Părerea criticului
Este probabil cel mai tânăr film realizat vreodată în România (la concurenţă cu Elevator al lui George Dorobanţu): O lună în Thailanda, debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, se lansează vineri pe ecranele din întreaga ţară. Află din cronica de mai jos cum a întâmpinat Cinemagia debutul tânărului regizor şi de ce sunt toate şansele ca filmul să-ţi placă şi ţie.
După ce scurtmetrajele sale au fost incluse în competiţiile festivalurilor de la Cannes şi Berlin, Negoescu face trecerea la lungmetraj, rezultatul fiind subtilul O lună în Thailanda. În ciuda titlului exotic (şi mult mai nimerit decât titlul provizoriu 365 de Revelioane, sub care am auzit prima oară de proiectul lui Negoescu), producţia este cât se poate de românească.
Povestea se concentrează pe Radu (Andrei Mateiu, foto), un tânăr care se pregăteşte să petreacă Revelionul alături de prietena lui Adina (Ioana Anastasia Anton, enervant de bună) şi alţi amici. Ea îl iubeşte, dar el nu prea ştie cum să-i răspundă la sentimente, iar un episod petrecut la supermarket, când are impresia că o vede pe fosta iubită, îl va arunca pe făgaşul unei evoluţii neaşteptate.
Fără a fi un film de dragoste, O lună în Thailanda poate fi definit mai degrabă ca o radiografie a regretelor, a indeciziei şi-a răzgândirii. Cu o subtilitate surprinzătoare pentru un regizor atât de tânăr, ridică o întrebare căreia cu greu îi poţi răspunde, dar care sâcăie oricât ai încerca s-o ignori: "dar dacă?". Dacă Radu a făcut o greşeală părăsindu-şi fosta prietenă, pe Nadia, şi rămânând atât de mult timp alături de Adina? O lună în Thailanda îţi va trezi în minte propriile tale întrebări "dar dacă?", iar chinul lui Radu şi rezultatul său va ridica o altă întrebare, încă şi mai supărătoare: există un singur răspuns corect?
Cel mai interesant aspect al acestui debut promiţător este faptul că are în centrul atenţiei o generaţie adesea trecută cu vederea de regizorii din România. Într-un interviu anterior, Negoescu ne spunea că vrea să facă un film "cu tineri pentru tineri". I-a reuşit, iar în O lună în Thailanda ai să vezi aspecte familiare celor care, la sub 30 de ani, visează la dragoste, stabilitate şi distracţie. Şi mai important, Negoescu aduce pe ecrane un grup de actori mai rar văzut, poate cu excepţia lui Tudor Aaron Istodor, pe marile ecrane, descoperind câteva figuri proaspete pe care ai toate şansele să la revezi în viitorul apropiat.
Ne gândim în primul rând la Mateiu, care nu greşeşte nicio notă din partitura morocănosului Radu, la Ioana Anastasia Anton, excelentă în rolul pasiv-agresivei şi fals neajutoratei Adina, dar mai ales la Sînziana Nicola în rolul Nadiei, categoric cea mai puternică prezenţă a filmului, şi Victoria Răileanu în cel al Emiliei, una dintre fetele din grupul lui Radu şi progatonista unui moment care ar trebui să sugereze până unde putem merge în lupta pentru dragoste.
Nu te aştepta ca O lună în Thailanda să fie un film perfect. Scenele de karaoke ni s-au părut surprinzător de lungi, bugetul prea mic se vede în câteva secvenţe mai chinuite decât ar fi trebuit, iar scenariul scris de Negoescu în colaborare cu Vlad Trandafir are câteva momente de ezitare, probabil în spiritul protagonistului său. Chiar şi aşa, acest debut merită să i se dea o şansă, pentru că reprezintă o nouă direcţie. La lansarea lui Legături bolnăvicioase, primul lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, comentariile de pe Cinemagia nu au fost foarte primitoare, dar unul ne-a rămas în minte: îi lăuda lui Giurgiu curajul de a aborda subiecte familiare tinerilor.
Este şi cazul lui O lună în Thailanda. Dacă o să-l vezi la cinema ai toate şansele să ieşi de la proiecţie convins că cinema-ul nostru poate vorbi şi pe limba ta.
După ce scurtmetrajele sale au fost incluse în competiţiile festivalurilor de la Cannes şi Berlin, Negoescu face trecerea la lungmetraj, rezultatul fiind subtilul O lună în Thailanda. În ciuda titlului exotic (şi mult mai nimerit decât titlul provizoriu 365 de Revelioane, sub care am auzit prima oară de proiectul lui Negoescu), producţia este cât se poate de românească.
Povestea se concentrează pe Radu (Andrei Mateiu, foto), un tânăr care se pregăteşte să petreacă Revelionul alături de prietena lui Adina (Ioana Anastasia Anton, enervant de bună) şi alţi amici. Ea îl iubeşte, dar el nu prea ştie cum să-i răspundă la sentimente, iar un episod petrecut la supermarket, când are impresia că o vede pe fosta iubită, îl va arunca pe făgaşul unei evoluţii neaşteptate.
Fără a fi un film de dragoste, O lună în Thailanda poate fi definit mai degrabă ca o radiografie a regretelor, a indeciziei şi-a răzgândirii. Cu o subtilitate surprinzătoare pentru un regizor atât de tânăr, ridică o întrebare căreia cu greu îi poţi răspunde, dar care sâcăie oricât ai încerca s-o ignori: "dar dacă?". Dacă Radu a făcut o greşeală părăsindu-şi fosta prietenă, pe Nadia, şi rămânând atât de mult timp alături de Adina? O lună în Thailanda îţi va trezi în minte propriile tale întrebări "dar dacă?", iar chinul lui Radu şi rezultatul său va ridica o altă întrebare, încă şi mai supărătoare: există un singur răspuns corect?
Cel mai interesant aspect al acestui debut promiţător este faptul că are în centrul atenţiei o generaţie adesea trecută cu vederea de regizorii din România. Într-un interviu anterior, Negoescu ne spunea că vrea să facă un film "cu tineri pentru tineri". I-a reuşit, iar în O lună în Thailanda ai să vezi aspecte familiare celor care, la sub 30 de ani, visează la dragoste, stabilitate şi distracţie. Şi mai important, Negoescu aduce pe ecrane un grup de actori mai rar văzut, poate cu excepţia lui Tudor Aaron Istodor, pe marile ecrane, descoperind câteva figuri proaspete pe care ai toate şansele să la revezi în viitorul apropiat.
Ne gândim în primul rând la Mateiu, care nu greşeşte nicio notă din partitura morocănosului Radu, la Ioana Anastasia Anton, excelentă în rolul pasiv-agresivei şi fals neajutoratei Adina, dar mai ales la Sînziana Nicola în rolul Nadiei, categoric cea mai puternică prezenţă a filmului, şi Victoria Răileanu în cel al Emiliei, una dintre fetele din grupul lui Radu şi progatonista unui moment care ar trebui să sugereze până unde putem merge în lupta pentru dragoste.
Nu te aştepta ca O lună în Thailanda să fie un film perfect. Scenele de karaoke ni s-au părut surprinzător de lungi, bugetul prea mic se vede în câteva secvenţe mai chinuite decât ar fi trebuit, iar scenariul scris de Negoescu în colaborare cu Vlad Trandafir are câteva momente de ezitare, probabil în spiritul protagonistului său. Chiar şi aşa, acest debut merită să i se dea o şansă, pentru că reprezintă o nouă direcţie. La lansarea lui Legături bolnăvicioase, primul lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, comentariile de pe Cinemagia nu au fost foarte primitoare, dar unul ne-a rămas în minte: îi lăuda lui Giurgiu curajul de a aborda subiecte familiare tinerilor.
Este şi cazul lui O lună în Thailanda. Dacă o să-l vezi la cinema ai toate şansele să ieşi de la proiecţie convins că cinema-ul nostru poate vorbi şi pe limba ta.
