Părerea criticului
Anca Damian porneşte de la o relaţie din realitate (co-scenaristul Philip O'Ceallaigh a avut parte de o provocare asemănătoare celei din film) şi spune povestea lui Daniel (Jamie Sives), un scoţian venit la Bucureşti care, după ce încheie o relaţie cu energica Maria (Ana Ularu) şi începe o alta cu mai blânda Irina (Diana Cavallioti), este scos din confortabilul făgaş al vieţii de o iniţiativă a Mariei: aceasta îi trimite înregistrată pe reportofon o povestire în care Daniel se trezeşte un simplu personaj, sclav al capriciilor autoarei. O premisă extrem de interesantă, care discută pe marginea imaginii (a noastră despre noi înşine, a altora despre noi) şi a spaţiului personal şi a pierderii controlului asupra propriei vieţi. Iniţial lui Daniel iniţiativa creativă a Mariei i se pare o neobrăzare, dar curând bărbatul intră în joc, iar dezastrele nu vor întârzia să apară.
O vară instabilă este fără îndoială o premieră atipică printre multele filme româneşti ale toamnei, arătând că peisajul nostru cinematografic se îmbogăţeşte tot mai mult. Al treilea lungmetraj al Ancăi Damian are o regie capricioasă, regizoarea aducând pe ecran elemente din filmul ei anterior, multi-premiatul Crulic - drumul spre dincolo. Relaţiile dintre personaje sunt explorate şi prin colaje de obiecte şi fotografii, iar pe ecran apar şi câteva metafore animate nu foarte necesare, mai ales că animaţia, posibil din cauza bugetului mic, nu arată extraordinar. Ajutată de interpretări convingătoare, Damian arată cât de fragil este echilibrul unei relaţii şi cât de uşor poate fi el răsturnat de balastul din trecut. O altă temă atinsă de film este cea a nemulţumirii: oricât de multe am avea şi oricât de insistent ne-ar spune destinul că a venit vremea să fim fericiţi, o nevoie stupidă ne zgândără întotdeauna, ameninţând să ne răstoarne întregul eşafodaj al vieţii.
Astfel, în ciuda unor defecte care-i ştirbesc din intensitate, O vară foarte instabilă devine un comentariu sensibil asupra slalomului dintre independenţa afectivă, indiferenţă şi totala subjugare. Este uimitor şi în acelaşi timp perfect verosimil cum un episod presupus închis din viaţa lui Daniel se poate redeschide cu atâta violenţă şi intensitate. Dacă tot suntem aici, O vară instabilă are şi câteva scene de sex (o raritate în cinema-ul nostru) care sperăm să nu distragă atenţia de la straturile mai profunde ale poveştii. Chiar ar fi păcat...
O vară instabilă este fără îndoială o premieră atipică printre multele filme româneşti ale toamnei, arătând că peisajul nostru cinematografic se îmbogăţeşte tot mai mult. Al treilea lungmetraj al Ancăi Damian are o regie capricioasă, regizoarea aducând pe ecran elemente din filmul ei anterior, multi-premiatul Crulic - drumul spre dincolo. Relaţiile dintre personaje sunt explorate şi prin colaje de obiecte şi fotografii, iar pe ecran apar şi câteva metafore animate nu foarte necesare, mai ales că animaţia, posibil din cauza bugetului mic, nu arată extraordinar. Ajutată de interpretări convingătoare, Damian arată cât de fragil este echilibrul unei relaţii şi cât de uşor poate fi el răsturnat de balastul din trecut. O altă temă atinsă de film este cea a nemulţumirii: oricât de multe am avea şi oricât de insistent ne-ar spune destinul că a venit vremea să fim fericiţi, o nevoie stupidă ne zgândără întotdeauna, ameninţând să ne răstoarne întregul eşafodaj al vieţii.
Astfel, în ciuda unor defecte care-i ştirbesc din intensitate, O vară foarte instabilă devine un comentariu sensibil asupra slalomului dintre independenţa afectivă, indiferenţă şi totala subjugare. Este uimitor şi în acelaşi timp perfect verosimil cum un episod presupus închis din viaţa lui Daniel se poate redeschide cu atâta violenţă şi intensitate. Dacă tot suntem aici, O vară instabilă are şi câteva scene de sex (o raritate în cinema-ul nostru) care sperăm să nu distragă atenţia de la straturile mai profunde ale poveştii. Chiar ar fi păcat...
