basarabia" - Ideea scuză mijloacele
Dar... care-i ideea?
NOTĂ: Întrucât editorul de texte al acestei secţiuni din site nu conţine italice, iar în analiza de mai jos le-am folosit de foarte multe ori pentru sublinieri necesare bunei receptări a argumentaţiei, recomand lectura cronicii şi pe forum, unde le-am putut menţine:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1516886#post1516886
Aberaţia geopolitică numită "Republica Moldova", ale cărei origini istorice mai mult decât dubioase sunt prea cunoscute ca să le reluăm aici, şi relaţia ei bizară cu patria din care a fost smulsă, au făcut şi încă vor mai face subiectul multor scrieri şi filme (de ficţiune sau nu). E firesc - soarta ingrată a Basarabiei noastre conţine toate elementele de generalitate şi individualitate proprii unei sinteze organice în categoria estetică fundamentală a particularului. Poate că cele mai ofertante la nivel moral sunt tocmai reperele identităţii naţionale false şi schizofrenice a românilor de peste Prut, după aproape şapte decenii în care ruşii s-au străduit să-i înstrăineze de ei înşişi - căci, cum ştim, orice film porneşte de la un conflict: fără conflict, nu avem acţiune; fără acţiune, nu avem poveste; fără poveste, nu avem scenariu - şi fără scenariu, de unde-atâta film?
Conflictul schismei identitare a Basarabiei e plasat, evident, între esenţa lor românească şi influenţa alienantă rusească. Poate fi dezvoltat atât la nivel noologic, prilejuind filme de introspecţie şi analiză, cât şi în plan pragmatic, pe direcţia evoluţiilor politice, economice, infracţionale, migraţioniste, etc. Ce mai film ar scoate Bergman despre dualitatea personalităţii basarabenilor - sau cum ar mai diseca Gavras evenimentele din aprilie 2009, de la A la Z...! ...Dar, de vreme ce noi chiar nu avem omologi ai acestor mari cineaşti cu adevărat unici, ne rămân la dispoziţie variantele intermediare - inclusiv în sfera documentarului de artă, dominat fără dubii de magistralul "Podul de flori" al lui Thomas Ciulei.
Conform unui trist truism, cel mai la îndemână stau întotdeauna clişeele, dintre care se disting fatalmente clişeele-clişeelor - în frunte cu infamele imagini ale rakeţilor şi curvelor, exploatate până la suprasaturaţie, de la abordări totuşi decente şi de bun gust, ca în "Filantropica" şi "Schimb valutar", până la măscări ale coproculturii gen "Azucena" ori "Poker". În configuraţia astfel definită, "Nuntă în Basarabia" se situează cam la mijloc, având nobila intenţie de a trata tema obiectiv, documentat şi într-o cheie umană empatică, dar şi, din păcate, prea puţină pricepere în a evita complet capcanele subiectului, ducându-şi proiectul la îndeplinire...
...Un moment! Un moment, că am ajuns la un punct nevralgic! Ce concepte am subliniat în fraza de mai sus? "Tema" şi "subiectul", da? Ia să vedem, le putem defini?
Putem - cu condiţia să ştim cum se definesc (lucru de care, din păcate, sunt capabili anormal de puţini cineaşti români). Fraţi moldoveni (şi munteni, şi ardeleni, şi olteni, şi etc.), reţineţi, că nu-i greu:
Tema unui film răspunde la întrebarea: "despre ce vorbeşte filmul?" - şi se exprimă într-un format de tip titlu. În cazul de faţă: asemănările şi deosebirile culturale şi umane care complică unirea Basarabiei cu România.
Subiectul răspunde la întrebarea: "cum vorbeşte filmul despre acea temă?" - şi se formulează ca o descriere succintă, într-o singură frază (predicativă sau eliptică), a contextului şi a acţiunii. Aici: nunta unui muntean cu o basarabeancă, reluată la Chişinău pentru familia miresei, sub pretexte tradiţionaliste care de fapt ascund interese pecuniare.
...Şi ideea?
Ideea, domnilor, răspunde la întrebarea: "ce anume spune filmul (prin intermediul subiectului) despre tema abordată?" (Într-un limbaj mai didactic, e numită şi "mesaj" - termen pe care prefer să-l evit, pentru conotaţiile lui uneori prea moralizatoare.) Ideea se comunică sub forma unui enunţ predicativ explicit, care trebuie să conţină şi un factor adversativ sau paradoxal (în lipsa căruia, încă nu e idee, ci doar truism). Ideea filmului "Nuntă în Basarabia" ar putea fi - la cel mai simplu nivel: "Orice nuntă din interes e compromisă din start"; sau, printr-o dezvoltare mai concretă: "Cupiditatea e marea piedică din calea Unirii."
De ce am zis că aceasta "ar putea fi" ideea filmului?
Răspunsul e trist.
După proiecţia în avanpremieră din seara de deschidere a festivalului Timi-Short, când a început scurta sesiune de întrebări-şi-răspunsuri în faţa publicului adunat în Piaţa Unirii, le-am adresat autorilor Nap Toader (scenarist şi regisor), Dan Raţiu şi Copel Moscu (producători), tocmai această întrebare: care e ideea filmului? (După o introducere diplomatic-ajutătoare în care definisem, conform celor de mai sus, tema şi subiectul.) Mi-au vorbit despre patriotism, despre idealul naţional, despre sentimentele ce ne animă, până când, într-un târziu, Nap s-a încumetat să încerce a defini ideea ca fiind "iertarea"... Da, iertarea este una dintre temele adiacente abordate - da' ce ne facem, că temele şi ideile sunt lucruri total diferite...?
Totuşi, înţelegând, sper, intenţia autorului, cred că i-aş putea-o organiza într-un format corect, enunţând ideea sub forma: "Câtă vreme nu vom avea puterea de a ierta, Unirea nu va fi posibilă." Alăturând această posibilă idee celei pe care am identificat-o anterior, aş putea spune: "Cupiditatea şi ranchiuna sunt marile piedici din calea Unirii" - astfel, ajungând la o idee mai bogată şi mai complexă. Adică, primul pas spre realizarea unui film - căci, unde nu e idee, nu e film; e doar peliculă.
Şi... cum spuneam mai sus? Aia cu: "ca să avem un film, e nevoie de senariu; scenariul nu poate exista fără acţiune; acţiunea nu ia naştere fără conflict... iar conflictul are nevoie de personaje.
Aici e-aici. Personajele. După absenţa unei idei clar definite, ele constituie cel de-al doilea punct nevralgic al filmului, la nivel de pornire. Nu numai că sunt concepute schematic şi superficial, fără pic de profunzime şi abia manifestând unele elemente de originalitate căutată, din dorinţa (legitimă, dar neîmplinită) de a evita banalitatea, dar cel mai grav e că pur şi simplu rămân încremenite în proiect: nu reacţionează cu adevărat la nimic din ceea ce se întâmplă în jur (decât, cel mult, la nivel de comentariu), nu evoluează nici cu un pas, nu parcurg nici cele mai mici schimbări. Să nu fi cunoscut autorii (şi mai ales Copel Moscu, care e un profesionist pe cât de venerabil, pe atât de onorabil, al artei filmului), regula de bază care spune că personajul de la sfârşitul unui film nu trebuie cu nici un chip să fie acelaşi cu cel de la început? Sau, poate, au uitat...?
Fixitatea caracterologică merge mână în mână cu lipsa de dinamism interior al scenariului. Organizat, nu fără un vădit simţ al echilibrului, în trei segmente (drumul spre Chişinău, pregătirea nunţii şi masa propriu-zisă), filmul nu se mişcă decât în straturile sale exterioare: anecdotice, imagistice şi de montaj - "foarfeca" nervoasă a Corinei Stavilă dregând multe busuioace cvasi-compromise din start sau măcar pe parcurs (în tandem cu texturarea şi accelerarea imaginii în câteva secvenţe gen video-clip, dintre care prima, rezumând ritualul schimbării roţilor de tren pentru căile ferate foste sovietice, cu ecartamentul lor crăcănat, are marele merit de a ne arăta ce şi cum; celelalte, inclusiv un panoramic de pliant turistic al statuii lui Ştefan cel Mare, sunt la fel de gratuite, dar nu şi la fel de inedite, atingând o stare de leit-motiv stilistic abuziv). Singura evoluţie dramaturgică pe care o putem urmări este, mai mult sau mai puţin, dezvăluirea graduale a dedesubturilor pecuniare - dar problema e că aceasta se desfăşoară strict în raport cu spectatorul: în ceea ce priveşte personajele, ele ştiu de mult totul şi oricum asta nu le afectează cu nimic.
Se remarcă, mai ales prin valenţele sale pedagogice, ciclul închis al lăudabilei tentative de a repune în drepturi universul tradiţiilor moldoveneşti de peste Prut, din nou ca o reprezentare a dualităţii dintre identitatea naţională şi coruperea de sorginte slavă - iar în acest sens, episodul nunţii conţine câteva secvenţe semnificative. Necazul e că, lăsându-le la un nivel strict expozitiv, de elemente ale unui decor contemporan în care se îmbină afecţiunea şi satira, tratate în pas alergător cu sclipiciuri, filmul sfârşeşte prin a le propulsa îndărăt tocmai în zona poncifelor kitsch pe care se străduise să le ocolească.
Dincolo de toate aceste bune intenţii mai mult sau mai puţin pornite pe calea realizării, filmul mai are totuşi meritul câtorva momente destul de hazlii şi al unei naraţiuni alerte şi nervoase, compensând pe cât posibil imobilismul dramaturgic. Despre actori, numai de bine: nu sunt neapărat buni sau răi - sunt acolo, şi cam atât. Şi, în orice caz, ca să tragem linie, nu putem ignora faptul că "Nuntă în Basarabia" are două niveluri de percepţie. Dacă privitorilor avizaţi le spune anumite lucruri (expuse, în linii mari, pe parcursul analizei de mai sus), majorităţii spectatorilor le va transmite un cu totul alt mesaj, mai simplu şi mai onest - după cum a dovedit-o şi atmosfera festivistă a receptării sale la Timişoara.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 Mai, 2010, h. 12:00-14:25
Bucureşti, România
Dar... care-i ideea?
NOTĂ: Întrucât editorul de texte al acestei secţiuni din site nu conţine italice, iar în analiza de mai jos le-am folosit de foarte multe ori pentru sublinieri necesare bunei receptări a argumentaţiei, recomand lectura cronicii şi pe forum, unde le-am putut menţine:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1516886#post1516886
Aberaţia geopolitică numită "Republica Moldova", ale cărei origini istorice mai mult decât dubioase sunt prea cunoscute ca să le reluăm aici, şi relaţia ei bizară cu patria din care a fost smulsă, au făcut şi încă vor mai face subiectul multor scrieri şi filme (de ficţiune sau nu). E firesc - soarta ingrată a Basarabiei noastre conţine toate elementele de generalitate şi individualitate proprii unei sinteze organice în categoria estetică fundamentală a particularului. Poate că cele mai ofertante la nivel moral sunt tocmai reperele identităţii naţionale false şi schizofrenice a românilor de peste Prut, după aproape şapte decenii în care ruşii s-au străduit să-i înstrăineze de ei înşişi - căci, cum ştim, orice film porneşte de la un conflict: fără conflict, nu avem acţiune; fără acţiune, nu avem poveste; fără poveste, nu avem scenariu - şi fără scenariu, de unde-atâta film?
Conflictul schismei identitare a Basarabiei e plasat, evident, între esenţa lor românească şi influenţa alienantă rusească. Poate fi dezvoltat atât la nivel noologic, prilejuind filme de introspecţie şi analiză, cât şi în plan pragmatic, pe direcţia evoluţiilor politice, economice, infracţionale, migraţioniste, etc. Ce mai film ar scoate Bergman despre dualitatea personalităţii basarabenilor - sau cum ar mai diseca Gavras evenimentele din aprilie 2009, de la A la Z...! ...Dar, de vreme ce noi chiar nu avem omologi ai acestor mari cineaşti cu adevărat unici, ne rămân la dispoziţie variantele intermediare - inclusiv în sfera documentarului de artă, dominat fără dubii de magistralul "Podul de flori" al lui Thomas Ciulei.
Conform unui trist truism, cel mai la îndemână stau întotdeauna clişeele, dintre care se disting fatalmente clişeele-clişeelor - în frunte cu infamele imagini ale rakeţilor şi curvelor, exploatate până la suprasaturaţie, de la abordări totuşi decente şi de bun gust, ca în "Filantropica" şi "Schimb valutar", până la măscări ale coproculturii gen "Azucena" ori "Poker". În configuraţia astfel definită, "Nuntă în Basarabia" se situează cam la mijloc, având nobila intenţie de a trata tema obiectiv, documentat şi într-o cheie umană empatică, dar şi, din păcate, prea puţină pricepere în a evita complet capcanele subiectului, ducându-şi proiectul la îndeplinire...
...Un moment! Un moment, că am ajuns la un punct nevralgic! Ce concepte am subliniat în fraza de mai sus? "Tema" şi "subiectul", da? Ia să vedem, le putem defini?
Putem - cu condiţia să ştim cum se definesc (lucru de care, din păcate, sunt capabili anormal de puţini cineaşti români). Fraţi moldoveni (şi munteni, şi ardeleni, şi olteni, şi etc.), reţineţi, că nu-i greu:
Tema unui film răspunde la întrebarea: "despre ce vorbeşte filmul?" - şi se exprimă într-un format de tip titlu. În cazul de faţă: asemănările şi deosebirile culturale şi umane care complică unirea Basarabiei cu România.
Subiectul răspunde la întrebarea: "cum vorbeşte filmul despre acea temă?" - şi se formulează ca o descriere succintă, într-o singură frază (predicativă sau eliptică), a contextului şi a acţiunii. Aici: nunta unui muntean cu o basarabeancă, reluată la Chişinău pentru familia miresei, sub pretexte tradiţionaliste care de fapt ascund interese pecuniare.
...Şi ideea?
Ideea, domnilor, răspunde la întrebarea: "ce anume spune filmul (prin intermediul subiectului) despre tema abordată?" (Într-un limbaj mai didactic, e numită şi "mesaj" - termen pe care prefer să-l evit, pentru conotaţiile lui uneori prea moralizatoare.) Ideea se comunică sub forma unui enunţ predicativ explicit, care trebuie să conţină şi un factor adversativ sau paradoxal (în lipsa căruia, încă nu e idee, ci doar truism). Ideea filmului "Nuntă în Basarabia" ar putea fi - la cel mai simplu nivel: "Orice nuntă din interes e compromisă din start"; sau, printr-o dezvoltare mai concretă: "Cupiditatea e marea piedică din calea Unirii."
De ce am zis că aceasta "ar putea fi" ideea filmului?
Răspunsul e trist.
După proiecţia în avanpremieră din seara de deschidere a festivalului Timi-Short, când a început scurta sesiune de întrebări-şi-răspunsuri în faţa publicului adunat în Piaţa Unirii, le-am adresat autorilor Nap Toader (scenarist şi regisor), Dan Raţiu şi Copel Moscu (producători), tocmai această întrebare: care e ideea filmului? (După o introducere diplomatic-ajutătoare în care definisem, conform celor de mai sus, tema şi subiectul.) Mi-au vorbit despre patriotism, despre idealul naţional, despre sentimentele ce ne animă, până când, într-un târziu, Nap s-a încumetat să încerce a defini ideea ca fiind "iertarea"... Da, iertarea este una dintre temele adiacente abordate - da' ce ne facem, că temele şi ideile sunt lucruri total diferite...?
Totuşi, înţelegând, sper, intenţia autorului, cred că i-aş putea-o organiza într-un format corect, enunţând ideea sub forma: "Câtă vreme nu vom avea puterea de a ierta, Unirea nu va fi posibilă." Alăturând această posibilă idee celei pe care am identificat-o anterior, aş putea spune: "Cupiditatea şi ranchiuna sunt marile piedici din calea Unirii" - astfel, ajungând la o idee mai bogată şi mai complexă. Adică, primul pas spre realizarea unui film - căci, unde nu e idee, nu e film; e doar peliculă.
Şi... cum spuneam mai sus? Aia cu: "ca să avem un film, e nevoie de senariu; scenariul nu poate exista fără acţiune; acţiunea nu ia naştere fără conflict... iar conflictul are nevoie de personaje.
Aici e-aici. Personajele. După absenţa unei idei clar definite, ele constituie cel de-al doilea punct nevralgic al filmului, la nivel de pornire. Nu numai că sunt concepute schematic şi superficial, fără pic de profunzime şi abia manifestând unele elemente de originalitate căutată, din dorinţa (legitimă, dar neîmplinită) de a evita banalitatea, dar cel mai grav e că pur şi simplu rămân încremenite în proiect: nu reacţionează cu adevărat la nimic din ceea ce se întâmplă în jur (decât, cel mult, la nivel de comentariu), nu evoluează nici cu un pas, nu parcurg nici cele mai mici schimbări. Să nu fi cunoscut autorii (şi mai ales Copel Moscu, care e un profesionist pe cât de venerabil, pe atât de onorabil, al artei filmului), regula de bază care spune că personajul de la sfârşitul unui film nu trebuie cu nici un chip să fie acelaşi cu cel de la început? Sau, poate, au uitat...?
Fixitatea caracterologică merge mână în mână cu lipsa de dinamism interior al scenariului. Organizat, nu fără un vădit simţ al echilibrului, în trei segmente (drumul spre Chişinău, pregătirea nunţii şi masa propriu-zisă), filmul nu se mişcă decât în straturile sale exterioare: anecdotice, imagistice şi de montaj - "foarfeca" nervoasă a Corinei Stavilă dregând multe busuioace cvasi-compromise din start sau măcar pe parcurs (în tandem cu texturarea şi accelerarea imaginii în câteva secvenţe gen video-clip, dintre care prima, rezumând ritualul schimbării roţilor de tren pentru căile ferate foste sovietice, cu ecartamentul lor crăcănat, are marele merit de a ne arăta ce şi cum; celelalte, inclusiv un panoramic de pliant turistic al statuii lui Ştefan cel Mare, sunt la fel de gratuite, dar nu şi la fel de inedite, atingând o stare de leit-motiv stilistic abuziv). Singura evoluţie dramaturgică pe care o putem urmări este, mai mult sau mai puţin, dezvăluirea graduale a dedesubturilor pecuniare - dar problema e că aceasta se desfăşoară strict în raport cu spectatorul: în ceea ce priveşte personajele, ele ştiu de mult totul şi oricum asta nu le afectează cu nimic.
Se remarcă, mai ales prin valenţele sale pedagogice, ciclul închis al lăudabilei tentative de a repune în drepturi universul tradiţiilor moldoveneşti de peste Prut, din nou ca o reprezentare a dualităţii dintre identitatea naţională şi coruperea de sorginte slavă - iar în acest sens, episodul nunţii conţine câteva secvenţe semnificative. Necazul e că, lăsându-le la un nivel strict expozitiv, de elemente ale unui decor contemporan în care se îmbină afecţiunea şi satira, tratate în pas alergător cu sclipiciuri, filmul sfârşeşte prin a le propulsa îndărăt tocmai în zona poncifelor kitsch pe care se străduise să le ocolească.
Dincolo de toate aceste bune intenţii mai mult sau mai puţin pornite pe calea realizării, filmul mai are totuşi meritul câtorva momente destul de hazlii şi al unei naraţiuni alerte şi nervoase, compensând pe cât posibil imobilismul dramaturgic. Despre actori, numai de bine: nu sunt neapărat buni sau răi - sunt acolo, şi cam atât. Şi, în orice caz, ca să tragem linie, nu putem ignora faptul că "Nuntă în Basarabia" are două niveluri de percepţie. Dacă privitorilor avizaţi le spune anumite lucruri (expuse, în linii mari, pe parcursul analizei de mai sus), majorităţii spectatorilor le va transmite un cu totul alt mesaj, mai simplu şi mai onest - după cum a dovedit-o şi atmosfera festivistă a receptării sale la Timişoara.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 Mai, 2010, h. 12:00-14:25
Bucureşti, România
