Nuremberg (2025)

Nuremberg (2025) – Răul nu are chip monstruos. Are chip uman.

Filmul care refuză confortul moral !

Nuremberg (2025), al doilea film regizat de James Vanderbilt, este genul de producție care nu te lasă să te ascunzi în spatele unei indignări comode. Nu este un film despre „monștri”, nici despre istoria mare în sens clasic, triumfalist. Este un film despre normalitatea răului, despre cât de subțire este linia dintre civilizație și barbarie și despre cât de fragilă este ideea noastră de superioritate morală. Premiat la San Sebastián, filmul alege o perspectivă neașteptată: nu sala de judecată, nu verdictul, nu marile discursuri, ci mintea. Mai exact, mintea celor care au făcut posibilă catastrofa. Prin ochii psihiatrului american Douglas Kelley (Rami Malek), suntem invitați să asistăm nu doar la un proces istoric, ci la o confruntare profund inconfortabilă: aceea dintre dorința de a explica răul și imposibilitatea de a-l izola într-o categorie „non-umană”.

Duelul central: Kelley vs. Göring – fascinație, narcisism, manipulare

Relația dintre Douglas Kelley și Hermann Göring (Russell Crowe) este inima filmului. Nu e o relație de putere simplă, ci una fluidă, ambiguă, aproape perversă. Göring nu este prezentat ca o fiară urlătoare, ci ca un narcisist extrem de inteligent, cultivat, ironic, perfect conștient de efectul său asupra celorlalți. Kelley pornește cu iluzia controlului: el este medicul, omul rațiunii, cel care „vede” dincolo de mască. Însă, pe măsură ce dialogurile avansează, devine limpede că Göring conduce jocul psihologic. Nu se apără – își construiește o realitate alternativă în care vinovăția nu există, iar responsabilitatea se dizolvă în „ordine”, „context” și „loialitate”. Aceasta este poate cea mai tulburătoare idee a filmului: ???? nu există un marker psihiatric clar al criminalului de masă. Nimic nu îi separă structural pe acești oameni de „omul obișnuit”.

Hermann Göring – portret biografic al unui arhitect al sistemului nazist

Pentru a înțelege miza filmului, trebuie înțeles personajul istoric. Hermann Göring nu a fost un executant. A fost unul dintre pilonii regimului nazist: fondator al Gestapo, comandant suprem al Luftwaffe, principal responsabil pentru „Soluția Finală” în faza sa administrativă, mâna dreaptă a lui Hitler ani la rând. Veteran al Primului Război Mondial, erou decorat, Göring a întruchipat perfect fuziunea dintre elitism, oportunism și ideologie. A știut să se adapteze, să se reinventeze și să exploateze resentimentele colective ale Germaniei post-Versailles. În film, Crowe îl joacă cu o sobrietate neliniștitoare: un om care nu urlă, nu imploră, nu se dezintegrează. Un om care nu se vede pe sine ca fiind rău. Tocmai de aceea este atât de periculos.

Procesul de la Nuremberg – ce a fost și de ce contează și azi !

Procesul de la Nuremberg (1945–1946) a fost un moment fondator al justiției internaționale. Pentru prima dată: indivizi au fost judecați pentru crime împotriva umanității,
„am executat ordine” nu a mai fost acceptat ca apărare absolută, s-a afirmat ideea responsabilității personale în fața dreptului internațional. Filmul înțelege bine acest lucru, dar nu îl transformă în spectacol juridic. Accentul cade pe fragilitatea actului de justiție: pe riscul ca procesul să fie perceput drept „justiția învingătorului”, pe presiunea politică și pe nevoia disperată de legitimitate morală. Privit azi, Nuremberg rămâne un reper, dar și o întrebare deschisă:
???? poate justiția să repare cu adevărat răul radical?
???? sau doar să traseze o limită simbolică, necesară, dar insuficientă?

De unde vine ura? Rădăcinile antisemitismului nazist

Unul dintre cele mai importante capitole – și rareori abordat cu seriozitate în cinema – este originea urii, nu doar manifestarea ei. Antisemitismul nazist nu apare din neant. El este rezultatul unui amestec toxic: antisemitism european vechi de secole (religios, economic, cultural),
teorii pseudo-științifice rasiale din secolul XIX, trauma colectivă a înfrângerii Germaniei în Primul Război Mondial,
nevoia unui țap ispășitor pentru colaps economic și identitar. Evreul devine „Celălalt absolut”: responsabil pentru tot ce merge prost, suficient de diferit pentru a fi demonizat, suficient de integrat pentru a fi invidiat. Procesul este gradual, birocratic, aproape banal – exact asta îl face posibil. Filmul sugerează, fără a preda lecții, că genocidul nu începe cu lagărele, ci cu discursul, cu de-umanizarea lentă, cu acceptarea ideii că un grup poate fi redus la o abstracție.

Estetică, simboluri și detalii care contează

Cromatica cenușie, imaginile de arhivă, textele explicative – toate lucrează în favoarea realismului. Nimic nu este stilizat excesiv. Muzica (inclusiv Chopin) creează contraste subtile, aproape ironice, între rafinament cultural și barbarie morală. Motivul recurent al trucurilor de magie este una dintre cele mai inteligente alegeri ale filmului. Metafora este limpede: ???? realitatea este ceea ce alegem să vedem, iar vinovăția poate „dispărea” dacă toți suntem dispuși să privim în direcția greșită.

Un film necesar, incomod, matur

Nuremberg nu este un film ușor și nu este un film „plăcut”. Este însă un film necesar, care refuză explicațiile simple și confortul moral. Cea mai tulburătoare idee rămâne aceasta: ???? răul nu este excepția, ci o posibilitate permanentă a naturii umane. Și poate tocmai de aceea justiția – imperfectă, limitată, incompletă – rămâne singura noastră speranță.

Post-scriptum : Poate cel mai greu lucru la Nuremberg nu este ce arată, ci ce refuză să arate. Nu există explozii emoționale, nu există izbucniri isterice, nu există acel moment clar în care poți spune: aici începe răul. Totul este liniștit, rațional, politicos. Exact asta sperie. M-am surprins gândindu-mă că adevărata oroare nu stă în crimele în sine – pe acelea le știm, le-am văzut, le-am documentat obsesiv – ci în felul în care ele au putut deveni normale. Administrative. Discutabile. Negociabile. Göring nu este înfricoșător pentru că este crud, ci pentru că este coerent. Pentru că are argumente. Pentru că, în mintea lui, nu a făcut nimic „greșit”. Iar Kelley – omul „bun”, „luminat”, „moral” – ajunge să fie sedus, provocat, destabilizat. Nu pentru că este slab, ci pentru că este uman. Și poate aici e marea lecție incomodă a filmului: ???? nu există vaccin moral împotriva răului. Există doar vigilență, memorie și justiție – imperfectă, tardivă, dar absolut necesară.
Nuremberg nu m-a făcut să plâng. M-a făcut să tac. Și să mă întreb cât de ușor ne-am convinge, fiecare dintre noi, că „moneda” este în mâna dreaptă… dacă cineva suficient de inteligent ne-ar spune-o cu destulă convingere. Iar poate asta e cea mai grea moștenire a procesului de la Nuremberg: nu verdictul, ci obligația de a nu mai spune niciodată „nu ni s-ar putea întâmpla nouă”.

Rating by Laura Hărăbor ⭐ 9 / 10 – obligatoriu de văzut

Un film care nu te ia de mână, nu te strivește emoțional, nu te manipulează, dar îți mută liniștea din loc. Un film care are încredere în inteligența ta și în capacitatea ta de a suporta întrebări fără răspuns simplu. Iar interpretarea lui Russell Crowe… da, acolo e „WoW”-ul care rămâne.

Incearca sa scoata in evidenta cateva dileme de moralitate, comportament, in jurul idei de ce este capabila fiinta umana sa faca si mai important cum oferi aceasta expunere a evenimentelor in masa. Te tine captivat pana la final si apoi sa te intrebi ca astfel de lucruri nu sunt specifice si se pot intampla oriunde.

Nu m-a impresionat cu nimic deosebit filmul, scenariul a fost la pamant iar Rami Malek parca nu are ce cauta in acest rol. Nota pe care o acord este doar opinia mea pt un film de la care aveam asteptari mult mai mari.

Despre istoria mizeriei naziste într-un scenariu bunicel. Poate, unele lucruri prea naiv povestite sau cu exagerări evenimente. Dar jocul actorilor este minunat și aceasta suplinește unele mici defecte. Merită văzut!

Intotdeauna invingatorii aleg cum e scrisa istoria. Un film bine realizat, cu prestatii bune spre foarte bune ale actorilor si cam atat. Procesul de la Nurnberg a fost o sarada pana la urma, doar cativa declarati responsabili, vinovati si pedepsiti. Multi dintre cei care au comis efectiv atrocitatile au trait bine mersi, unii fugind prin America de Sud iar altii cooptati de SUA si URSS pt nivelul de inteligenta; latura lor psihopata fiind pusa in plan secundar. Multe progrese in medicina si alte domenii au plecat de la caile lor neortodoxe si mana libera pe care au avut-o in Germania nazista.
Ma intreb cate milioane au murit dupa pe tot Globul in timpul Razboiului Rece cand SUA au sustinut numeroase dictaturi pt a sufoca expansiunea comunismului ? Si in aroganta lor molipsitoare mai fac un film despre Holocaust si ne indeamna pe noi sa ne cautam busola morala. Ca sa nu mai vorbesc de atatea cazuri de corporatii care au dus la alte multe milioane de victime prin cercetari secrete si poluarea mediului; doar ca in cazul lor a fost gasit mereu un tap ispasitor si mici pedepse au fost aplicate (cateva sute de milioane, hai sa ziecem miliarde de dolari in compensatii nu cred ca inseamna mare lucru tinand cont ca detin cam 95 % din capitalul total existent azi in lume). Cand va avea loc un Nurnberg si pt aceste cazuri ?

Bunicel și nimic mai mult. Coloana sonoră a creat tensiunea însă a fost folosită exagerat, fiecare mutare de obiect, fiecare gest sunt amplificate la maximum. Previzibil si exagerat, pe alocuri.

Obligatoriu de văzut! Pot spune că Russel Crowe face un rol de excepție, poate al doilea rol al vieții sale după cel al lui Maximus din ,,Gladiatorul", reușind să atragă prin interpretarea deosebită, simpatia spectatorului pentru Göring. Rami Malek face față excelent rolului psihiatrului... M-a dezamăgit puțin un aspect regizoral (trecerea bruscă de la o scenă în care muzica era la maximum, la altă scenă cuprinsă de liniște ). Filmul face trimitere, subtil, la un alt lider contemporan, prevestind oarecum, posibilitatea repetării istoriei...Vizionați-l cu încredere...!

Un film slab, fara pretentii. Jocul actorilor , superb, dar filmul in sine...alert, parca fara directie.

Într-adevăr, un film foarte bun cu o distribuție de excepție, care a tratat un alt subiect și anume evaluarea psihiatrică a renumiților deținuți naziști judecați la Nuremberg.
Însă comparând cu filmul din 1961, Procesul de la Nuremberg sau cu cartea ce poartă același nume, actualul film este mult în urma lor.
Marea dezamăgire, vorbind pentru cunoscători, vine în partea unde are loc procesul propriu-zis, proces care în realitate a avut 403 ședințe publice, a fost comprimat și rezumat la circa 40, 45 minute. Puțin, foarte puțin!

Faine vacantele astea de Craciun: reusesti sa vezi filme noi, de pe canapea, fara sa te deplasezi la cinema! Culmea leneviei!????

Insa "Nuremberg" e un film serios, ce aduce pe ecrane subiectul celui de-al 3 lea Reich, cu cel mai mare coșmar indurat de civilizatie. Sigur, cred ca peste 75% din documentarele realizate abordeaza subiectul celui de-al 2lea Razboi Mondial, cu sociopatii lui de seama: Hitler, Mussolini sau Stalin. Insa cam putini dintre noi vor sa-si reaminteasca de celebrul proces ce i-a urmat.

Mi-au placut Russell Crowe si Michael Shannon, doi actori care sunt ca vinul - pe masura ce imbatranesc, devin din ce in ce mai buni. Sigur, aud aceleasi carcoteli - ca Goering vorbeste englezeste... I-as intreba pe acesti comentaci cate filme nemtesti au vazut in ultimii 10 ani. Cat despre Rami Malek, e pe drumul cel bun. Ii trebuie doar rabdare.

Bun si scenariul si felicitari pt realizarea cat mai aproape de adevarul istoric al salii in care s-a tinut procesul!

Insa cel mai impresionant este finalul [nu cel in care sfarseste Goering, cine a citit un pic de istorie nu are surprize], care arunca pe piata o intrebare ramasa actuala chiar si dupa trecerea atator decenii de la celebrul proces.

Nu-i asa ca privind la unii "lideri" contemporani, mai mult sau mai putin liberali, te intrebi cam cat de mult se aseamana cu fostul furher ori acolitii lui?...

Excepțional! După final am rămas blocat pe scaun aproape un sfert de oră, încercând să procesez tot ce am văzut. O capodoperă din toate punctele de vedere, atât ca interpretare, regie, sunet și imagine, cât și prin impactul ei psihologic. Din punct de vedere psihologic, povestea și relatările fac salturi continue între luciditate și autoiluzionare, arătând cum oameni perfect „funcționali” pot raționaliza răul până la crimă în masă, fără să se perceapă pe ei înșiși ca monștri. Confruntările dintre psihiatru și Göring devin un duel al conștiințelor, în care manipularea, narcisismul și farmecul personal sunt dezgolite strat cu strat, lăsând spectatorul să se întrebe cât din monstru este în om și cât din om în monstru.
Acest film ne face să ne întrebăm dacă nu cumva chiar suntem înconjurați în prezent de alți oameni ca Göring, să ne punem aceiași întrebare precum psihiatrul dacă nu cumva o parte dintre noi ar încerca să anihileze tabăra opusă.

Filmul e realizat impecabil, scenografia e foarte bine studiata, iar jocul actorilor e la superlativ. Eu îl vad ca pe o realizare excepțională dacă ne referim la tema aleasa, un film psihologic cu un nazist notoriu, Goring. Deși ca personaje ceilalți naziști incriminati sunt cam de umplutura, contează mult miza a ceea ce reprezinta și au girat ei.
Deși se tot spune ca interpretarea lui Crowe - Goring a fost foarte bună și peste celei a lui Malik, eu înclin sa cred ca Malik a fost cel puțin la fel de bun.
Bine, mie nu îmi place figura lui colturoasa, dar trebuie sa recunosc ca e foarte rafinat ca actor.
Chiar și șoferul cel tânăr a avut niște scene extrem de bune.
E un film de referință, îl recomand călduros amatorilor genului.

Memorabilă afirmația lui Goering : daca sunt aliați nu înseamnă că sunt de partea ta!!
Dar și azi se comit crime de război și niciun proces la orizont!! Asasinii sunt tot cu chip de binevoitori doar statistica nu e atât de zdrobitoare ca in 45!!

În percepția mea, acesta este sensul real al filmului astăzi: nu este o lecție despre trecut, ci una despre prezent.Mă întorc acum la diferența dintre a aplica legea și a face dreptate în accepțiune morală. Despre faptul că poți avea robe, instanțe, proceduri civile și penale, salarii uriașe și pensii speciale astronomice, și totuși să nu ai justiție.

Construit magistral în jurul personalității celui de-al doilea Fuhrer, un tip despre care poate multă lume nu știe, un tip care și-a dezvoltat discreția din respect pentru întâiul Fuhrer, filmul de față se înscrie cu prima șansă și cu multe puncte în față comparativ cu concurența pentru Oscarul din acest an. Un alt film care întărește faptul că Holocaustul și reminiscențele lui rămân cele mai bune teme și un izvor nesecat de idei cinematografice pentru orice regizor. O capodoperă pentru cine nu așteaptă doar drame siropoase și acțiune plină de efecte.

: Chiar azi l-am vizionat ce pot să spun este ca actorii joc impecabil , Rami Malek deja e de rangul lui Denzel sau Alpacino , însă acest e un film despre politică și judecată după Moartea lui Adolf Hitler , unde tot filmul este despre confruntarea celor rămași după Hitler , si judecați despre deciziile luate vis a vis despre evrei , este un film mai mult biografic al acelui timp .. nu este un film de acțiune , drama , sau thriller , prestația actorilor e magistral , în schimb filmul este unul care te plictisește .

Capodopera, pentru cine vede si partea actoriceasca, nu numai reinterpretarea povestii..păcat ca a fost si un actor slab, măcar este primul film in care nu vedem sex indiferent de sex!

Inițial am crezut că este un remake după Judgement at Nuremberg din 61 cu Spencer Tracy dar m-am înșelat aici este vorba de procesul lui Hermann Goring.Roluri foarte bune pentru Russel Crowe și Rami Malek,filmul este captivant și oferă o lecție de istorie tulburătoare poate cea mai groaznică epoca a umanității.

Ce interpretare ! Ce film bun! Neapărat dd văzut!

Nu m-am dus la filmul acesta cu așteptări prea mari avand in vedere capodopera pe aceeași temă, filmul *“Procesul de la Nuremberg”* din 1961 in care au jucat (cine își mai amintește?): Spencer Tracy, Burt Lancaster, Maximilian Schel, Richard Widmark, Marlene Dietrich și Judy Garland, film multipremiat cu Oscar.

Cele două filme tratează același subiect dar nu se exclud, ci se completează: primul explică ce s-a întâmplat, al doilea întreabă de ce s-ar putea repeta.

„Procesul de la Nürnberg” este un film despre judecată, lege și responsabilitate istorică,
a fost un avertisment pentru lumea postbelică și a avut mesaje clare: „Să nu se mai întâmple niciodată” și “Justiția trebuie să existe, chiar și după iad.”

“Nuremberg” este un film avertisment pentru lumea actuală cu un mesaj implicit: „Se poate întâmpla din nou”!
Filmul trimite subtil la manipulare informațională, la autoritarism, la obediență fără gândire critică, este un film despre conștiință și fragilitatea civilizației.
Mesajul filmului este: „Iadul începe mult mai devreme — în mințile oamenilor obișnuiți.”

După părerea mea “Nuremberg” este un film foarte bun care, probabil, va fi nominalizat și va câștiga Oscarul peste două luni.

După ce acum doi ani l-am auzit Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon vorbind engleza la perfecție, constatăm același lucru și în ceea ce îl privește și pe Herman Göring. Mereu mi s-a părut amuzant să văd figuri istorice vorbind în limbi străine.

Asistăm la procesele de la Nürnberg într-o întreprindere comercială menită să vîndă mult popcorn și suc negru. Subiectul este mai amplu și merită mai mult decît atît, dar nu cred că regizorul și-a propus asta. Istoria nu se învață din filme. Era și complicat să comprimi unul dintre cele mai importante procese penale din istorie în cîteva ore. Singurul motiv pentru care filmul trebuie văzut este interpretarea lui Rusell Crowe. Este singurul element care susține narațiunea. Există tensiune, dar nu atît de multă pe cît v-ați aștepta de la un thriller judiciar. Cele mai bune momente apar cînd procesul este în plină desfășurare.

Filmul este distrus în mare parte de interpretarea lui Rami Malek. Raportat la nivelul de popularitate din acest moment, nu cred că există un actor mai slab decît el. Malek nu poate juca subtil. Răspunsurile lui sînt întotdeauna exagerate și isterice, făcînd ca personajul său să pară o caricatură telenovelistică excesiv de dramatică și instabilă. Malek nu ajută în niciun moment scenariul să exploreze subiectul în mod eficient și totul se transformă într-o serie din ce în ce mai isterică de explozii emoționale.

După o astfel de reprezentație, Malek nu ar trebui să mai fie distribuit în rolul grele, cel puțin pentru o perioadă. Să rămînă la personajele plate și cu cearcăne din Mr. Robot. În loc să le zugrăvească o anumită profunzime, el ne dă mereu impresia că imită comportamentul uman. Este ceva incredibil. Apariția lui strică absolut toate scenele. Este de neprivit. Chiar și o împingere nevinovată pare mai degrabă ceva la care s-a gîndit de multe ori, decît un gest firesc. Pînă și înghițirea unei pastile este un exercițiu de memorie senzorială și de mușchi ai limbii, pentru a crea un context. Eforturile sale exagerate și fără suflu de a se măsura cu Crowe se dovedesc jenante. Cu o mare parte din narațiune în mîinile lui Malek, filmul nu mai poate fi resuscitat.

In 1945, prin intermediul acestui proces, au vrut sa acrediteze ideea ca doar din germani se pot naste nazisti.
Scenaristul filmului din 2025, in contextul international actual, subliniaza ceea ce a mentionat psihiatrul in cartea sa si anume ca astfel de oameni se pot naste oriunde in aceasta lume.

E un film dens, un thriller judiciar, care are și scăderi, desigur. Un suspans inedit rezultat din bătălia magnetică a psihiatrului magician cu narcisistul Goring, care credea că va dejuca planurile unui tribunal internațional. Am simțit și o...propagandă: certitudinea că Statele Unite au salvat umanitatea...Dar, oare, cine a detonat două bombe atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki???

Bun ! Nu excepțional dar bun și merită văzut . Poate pe Russell Crowe nu-l alegeam pentru rolul lui Göring dar ”gabaritul” actual a lui Russell a făcut ca alegerea să fie mai ușoară ...Göring era un aristocrat pur sânge, erou al WWI și un infatuat ce emana frică și respect în jurul lui .Nici măcar Hitler nu-l domina la acest capitol și da , scena cu el în care solicită inclusiv tribunalului militar să i se adreseze cu apelativul de Reichsmarschall este adevărată ! Da, mă așteptam la cineva care să înțeleagă acest lucru și să-și adapteze prestația după personaj nu să iasă un Göring de tipul lui Maximus Decimus Méridius . Oricum ar fi ,merită !