O foarte scurtă trilogie despre singurătate (2006)

Avem cineaºti în diaspora care participã la festivaluri internaþionale ca regizori români, dar care în România sunt virtually unknown. Unul dintre ei este Bogdan George Apetri, care trãieºte de ceva timp în New York. A studiat în þarã Dreptul, ba chiar a practicat vreo doi ani avocatura, apoi s-a decis sã-ºi urmeze adevãrata pasiune – filmul, desigur. A plecat la studii tocmai la celebra Columbia University School of the Arts (New York), unde a obþinut recent un dublu MFA (Master of Fine Arts), în regie ºi imagine de film. Scurtmetrajele sale au circulat pe la multe festivaluri importante ºi au strâns câteva premii deloc neglijabile. „A Very Small Trilogy of Loneliness” (2006) s-a numãrat chiar printre finaliºtii naþionali de la Oscarurile studenþeºti oferite de Academia de Arte ºi ªtiinþe Cinematografice. La majoritatea filmelor sale, nu este doar scenarist ºi regizor, ci ºi operator, monteur, sound designer ºi producãtor. Un autor total, am putea spune. Are propria sa firmã de producþie (The East Company) ºi filmeazã fie în New York, fie în... Piatra Neamþ (oraºul sãu natal) ºi împrejurimi. În prezent are în lucru douã proiecte de lungmetraj (în SUA ºi în România). L-am descoperit pe Bogdan George Apetri în februarie, la Rotterdam, unde am avut ocazia sã-i vãd douã scurtmetraje. Între timp, unul dintre ele a ajuns în competiþie la TIFF, celãlalt – la „Anonimul”. Acum, dupã ce-i ºtiu (aproape) toate filmele, sunt convins cã acest tânãr cineast are toate ºansele sã devinã, la fel ca ºi alþi regizori cu studii în afara þãrii (precum Cristi Puiu, Ruxandra Zenide sau Thomas Ciulei), un nume important al noului cinema românesc. Mãcar pentru cã nu mulþi autori au talentul de a spune o poveste convingãtoare fãrã cuvinte, doar prin imagini ºi sunete. Aºa se întâmplã în amintitul „A Very Small Trilogy of Loneliness", cel mai bun film al sãu de pânã acum, care vorbeºte – prin tãceri – despre singurãtate / însingurare, „the quintessential modern disease". Trei puncte de vedere asupra unui eveniment, scoþând în evidenþã cea mai gravã maladie a spiritului contemporan.

de Mihai Fulger, critic de film