O scurtă poveste (2007)

Filmul este o calatorie in istoria filmului romanesc de animatie. Evident o calatorie inapoi in timp, dar si o calatorie, cu ajutorul vechilor filme, spre publicul de astazi. O calatorie, o istorie, o poveste spusa in primul rand celui mai exigent public, copiii. O calatorie facuta printr-un filmul de animatie. Totodata el este si un film documentar. In acest scop am folosit fragmente din 45 de filme de animatie realizate de 37 regizori. Ele sunt selectionate dintr-o bogata arhiva care cuprinde cca. 1200 filme de animatie realizate de 60 de regizori in perioada 1927-1990. Intrucat pentru o asemenea calatorie avem intotdeauna nevoie de un ghid, noi am creat chiar doi: pictorul/povestitor Horatiu si partenerul sau Virus, cel fugit din computer. Suntem pe scena unui vechi teatru unde, pe un ecran, incepe calatoria noastra cu cel mai vechi film romanesc de animatie pastrat, "Haplea" realizat de Marin Iorda in anul 1927. Urmeaza apoi cele mai reprezentative filme, printre care si filmele reper: "Scurta istorie" de Ion Popescu Gopo (Palme d'or Cannes, 1957), "Mimetism" de George Sibianu (1966), "Pe fir" de Constantin Mustetea (1967), "Nodul gordian" de Szilagyi V, Zoltan (1979). Ne intalnim astfel cu clasicii animatiei romanesti: Nell Cobar, Matty Aslan, Olimp Varasteanu, Ion Truica, Laurentiu Sarbu, Virgil Mocanu, Victor Antonescu, Luminita Cazacu, Mihai Badica, Zeno Bogdanescu. Pe rand personajele din fragmentele de film deja vazute iau loc in sala, urmarind si ele mai departe spectacolul. Ele formeaza un alt public care, odata cu noi, calatoreste pe firul povestii animate. La sfarsitul filmului ele formeaza un grup, ca in vechile fotografii. Este familia personajelor create de filmul romanesc de animatie. O familie adunata in jurul povestitorului Horatiu. (Radu Vasile Igazsag)

Inainte de a scrie "ma-ma" cred ca am desenat-o pe mama. Un cerc stangaci, doua bete in loc de maini... Si tot asa am desenat blocul, parcul, cainele si tot ce era in jurul nostru. Vorbeam cu desenele, in mintea noastra ele se miscau, aveau viata. Poate de aceea, daca suntem sinceri, desenul animat e mai aproape de noi decat orice alta forma de film. Doar ca apoi crestem si uitam. Sa ne reamintim bucuria de a desena, de a vedea desene. Desene vii, animate. Sa fim din nou, cu totii, copii. (Titus Muntean)